Prima pagină » Eveniment-Social » Pr. Constantin Necula vine la Palatul Culturii din Iași. Va susține conferința „Imagine și Simbol în Cultura Cucuteni. O privire dinspre Estetică asupra Arheologiei”
Pr. Constantin Necula vine la Palatul Culturii din Iași. Va susține conferința „Imagine și Simbol în Cultura Cucuteni. O privire dinspre Estetică asupra Arheologiei”

Pr. Constantin Necula vine la Palatul Culturii din Iași. Va susține conferința „Imagine și Simbol în Cultura Cucuteni. O privire dinspre Estetică asupra Arheologiei”

09 iul. 2025, 11:59, 1 ,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași anunță o nouă serie de evenimente, sub genericul „Conferință la Palat”. Miercuri, 9 iulie 2025, de la ora 17.00, în Sala Voievozilor la Palatul Culturii, va avea loc conferința „Imagine și Simbol în Cultura Cucuteni. O privire dinspre Estetică asupra Arheologiei”, susținută de Pr. Prof. univ. dr. Constantin Necula.

Teolog și pedagog, profesor universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Constantin Necula este, deopotrivă, un fin și pasionat antropolog al lumii contemporane, dar și al lumilor trecute.

„În anul Centenar al Palatului, oferim publicului o întâlnire specială cu părintele Constantin Necula, care ne transmite la rândul său o invitație de a ne lăsa inspirați de istorie. Pentru vizitatorii noștri este o ocazie în plus de a descoperi informații despre valorosul patrimoniu Cucuteni, expus la Muzeul de Istorie a Moldovei”, subliniază Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.

Atent la zbuciumul vieții cotidiene, la modul de raportare al ființei umane la divinitate, dar mai ales la modul în care ne manifestăm față de aceasta, părintele Necula este un cunoscător avizat al omului antic și medieval, în spiritul înțeles de marii istorici ai acestor timpuri, dar și al omului preistoric, pe care îl putem înțelege doar parțial, grație descoperirilor arheologice, ca rezultat al eforturilor de descifrare a fascinantelor imagini și simboluri, transmise peste milenii.

„Și pentru că în niciun timp istoric, culoarea, geometria și mișcarea nu s-au împletit mai armonios ca în creația ceramică a lumii preistorice, părintele Necula a căutat să cunoască și să înțeleagă imaginea și simbolurile din cultura Cucuteni, pe care binevoiește să ni le prezinte dintr-o perspectivă estetică, așa cum le-a găsit exprimate pe lutul arheologic”, afirmă dr. Senica Țurcanu, șef al Muzeului de Istorie a Moldovei.

Intrarea la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici
Nicușor Dan analizează noi variante de premier, iar negocierile politice vizează ieșirea României din blocajul guvernamental. Președintele României, Nicușor Dan, analizează noi variante de premier în cadrul consultărilor cu liderii politici. Ciprian Ciucu vorbește despre scenariul unui guvern tehnocrat și despre posibilitatea a două cabinete succesive. Nicușor Dan analizează noi variante de premier România traversează […]
Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici
Comentarii
  • Sunt ortodoxi de 7567000000 de ani domle !, dacă așa o zis părintili !, ortodoxia salvează galaxia !, parintili trebui să fii vrun iexpiert di Cucuteni că era tata lor iar nevastăsa era mare viceprimăriță și șefă în consiliul local precucutenian cînd ea făcea combinațiile și trăgea sforile politice !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 august 2026
05 august 2026