Patria cu epoleți

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În urmă cu mai mulți ani am semnalat public pericolul și, în calitate de senator, am încercat să inițiez o mișcare de contracarare a lui prin Parlamentul României. Pentru mine, cel puțin, devenise vizibil că, în bătălia pentru resurse, pentru afirmarea propriei puteri și pentru imunitate, reprezentanții serviciilor secrete din România intraseră într-o concurență acerbă pentru a acapara cât mai mult. Am propus atunci o lege. Ce s-a întâmplat cu acest proiect de act normativ? Unde ne aflăm astăzi?

Sub mandatul Uniunii Social-Liberale, PSD + PNL, devenise, pentru mine cel puțin, vizibil faptul că reprezentanții serviciilor secrete de la nivel central și de la nivel local reușiseră să privatizeze, la figurat, nu numai pârghiile de putere, ci și avuția națională, deseori între aceștia ducându-se o bătălie acerbă pentru supremație. Treptat, cea mai mare parte a averii statului, sub diverse forme, fusese pusă pe mâna „societății cu epoleți”, în mod direct sau prin interpuși. Și atunci, ca și acum, există mulți generali, precum și alți nenumărați ofițeri în rezervă, care, pe diverse căi – evident, prin practicarea pe scară largă a corupției – au pus mâna pe cele mai rentabile întreprinderi de stat, după ce, în prealabil, le-au privatizat.

Atunci, ca și acum, serviciile secrete au avut și au dreptul legal de a deține și opera societăți comerciale din toate domeniile, începând de la extracția resurselor și continuând cu valorificarea și comercializarea acestora în țară și în lume. Pentru a-și extinde influența cu o perseverență diabolică, în anii scurși de la lovitura de stat din decembrie 1989 au invadat, în principal în același fel, prin organizații acoperite, și spațiul societății civile. Iar pentru a se proteja, întrucât făceam practic parte din sistemul alianțelor euro-atlantice, reprezentanții acestor servicii secrete românești au intensificat legăturile și colaborarea pe diverse planuri cu serviciile secrete străine, plătindu-le lor, sau șefilor lor politici, tribut după tribut, tot din averea publică a statului.

Într-o încercare extrem de riscantă de a pune capăt acestei situații și beneficiind de susținerea lui Crin Antonescu – atunci președinte PNL, copreședinte USL și candidat prezidențial – am încercat să iau cu asalt Parlamentul, propunând un act legislativ prin care legislativul României urma să pună capăt unor asemenea practici. După un prim succes înregistrat în Senat, în Camera Deputaților, care era cameră decizională, proiectul meu de act normativ a fost pulverizat, iar eu am fost expus unor critici furibunde și unor grave injurii din partea parlamentarilor arondați respectivelor servicii și chiar din partea unor reprezentanți ai acestora, care fuseseră invitați în acest scop, în scopul promovării legii, în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Am înțeles atunci că inițiativa mea a venit prea târziu. Societatea românească fusese acaparată de reprezentanții serviciilor și de protejații acestora, nu numai în plan economic și comercial, ci și în plan politic. De atunci și până în prezent, lucrurile au evoluat exact în direcția de care mă temeam cel mai mult, respectiv în cea mai periculoasă direcție pentru societate.

În plan intern, așadar, în mod direct sau prin interpuși, reprezentanții serviciilor secrete de la nivel central și local au luat în stăpânire resursele statului și comercializarea acestora, precum și cele mai profitabile industrii. Ei luptă permanent pe cel puțin trei fronturi: pe un front intern, în interiorul fiecărui serviciu secret în parte, pentru supraviețuire și supremație; în plan național, pentru preluarea în continuare a asseturilor încă nearvunite, între ele declanșându-se deseori veritabile războaie, la care opinia publică asistă fără să le înțeleagă sensul; precum și în plan extern, pentru a-și asigura și menține protecția de care se bucură prin intermediul serviciilor secrete ale statelor partenere.

Este un război dur, purtat fără milă, uneori cu mănuși, alteori fără mănuși și aproape întotdeauna prin intermediul playerilor pe care îi vedem pe teren. Aceștia sunt reprezentanți din toate domeniile ai societății civile, recrutați și încolonați în spatele adevăraților prestidigitatori: nu numai parlamentari, nu numai membri ai guvernelor, nu numai politicieni din toate partidele, ci și judecători și procurori, jurnaliști, activiști sindicali, inclusiv activiști culturali, mulți dintre ei poeți și scriitori. Statul subteran român este nu numai puternic și tenace, ci are și capacitatea de a acoperi întreg terenul de joc. De multe ori, atunci când accidental sunt descoperite și dezbătute acte de trădare națională, descoperim că în spatele acestora se află piese grele ale sistemului de securitate, care lucrează în parteneriat cu partenerii lor externi.

În felul acesta, România a devenit o pradă nu doar a propriilor rechini, ci și, sau mai ales, a rechinilor din afară, care, pe aceste culoare, au ajuns ca, la rândul lor, să împartă părți semnificative din avuția națională.

Pentru succesul acestei operațiuni, este de la sine înțeles că suveranismul și naționalismul sănătos trebuiesc percepute și taxate drept pericole, asemenea pericole fiind asimilate în mod fals celor legate de siguranța națională.

În prezent, fără excepție, toți marii jucători politici, indiferent din ce partid și din ce partidă fac parte, sunt fie recrutați cu arme și bagaje de diverse centre de putere din servicii, fie sunt jucați pe degete de reprezentanții acestora. În realitate, nu asistăm la o competiție și la o confruntare politică așa cum trebuie să se întâmple într-o democrație parlamentară. Confruntarea reală se poartă în spatele ușilor închise, între servicii. Această confruntare decide cine câștigă și cine pierde. Din această perspectivă, noi traversăm simultan, ca stat, o perioadă grea, dominată de forțele malefice, dar, în același timp, și o perioadă în care piesele, în plan politic, se pot rearanja în funcție de modul în care pulsează puterea între serviciile secrete și în interiorul acestora. Această caracteristică, la care m-am referit mai sus, este cu atât mai accentuată cu cât, din această perspectivă, puterea din interiorul serviciilor secrete nu a fost încă partajată, iar „războiul umbrelor” ne poate servi surprize, nu neapărat nefaste. Asupra acestei teme voi reveni.