Pasiunea lui Ilie Moromete pentru politica

In „Poiana lui Iocan” se discutau cu inflacarare subiectele politice fierbinti ale perioadei interbelice. Fiecare participant la discutia din poiana avea simpatiile lui fata de partidele politice.

Aceste discutii, care se tineau in acest loc dintr-un sat teleormanean, aveau scopul de a crea controversa, dispute in contradictoriu, iar totul sa mearga pana la un punct in care unul dintre participanti sa-si convinga partenerii de discutie ca varianata lui este cea mai buna. Acesti tarani ai lui Marin Preda incercau sa-si lege sperantele de un viitor politic care sa le dea alte perspective sociale.

Moromete muncea pamantul boierilor pe o nimica toata. „De la grau imi raman si paiele”, se consola el atunci cand i se puneau intrebari referitoare la conditiile in care s-a angajat sa lucreze pamantul propietarilor de terenuri din acea perioada. De aceea facea Moromete politica si incerca sa se implice cat mai mult in a-i convinge si pe altii sa faca la fel ca el si sa aleaga oamenii care la un moment dat le vor da sansa sa nu se mai multumeasca doar cu paiele.

Taranimea romaneasca, populatia rurala, a trecut destul de brusc de la paiele comuniste la grauntele capitaliste, traduse prin reimpropietarirea oamenilor de la sate. Primind pamantul inapoi, batranii ajunsi la varsta de pensie au trecut la primele masuri. Dupa cum vazusera ei ca se facea inainte si dupa razboi, si-au cumparat cai, carute si au scos de prin podurile caselor pluguri, grape si alte acesorii necesare muncii campului. Calul, plugul si caruta, acestea erau reperele muncii campului pentru taranul roman, scriu cei de la ziare.com.

„Baietii destepti” de atunci au participat, ca si acum, la diverse licitatii pe la fostele CAP-uri si au devenit propietari de tractoare si tot ceea ce tine de o agricultura mecanizata. Ei au creat asa zisele „asociatii”, multe constituite pe foste structuri colectiviste.

Majoritatea oamenilor, care a lucrat prin CAP sub diverse forme, si-a respectat statutul de colectivist si a lasat pamantul la „asociatie”. Insa, foarte multi batrani n-au mai vrut sa se multumesca doar cu paiele si raspundeau raspicat, la intrebarea „de ce nu-si dau pamantul”. „Cat traiesc eu nu le dau nimic la banditii astia”, ziceau ei incruntati.

Bineinteles ca nu au apucat sa se bucure prea mult de binefacerile proprietatii recapatate pentru ca multi s-au imbolnavit, mai ales de inima, si au fost nevoiti sa renunte la bunul lor, in favoarea arendasilor. Arendasi, fosti fruntasi ai mecanizarii la scara larga din perioada comunista. Si astazi, in majoritatea satelor romanesti, tot ei domina cercul arendasilor de pamanturi.

Bunicii nostrii, tineri pensionari ai anilor 90, nu s-au multumit cu paiele, ci au vrut sa simta din plin statutul de proprietar. Cu calul si cu plugul, au incercat sa recladeasca o noua lume a satului romanesc, lumea oamenilor care au scapat de boieri, de arendasi.

Din pacate, acum nimeni dintre cei care populeaza satele tarii nu se mai zbate pentru o alta stare de lucruri in mediul rural. Oamenii se multumesc cu berea si micii date la birt in preajma alegerilor, sunt multumiti ca au zeci de posturi pe satelit desi casa sta sa cada pe ei, se multumesc cu putin nisip pus pe ulitele prafuite. Ca rezultat al promisiunii primarului ca vor avea drumuri cat de cat decente, traiesc cu eternul parizer si cu sucurile de 2 lei cinci litri, cu alcoolul care in timp duce la orbire, cu miile de minute in reteaua de telefonie mobila.

Ilie Moromete incerca sa-si convinga consatenii, mai putin scoliti, ca trebuie sa se trezeasca si sa se implice mai adanc in viata socio-politica a satului si implicit a tarii.

Acest Ilie Moromete lipseste satului romanesc si oamenilor de aici. Un Ilie Moromete care sa creada in viitorul sau, in demnitatea sa. Acestui tip de taran nu i-a fost niciodata rusine de munca, nici frica de „maini rupte” cum spuneau bunicii mei. „Ochii te sperie, ‘mainili’ te scapa” era o vorba celebra printre oamenii de la tara.

Cati dintre taranii romanii, chiar si din satele inundate, au facut un miniparlament local ca-n „Poiana lui Iocan”, punand la cale viitoare actiuni de presiune asupra autoritatilor?

La nivelul de atunci, nea Ilie Moromete nu avea incotro si trebuia sa se convinga singur ca si atunci cand iti raman paiele este totusi o afacere buna. El stia in sinea lui ca munceste mai mult degeaba, dar nu vroia sa arata celorlalti ca este umilit in propria tara.

Acum, si noi locuitorii acestei tari incercam sa nu ne aratam nemultumirea fata de o clasa politca incapabila sa ne ofere alternative. Ne mintim si nu vrem sa ne aratam neputinta in fata celor care ne intreaba ,de ce acceptam ca statul sa ne ia din drepturi si sa ne omoare cu suprataxarea? „Ei si ce daca imi iau 25%? Bine ca nu ma dau afara!”