Procurorii anticorupție au demarat, marți dimineață, 31 martie, percheziții la Autoritatea Rutieră Română (ARR), într-un dosar instrumentat de DNA Cluj, potrivit surselor judiciare citate de G4Media.
Ancheta vizează în mod direct pe Cristian Anton, șeful ARR, fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu în perioada în care actualul președinte PSD era ministru al Transporturilor.
Cariera lui Cristian Anton: legături vechi cu Sorin Grindeanu
Cristian Anton este jurist de profesie și are o carieră strâns legată de Sorin Grindeanu. Cei doi sunt apropiați de mai bine de două decenii, încă din perioada în care erau consilieri locali în Timișoara, amândoi membri ai PSD. În iunie 2008, într-o ședință la care a participat și Anton, Grindeanu ajungea viceprimar.
În 2009, Cristian Anton părăsește mandatul de consilier local pentru a conduce Oficiul Protecției Consumatorilor Timiș (OPC), fiind propus de PSD. În perioada 2010-2011, acesta ocupă funcția de director juridic la grupul de firme MIR, condus de omul de afaceri Neculai Miron.
În 2012, Cristian Anton intră în Autoritatea Rutieră Română ca director al direcției juridice, instituție unde activează și astăzi. Odată cu numirea lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor în noiembrie 2021, Cristian Anton devine director de cabinet și, în decembrie 2021, intră în consiliul de administrație al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
Din 2023, el încasează indemnizații și de la firma Ecoaqua SA, unde este membru în consiliul de administrație, companie aflată sub controlul mai multor consilii locale și județene, inclusiv Călărași, Urziceni și Fundulea.
Numele lui Cristian Anton a apărut și în dosarul șpăgilor de la duty-free-urile Otopeni din 2023. Procurorii DNA au redat în stenograme discuții în care Cătălin Lăscuț, supranumit „regele duty-free-urilor”, îl menționa pe Cristian Anton ca pe „fratele meu”, sugerând implicarea acestuia în decizii legate de afaceri din aeroport.
Atunci, Sorin Grindeanu a declarat că nu a știut de întâlnirea șefului său de cabinet cu Lăscuț și că a cerut explicații după apariția stenogramelor în presă.
„Nu mi-a spus nimic despre această întâlnire, ceea ce este un lucru bun. Dacă a considerat-o în afara legii, nu mi-a comunicat nimic”, a precizat Sorin Grindeanu.
Implicarea în alte structuri și companii
În 2024, Cristian Anton a fost împuternicit să reprezinte Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) în Adunarea Generală a Acționarilor Romprest, votând numirea lui Paul Păcuraru ca director general al operatorului de salubritate.
Conform declarațiilor de avere din 2023, Cristian Anton deține o casă în Timiș, are cont curent la ING Bank, datorii de 35.000 de euro la BRD și încasează salarii de la ARR, Ministerul Transporturilor, SN Aeroportul Traian Vuia Timișoara și Danube Bridge Vidin Calafat AD, ilustrând conexiunile sale extinse în sectorul public și privat.
Perchezițiile DNA de marți dimineață la ARR și vizarea lui Cristian Anton confirmă continuarea anchetelor privind posibile fapte de corupție în legătură cu administrația publică și afaceri strategice în transporturi, într-un context în care numele șefului ARR apare de-a lungul timpului atât în structuri guvernamentale, cât și în dosare sensibile precum duty-free Otopeni.
unde / care e socul?!
e bine stiout ca toti jegosii numiti politic trebuie sa plateasca cotizatii la Mafia numita partid – asa ca fura tot ce prind fara remuscari – asta e status quo actual al tarii! o sa-si fure caciula intre ei pana la urma
Să-i caute și pe cei de la ARR Iași în frunte cu Foia, toți fac la fel.
Oare cum am trăit atâția ani în România fără această invenție numită ARR, înființată politic în 1998 pentru a le alimenta sertarele cu bani celor din Ministerul Transporturilor.