Prima pagină » Local » Patru firme vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene! Primăria cheltuie peste 1,2 milioane de lei pentru proiect
Patru firme vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene! Primăria cheltuie peste 1,2 milioane de lei pentru proiect

Patru firme vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene! Primăria cheltuie peste 1,2 milioane de lei pentru proiect

01 nov. 2025, 02:00, 2 ,
Alexandra MAISNER în Local

Patru firme au depus ofertele și vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene. Proiectul valorează peste 1,2 milioane de lei

Administrația publică locală a lansat, pe data de 25 septembrie 2025, procedura de licitație privind achiziționarea unor echipamente de fitness. Acestea vor fi amplasate în mai multe parcuri din Iași. La data-limită de depunere au fost depuse patru oferte financiare.

Patru firme vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene

Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Primăria Iași intenționează să achiziționeze echipamente de fitness pentru parcurile din municipiu. Contractul are o valoare de 1,239 milioane de lei, fără TVA. La data-limită, patru firme au depus ofertele financiare. Prima ofertă a fost depusă de firma CNC Romcenter SRL, administrată de Daniel Frîncu; cea de-a doua ofertă a fost depusă de firma Duplex SRL, administrată de Ioan Dura. Cea de-a treia ofertă a fost depusă de firma Platerom SRL, administrată de Gheorghe Roman, iar cea de-a patra ofertă a fost depusă de firma Verovis SRL, administrată de Ovidiu Corneschi.

„Dotarea spațiilor de joacă cu echipamente de fitness outdoor, destinate adolescenților, reprezintă o măsură esențială pentru încurajarea unui stil de viață activ și sănătos în rândul tinerilor din municipiul Iași, prin promovarea sănătății și prevenirea sedentarismului, crearea unui cadru modern, sigur și atractiv pentru activități fizice, stimularea interesului adolescenților pentru mișcare într-un mediu prietenos și controlat. Astfel, Autoritatea Contractantă, municipiul Iași, achiziționează echipamente fitness outdoor (11 tipuri, conform cap. 2 din Caietul de sarcini, pagina 1). Specificațiile tehnice minimale sunt detaliate în fișele tehnice anexate. Termenul-limită în care Autoritatea Contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări: 11 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor în anunțul de participare. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 de zile”, este specificat în documentele publicate pe SEAP.

Care sunt specificațiile de performanță pe care trebuie să le dețină echipamentele

În cadrul documentelor publicate pe SEAP sunt specificate și condițiile de performanță pe care trebuie să le întrunească viitoarele echipamente.

„Echipamentele trebuie să fie realizate cu suprastructură din lemn lamelar de pin nordic, tratat împotriva mucegaiului, ciupercilor și a dăunătorilor naturali, precum și împotriva degradării fizico-chimice, cu soluții netoxice impregnate sub presiune. Pentru o protecție suplimentară, cât și pentru finisare superioară, elementele vor fi vopsite cu vopsele pe bază de apă, netoxice. Elementele metalice trebuie să fie protejate anticoroziv, prin zincare și finisare. Asamblarea elementelor componente se va face cu accesorii filetate galvanizate, cu capete ascunse, care permit montarea și demontarea doar cu unelte speciale. Fixarea echipamentelor se va face în fundații din beton dimensionate și poziționate la adâncimea recomandată de standardele românești în construcții, coroborate cu instrucțiunile furnizorului. Produsele vor fi însoțite de certificatul de calitate, certificatul de garanție și declarație de conformitate, prin care furnizorul garantează că produsele respectă cerințele de calitate prevăzute în caietul de sarcini și însușite în oferta tehnică. Certificatul de garanție trebuie să precizeze elementele de identificare a echipamentului, termenul de garanție, durata medie de utilizare dată de producător, modalitățile de acordare a garanției ce constau în: întreținere, reparare, înlocuire, precum și termenul de realizare a acestora, conform prevederilor legii”, mai este specificat în documentele de pe SEAP.

Patru firme au depus ofertele și vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene. Proiectul valorează peste 1,2 milioane de lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9! Cine va reprezenta SUA, în locul său
Iniţiativa „Bucharest Nine“ (B-9) este o platformă de cooperare politică şi economică între nouă ţări NATO pentru consolidarea securităţii euro-atlantice pe flancul estic. Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9. Formatul București 9 a fost înfiinţat la iniţiativa fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi a preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, în 2015, iar prima […]
Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9! Cine va reprezenta SUA, în locul său
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 aprilie 2026
07 aprilie 2026