Prima pagină » Eveniment-Social » Polițiștii au împărțit amenzi ieșenilor prinși încălcând regulile impuse în lupta cu COVID-19. Peste 1.000 de persoane au fost legitimate
Polițiștii au împărțit amenzi ieșenilor prinși încălcând regulile impuse în lupta cu COVID-19. Peste 1.000 de persoane au fost legitimate

Polițiștii au împărțit amenzi ieșenilor prinși încălcând regulile impuse în lupta cu COVID-19. Peste 1.000 de persoane au fost legitimate

01 mai 2021, 02:00,
Dragos Savin în Eveniment-Social

În fiecare zi, oamenii legii verifică modul în care sunt respectate măsurile impuse de COVID-19. În acest context, polițiștii au verificat 170 de societăți comerciale și 153 de obiective și locații de interes, fiind legitimate 1.329 de persoane. Ca urmare a abaterilor constatate în urma acestor controale, au fost date, în total, 54 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru nepurtarea măștii de protecție

Polițiștii au desfășurat noi acțiuni în județul Iași pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în scopul limitării pandemiei de COVID-19. Astfel, polițiștii, împreună cu reprezentanți a celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au acționat pe raza întregului județ, acțiunile vizând, în special, verificări la obiectivele supuse restricțiilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat. În acest context, polițiștii au verificat 153 de societăți comerciale, obiective și spații de interes, fiind legitimate 1.329 de persoane. Ca urmare a abaterilor constatate în urma acestor controale, au fost date, în total, 54 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru nepurtarea măștii de protecție. Polițiștii și celelalte instituții cu atribuții în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile legale stabilite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de virusul SARS-CoV-2.

Controalele vor continua în perioada următoare în tot județul Iași

Polițiștii au făcut și vor mai face controale în toate zonele din județ. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva recomandări care trebuie respectate în perioada aceasta.

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.13/31.08.2020, portul măștii de protecție este obligatoriu pe raza întregului județ, inclusiv în spațiile deschise, sancțiunea pentru această abatere fiind cuprinsă între 500 și 2.500 de lei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași.

În continuare trebuie respectate măsurile de distanțare fizică

În urma pandemiei de coronavirus, cetățenii trebuie să respecte mai multe reguli, printre care și distanțarea fizică. În Iași terasele sunt deschise, iar în unele cazuri aceste măsuri nu sunt respectate. De aceea, oamenii legii continuă să desfășoare acțiuni de control și în următoarea perioadă. Cei care sunt prinși încălcând legea pot primi sancțiuni contravenționale, iar în unele cazuri se poate ajunge până la deschiderea unui dosar penal. Până în acest moment, cele mai bune metode de a evita infectarea sunt distanțarea fizică și igiena.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”
Învățătoarea lovită de fulger, Dumitra Topolianu, a făcut primele declarații după ce și-a revenit în spital. Cadrul didactic le mulțumește elevilor și medicilor care i-au salvat viața și spune că își dorește să revină la catedră. Dumitra Topolianu, învățătoarea care a fost lovită de fulger în timpul unei drumeții alături de elevii săi, a făcut […]
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 iulie 2026
31 iulie 2026
Articole similare