Prima pagină » Eveniment-Social » Pogromul de la Iași, comemorat printr-o serie de evenimente la 81 de ani de la cumplitul masacru

Pogromul de la Iași, comemorat printr-o serie de evenimente la 81 de ani de la cumplitul masacru

24 iun. 2022, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Pogromul de la Iași, comemorat printr-o serie de evenimente la 81 de ani de la cumplitul masacru. Miercuri, 29 iunie 2022, Muzeul Național al Literaturii Române derulează acțiuni la Casa Muzeelor, acolo unde este amenajat și Muzeul Pogromului de la Iași. Evenimentelor din Ziua Comemorării Pogromului de la Iași li se adaugă și o serie de activități de educație muzeală pe tematica Pogromului de la Iași, desfășurate în orașul Iași și la Casa Muzeelor, în perioada 28-30 iunie 2022, cu rolul educării și conștientizării.

Miercuri, 29 iunie 2022, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași organizează o serie de evenimente dedicate comemorării a 81 de ani de la Pogromul de la Iași, cumplitul masacru al evreilor din orașul Iași petrecut în anul 1941, la sfârșitul lunii iunie. Evenimentele se vor desfășura la Casa Muzeelor, acolo unde este amenajat și Muzeul Pogromului de la Iași. Începând cu ora 18:00, va avea loc un concert coral susținut de Corul academic „Gavriil Musicescu”, dirijat de Bogdan Cojocaru. Din repertoriul interpretat de artiștii invitați fac parte: Corul sclavilor evrei din opera Nabucco (Giuseppe Verdi), Lacrimosa din Requiem KV 626 (Wolfgang Amadeus Mozart), Avinu Malkeinu (Max Janowski), Avinu Shebashamayim (Sol Zim).

Pogromul de la Iași, comemorat printr-o serie de evenimente la 81 de ani de la cumplitul masacru

De la ora 18:30, tot la Casa Muzeelor, va fi pus în scenă momentul artistic „Shalom, Israel!”, dedicat memoriei victimelor Pogromului de la Iași. „Shalom, Israel!” pornește de la piesa omonimă scrisă de Claudia Motea în urma unei vizite la Iași și participarea la evenimentele de comemorare a victimelor Pogromului de la Iași din anul 2017. Piesa propune o poveste de iubire dintre un evreu mozaic și o tânără creștină, pretext artistic pentru a evoca tragedia Pogromului din Iașul anului 1941. Alături de actrița Claudia Motea vor performa soprana Arlinda Morava și solista la pian Adriana Alexandru. Claudia Motea este actriță, regizoare, dramaturgă, poetă, scenaristă, producătoare.

A absolvit Facultatea de Arte, la București, are un master în Dramaturgie Cinematografică la Stratford Career Institute – Montreal, Canada, a absolvit cursuri post-universitare la University of Ontario, Canada. Între 1995-1997 a jucat în „Danaidele”, spectacol de teatru regizat de Silviu Purcărete, cu reprezentații în multe țări europene, precum și în Statele Unite ale Americii. A scris scenariul și a jucat opt roluri în spectacolul-film „Iubește-mă… America!”, în regia lui Alecu Croitoru. A scris și produs mai multe filme de scurt metraj, printre care și Kandy – Ciocolată de lux cu gust de femeie, unde joacă alături de Adrian Enache. Este directorul artistic al trupei Teatrul Nostrum, unde a realizat mai multe spectacole, între care, cel mai recent, Brâncuși, dragostea mea, este inclus în stagiunea 2021-2022 a Teatrului Dramaturgilor din București.

Zilei Comemorării Pogromului de la Iași li se adaugă și o serie de activități de educație muzeală pe tematica Pogromului de la Iași

De la ora 20:00, va avea loc proiecția filmului documentar « La mort en face – Le Pogrom de Iași »un demers necesar pentru restabilirea adevărului și conștientizarea tragediei întâmplate în Iași. Regizat de Nellu Cohn (Paris, Franța), semnat împreună cu William Karel, și produs de Cinétévé și France Télévisions, filmul descrie masacrul în masă al evreilor petrecut în România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, comis de armată, autorități și populația română din Iași. Una dintre supraviețuitoarele masacrului de la Iași a fost și mama regizorului Nellu Cohn. Filmul este filmat parțial la fosta Chestură a Poliției Iași, astăzi Casa Muzeelor. Proiecția filmului va fi urmată de o dezbatere, în prezența regizorului Nellu Cohn, care va răspunde întrebărilor legate de izbucnirea antisemită din 1941, contextul ei și evenimentele care au precedat-o și care au alimentat-o. Nellu Cohn este realizator de filme documentare, muzician, om de radio și fotograf. În anul 1975 a emigrat în Israel, unde a absolvit Academia Rubin din Ierusalim, clasa de compoziție și dirijat. În anul 1978 a absolvit și Conservatorul Național de Muzică din Paris. În anul 2016, Nellu Cohn a regizat documentarul Tel Aviv Live, o continuare a cărții sale omonime. Filmul a fost selectat la multe festivaluri (Paris, Miami, Chicago, Moscova, Varșovia) și difuzat de televiziunile publice din Israel, Austria, precum și de pe Sky Art Channel din Noua Zeelandă.

Evenimentelor din Ziua Comemorării Pogromului de la Iași li se adaugă și o serie de activități de educație muzeală pe tematica Pogromului de la Iași, desfășurate în orașul Iași și la Casa Muzeelor, în perioada 28-30 iunie 2022, cu rolul educării și conștientizării. Mai multe detalii vor fi publicate pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro. Astfel, Pogromul de la Iași, comemorat printr-o serie de evenimente la 81 de ani de la cumplitul masacru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`