Prima pagină » Actualitate » Planurile României de a deveni exportator de tehnică militară. Când ar putea fi livrate primele două drone românești

Planurile României de a deveni exportator de tehnică militară. Când ar putea fi livrate primele două drone românești

15 mai 2025, 19:21,
Redacția BZI în Actualitate
Planurile României de a deveni exportator de tehnică militară. Când ar putea fi livrate primele două drone românești

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, anunță la Brașov planurile României de a deveni exportator de tehnică militară, în contextul programului european de reînarmare. Primele drone românești ar urma să fie livrate în iunie.

„România este o deja o țară extrem de importantă în tot ce înseamnă reînarmarea Uniunii Europene. Avem programul ReArm Europe, care este declarativ, cel mai important program al UE în acest domeniu, iar, pe termen scurt, avem o componentă de 150 de miliarde de euro pentru achiziții de tehnică militară. Ce înseamnă asta? Armata României va putea să facă achiziții fără să afecteze deficitul bugetar, în condiții foarte bune: 10 ani perioadă de grație, 40 de ani de rambursare totală pentru a se înzestra. (…)

Ce e foarte important este că (…) atunci când ai o linie de producție care poate să ducă până la 3.500 de drone anual, nu producem doar pentru Armata României, este o componentă economică extrem de importantă, cea în care începem să exportăm”, a spus Ivan.

Drone produse în România, gata de export

Conform acestuia, România nu va concura cu țări precum Germania, care este lider pe partea de producție de tancuri, dar poate să intre pe sectorul producției de drone, scrie Agerpres.

„Avem deja șapte tipuri de drone, asamblarea a început, iar în iunie vom avea primele 50 de unități. Componentele vor fi produse 100% pe teritoriul României”, a spus Bogdan Ivan.

El a adăugat că uzina Carfil Brașov va putea fabrica până la 3.500 de drone pe an, ceea ce permite nu doar înzestrarea Armatei Române, ci și exportul către alte state europene.

Guvernul a investit 21 de milioane de euro în dezvoltarea capacităților de producție de la Carfil Brașov, în timp ce la IAR Ghimbav este produs elicopterul H215M, un model multirol de nouă generație dezvoltat în colaborare cu AIRBUS Helicopters România, destinat misiunilor complexe de apărare și intervenție.

România, pe drumul autonomiei în domeniul apărării

Dronele românești dezvoltate la Carfil sunt parte dintr-un proiect ce urmărește creșterea capabilităților autonome de apărare, în acord cu noile cerințe ale câmpului de luptă modern.„Este o componentă economică extrem de importantă, cea în care începem să exportăm”, a spus Ivan, subliniind că România nu mai este doar un cumpărător, ci un posibil furnizor de tehnologie militară pentru Europa.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026