Economic Local

Paul Ivănucă, fiul primarului din Trifești, Iași, își face fabrică de sucuri cu bani europeni

Publicat: 20 ian. 2022
Paul Ivănucă și fabrică de procesare a fructelor
Paul Ivănucă, fiul primarului din Trifești, este unul dintre ieșenii care construiește o fabrică de procesare a fructelor, cu 72.000 de euro, bani europeni

Paul Ivănucă, fiul primarului din comuna Trifești, Iași, a construit o fabrică de sucuri cu banii europeni obținuți de la AFIR. Interesul producătorilor din Iași pentru accesarea fondurilor nerambursabile, acordate pentru procesare, a fost unul ridicat. Producătorii au solicitat aproximativ jumătate de milion de euro, în sesiunile de depunere a proiectelor, deschise în anul 2021

Paul Ivănucă, fiul lui Alexandru Ivănucă, primarul comunei Trifești, din Iași, își face fabrică de sucuri cu 72.000 de euro. Banii europeni au fost accesați de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în sesiunea de depunere deschisă pentru ieșenii care vor să obțină banii pentru procesarea fructelor și legumelor. Tânărul producător spune că va începe anul acesta producția de sucuri naturale, iar principala piață de desfacere va fi cea din Iași. Materia primă provine din livada din comuna Trifești.

”Avem o livadă pe 3,2 hectare și ca să putem procesa fructele, să facem sucuri naturale, am accesat fonduri europene pentru utilaje. Valoarea proiectului este de 72.000 de euro, iar banii au fost luați pentru a achiziționa echipamentele necesare procesării fructelor. Noi am finalizat proiectul și în curând începem să facem sucurile. Încă nu știm dacă vom vinde doar pe piața din Iași. Vom vedea ce contracte putem face”, spune Paul Ivănucă, producător din comuna Trifești.

Interesul din partea ieșenilor pentru accesarea de fonduri europene, destinate procesării, a crescut

Un alt proiect depus de un producător de legume, din Iași, care încă nu a primit finanțarea europeană, este al tânărului Andrei Păulescu. Ieșeanul spune că a vrut să aibă și partea de procesare pentru ca, în anii cu producție bună, să nu mai arunce legumele dacă nu le vinde la piață.

”Eu am depus proiectul pentru că vreau să fac și procesare. S-au dat mai mulți bani pentru componenta asta și am vrut să profit de situație. E bine că se pune accent și pe procesare pentru că noi, ca producători de legume, nu putem să vindem tot anul roșii și castraveți. Putem face bulion, suc de roșii, murături, alte produse care pot fi vândute și în sezonul rece. De ce să aducem borcane cu castraveți murați din alte țări dacă și noi avem ani cu supraproducție și atunci aruncăm legumele nevândute, în loc să le transformăm și să le vindem iarna ca bulion, de exemplu? Am solicitat 70.000 de euro și am șanse să-i primesc pentru că am punctaj bun”, spune Andrei Păulescu, din comuna Golăiești, Iași.

Reporterii BZI au prezentat povestea lui Marius Postolache, un tânăr care vinde legume în piața CUG, de la vârsta de 13 ani.

Paul Ivănucă, fiul primarului din Trifești, este unul dintre ieșenii care construiește o fabrică de sucuri cu bani europeni

AFIR a alocat fonduri europene în cadrul mai multor sesiuni de depunere a proiectelor, în anul 2021. Una dintre cele mai accesate este submăsura 6.1- Instalarea tinerilor fermieri. În anul precedent a fost mărită suma ce putea fi accesată, de la 40.000 la 70.000 de euro, pentru a fi utilizată la procesarea fructelor și legumelor. Astfel, numărul celor interesați a fost ridicat, de aceea fondurile europene acordate în sesiunea deschisă anul trecut au fost epuizate înainte de termen.

Din Iași au fost depuse proiecte în valoare de 3 milioane de euro. Cele mai multe solicitări sunt din partea celor care vor să înființeze sere cu legume și au nevoie de fondurile europene pentru construcția fabricilor pentru procesarea legumelor sau pentru înființarea de ferme vegetale. Unul dintre ieșenii care va investi banii europeni, într-o fabrică de sucuri, este Paul Ivănucă, fiul primarului din comuna Trifești.




Comentarii
Adauga un comentariu