Pepeni de Dăbuleni, roșii de Matca și mere de Fălticeni: între înșelăciune și evaziune fiscală

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

România are câteva zone binecuvântate, renumite la nivel național pentru excelența în legumicultură și pomicultură. Când spui Matca, te gândești instantaneu la roșii zemoase; când spui Dăbuleni, îți vin în minte pepenii dulci, iar când pomenești de Fălticeni, te gândești la livezile încărcate cu mere一口. Toate bune și frumoase, doar că, dacă mă întrebați pe mine, în spatele acestor branduri autohtone folosite ostentativ pe toate drumurile miroase puternic a evaziune fiscală și a inducere în eroare a consumatorului. Haideți însă să luăm lucrurile pe căprării.

Să începem cu „faimoșii” pepeni de Dăbuleni și roșiile de Matca. În toate intersecțiile importante de pe drumurile Moldovei găsim, încă de la începutul verii, mormane de pepeni și lăzi pline cu roșii, toate etichetate ca provenind din aceste bazine legumicole. În sine, comerțul nu este o problemă. Însă, când faci un calcul simplu legat de calendarul agricol și momentul în care aceste produse apar pe marginea șanțului, realizezi că în serele de la Matca sau pe câmpurile din Dăbuleni plantele abia sunt în floare ori fructele sunt în plin proces de formare.

Așadar, pun și eu o întrebare firească: care este, de fapt, filiera? Sunt aceste mărfuri fiscalizate? Sunt ele verificate din punct de vedere fitosanitar pentru a garanta siguranța cumpărătorului? Care este forma juridică de organizare prin care acești comercianți își scot marfa la stradă? Nu mă aștept la un răspuns prea rapid de la instituțiile statului, dar sper că aceste întrebări vor da de gândit celor în drept și, poate, se vor lua măsuri reale pentru protejarea adevăraților producători interni (și sper să nu fiu acuzat de Consiliul Concurenței de cartel sau de manipulare a pieței pentru că cer respectarea legii).

Un alt fapt extrem de curios pentru mine — ca om care trece cam de două ori pe lună prin zona Rădășeni – Fălticeni — este legat de recolta de mere. Cât este ziulica de mare, din vară până în vară, găsești la marginea drumului peste zece „producători” locali. Diversitatea soiurilor și cantitățile expuse sunt, într-adevăr, impresionante. Ceea ce mă miră de fiecare dată este rezistența acestor fructe: dacă cumperi de la ei și lași un măr pe masa din bucătărie, acesta rezistă aproape o lună fără să se strice. Un lucru pe care, din păcate, nu îl pot spune despre merele lăsate netratate, cum sunt cele de la Stațiunea de Cercetare de la Sârca sau de la Bălțați, de la Olma. Răspunsul pentru rezistența celor din urmă este simplu: acei producători chiar nu tratează merele agresiv.

Acum, haideți să devenim oleacă cârcotași, așa cum îi șade bine unui specialist. În primul rând, nu am auzit de existența unui depozit atât de performant în zona Fălticeniului în care merele să poată fi sortate, aranjate, condiționate și păstrate proaspete un an întreg. În al doilea rând, o simplă privire asupra suprafeței livezilor dă mult de gândit. Dacă pe vremea vechii Stațiuni de Cercetare de la Fălticeni existau peste 200 de hectare de livadă, am intrat recent, din curiozitate, pe Google Maps pentru a măsura suprafețele actuale. Cu mare greu am reușit să adun aproximativ 50 de hectare.

Să facem o matematică simplă: 50 de hectare înmulțite cu o producție generoasă de 30 de tone de mere pe hectar înseamnă un total de 1.500 de tone. Păi, ca să depozitezi o asemenea cantitate și să o vinzi eșalonat timp de un an de zile, îți trebuie hale industriale serioase, nu glumă! Nici nu vreau să mă gândesc la costurile uriașe pe care le implică manipularea, conservarea și energia pentru refrigerare pe termen lung.

Prin urmare, ori sunt eu prea cârcotaș, ori miroase din nou a evaziune fiscală cu mere aduse masiv din Polonia, unde livezile locale de la stradă sunt folosite doar ca fațadă pentru „a da bine” în fața cumpărătorului naiv. Mă miră și prețul: le cumperi de la marginea drumului la preț de supermarket, deși la șanț costurile logistice ar trebui să fie considerabil mai mici. Dacă greșesc în analiza mea, îmi torn cenușă în cap preventiv. Totuși, n-ar strica ca autoritățile competente să mai arunce câte un ochi prin aceste piețe improvizate la drumul mare. Dar, Doamne ferește să fie trimise la control autoritățile din „Republica Suceava”! Dacă se duc aceștia, vă dau scris că nu vor găsi absolut nicio neregulă. Vorba aceea: au mâncat usturoi, dar gura nu le miroase…

Le urez succes autorităților în depistarea evaziunii fiscale și a înșelăciunii la drumul mare. Și, mai ales, sper să nu fim feriți de controale serioase de laborator, ca nu cumva să ne trezim, pe lângă fraudă, și cu depășiri alarmante de nitriți, nitrați sau substanțe interzise în farfuriile românilor!