Prima pagină » Eveniment-Social » Peste 30.000 de ieșeni au petrecut un weekend extraordinar alături de 3 Tenori ieșeni

Peste 30.000 de ieșeni au petrecut un weekend extraordinar alături de 3 Tenori ieșeni

08 iul. 2025, 12:56, 1 ,
Redacția BZI în Eveniment-Social

În primul weekend din iulie, peste 30.000 de ieșeni au celebrat, alături de cei 3 Tenori ieșeni și invitații lor speciali, Închiderea Stagiunii 2024–2025 a Ateneului Național din Iași. Grădina Palas s-a transformat într-un centru cultural al orașului, găzduind două seri memorabile de muzică în aer liber, într-o atmosferă plină de emoție și eleganță.

În cele două seri (4 și 6 iulie 2025), alături de cei 3 Tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu – au urcat pe scenă nume apreciate ale muzicii românești și internaționale: maestrul Gheorghe Zamfir, Monica Anghel, Luminița Anghel, Nico, Oana Sârbu, soprana Irina Baianț, Alina Sorescu, Adrian Daminescu, pianistul Dragoș Cantea și tânăra Maya Giotea. Împreună, au creat un spectacol memorabil, acompaniați de Orchestra Metropolitană Iași, condusă de Daniel Jinga și Andrei Tudor, sub baghetele cărora muzica a prins viață într-un mod spectaculos.

Atmosfera a fost întregită de prezența unui ansamblu coral impresionant, care a adăugat profunzime și emoție fiecărui moment: Corul Marii Uniri, dirijor Marius-Mădălin Munteanu, Corul de Copii al Municipiului Iași, coordonat de Cosmin Morariu, Corul DoReMi, sub îndrumarea Corinei Dumitru, Corul Angeli, condus de Florin David și Corul Școlii „Varlaam Mitropolitul”, pregătit de Ilinca Furtună.

„Suntem onorați de prezența unui public atât de numeros și cald, care a transformat aceste seri într-un eveniment memorabil. Vă mulțumim pentru prezență și vă asigurăm că vom continua să organizăm evenimente culturale de anvergură, care să aducă bucurie, inspirație și excelență artistică în mijlocul comunității ieșene”, au declarat organizatorii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Comentarii
  • as se lase apreotesei de cantat michael jackson ca nu ii merge, a fost penibil si s-a vazut si pe fata lui….politicu ucide tot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 martie 2026
27 martie 2026