Președintele american Donald Trump ar fi lansat o propunere neașteptată în timpul unei discuții private cu liderul chinez Xi Jinping: formarea unei colaborări între Statele Unite, China și Rusia pentru a contracara influența Curtea Penală Internațională (CPI). Informația a fost relatată de publicația britanică Financial Times, care citează surse apropiate discuțiilor.
Potrivit relatării, ideea ar fi fost prezentată în cadrul vizitei pe care Donald Trump a efectuat-o săptămâna trecută la Beijing. Liderul american și omologul său chinez ar fi avut o întâlnire extinsă, desfășurată cu ușile închise, în timpul căreia au discutat mai multe teme sensibile de politică internațională.
Administrația de la Washington nu a comentat informația, iar detaliile despre reacția lui Xi Jinping la această propunere nu au fost făcute publice.
Un adversar comun: Curtea Penală Internațională
Potrivit surselor citate, Donald Trump ar fi sugerat ca SUA, China și Rusia să coopereze pentru a limita influența Curții Penale Internaționale. Cele trei mari puteri au în comun un element esențial: niciuna nu recunoaște autoritatea tribunalului internațional de la Haga și nici jurisdicția acestuia asupra propriilor cetățeni.
Totuși, pozițiile lor nu sunt identice. Statele Unite și Rusia au manifestat o opoziție mult mai fermă față de instituție, în timp ce China, deși nu acceptă jurisdicția CPI asupra teritoriului său, a sprijinit unele investigații ale instanței în conflicte precum cele din Libia sau Sudan.
Tensiunile dintre Rusia și Curtea Penală Internațională au escaladat după ce instanța a emis, în 2023, un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin pentru presupuse crime de război comise în Ucraina. Cu toate acestea, liderul rus a continuat să călătorească în mai multe state care nu recunosc jurisdicția CPI, inclusiv în Statele Unite, China și India.
Relația tensionată dintre Donald Trump și CPI
Niciun guvern american nu a recunoscut oficial autoritatea Curții Penale Internaționale. Totuși, conflictul dintre administrația Trump și instituție s-a intensificat după revenirea acestuia la Casa Albă.
În februarie 2025, Donald Trump a impus sancțiuni economice și restricții de călătorie împotriva procurorului CPI, Karim Khan, acuzând instanța că desfășoară „acțiuni nejustificate și ilegale” împotriva Statelor Unite și a aliatului lor, Israel.
Curtea Penală Internațională este considerată unul dintre pilonii sistemului juridic internațional, alături de instituții precum Organizația Națiunilor Unite. În ultimii ani, însă, Donald Trump a criticat în repetate rânduri aceste structuri și acorduri globale, inclusiv Acordul de la Paris privind schimbările climatice, pe care le consideră nefavorabile intereselor americane.
asa-zisa curte penala internationala este doar o unealta a globalistilor
Nu ,și este foarte importanta , mai ales la acei mari CRIMINALI DE RĂZBOI, care trebuie judecati și condamnați ptr. crime de război .
unu – asta vor ei sa crezi. ai putea sa mai citesti si altceva decat presa din ro. ai avea surprize. ai putea de exemplu citi raportul elaborat european centre for law and justice in care este dezvaluita subordonarea echr (european court of human rights) de catre oengeuri. in echr au fost numite politic persoane fara pregatire, provenind din oengeuri, iar aceste persoane, devenite judecatori, judeca procese deschise de oengeurile din care au facut parte.
doi – trebuie sa ai putere ca sa faci un tribunal penal international. ori ue nu are nicio putere. si mai este si in declin accelerat. pana in 2030, india va depasi ue si dpdv economic. in top 10 gdp-ppp mai exista o singura tara din ue : germania, locul 6.