Astăzi, 13 octombrie 2022, la ora 08.00, la coadă pentru a se închina la racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva din Iaşi se afla circa 500 de pelerini. De la debutul pelerinajului şi până în momentul de faţă au trecut pe la Sfânta nu mai puţin de 123.700 de credincioşi.
UPDATE ora 19.00: La ora 19.00, 8.500 de persoane se aflau pe culoar, iar 143.000 de pelerini au trecut pe la racla cu moaștele Sf. Cuvioase Parascheva. De asemenea, au fost efectuate 154 de intervenții medicale, dintre care 10 persoane au fost transportate la spital.
UPDATE ora 13.48: La ora 13.00, a fost transmis faptul că 2.600 de pelerini se aflau la coadă și 131.000 de persoane au trecut pe la raclă.
Totodată, de la debutul pelerinajului medicii ieşeni au intervenit la 145 cazuri, dintre care 9 persoane au fost transportate la spital.
UPDATE ora 12.16: Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au transmis faptul că la ora 12.00 se aflau la coadă 3.100 de pelerini și au trecut pe la raclă 129000 de persoane.
De asemenea, de la debutul pelerinajului medicii ieşeni au intervenit la 142 cazuri, dintre care 9 persoane au fost transportate la spital.
Știre inițială Cazurile în care au trebuit să intervină medicii ieşeni s-au înmulțit. Cadrele medicale au acordat ajutor pentru 142 de persoane, dintre care 9 au fost transportaţi la spital.
foarte credinciosi tiganii, curios, in biblie nu scrie ”SA NU FURI”?
Fake news, mitropolia, popii, ziarele. Cel mult un sfert au fost la rand. Stau in zona si trec zilnic pe acolo