Prima pagină » Razboi în Ucraina » Premierul Ungariei, Viktor Orbán: „De aceea Putin nu mai putea să doarmă noaptea liniștit”
Premierul Ungariei, Viktor Orbán:

Premierul Ungariei, Viktor Orbán: „De aceea Putin nu mai putea să doarmă noaptea liniștit”

03 mart. 2023, 11:32, 2 ,
în Razboi în Ucraina

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a prezis doi sau trei ani „grei” pentru Rusia, precum și o schimbare ulterioară a situației în bine. El a făcut această declaraţie într-un interviu acordat publicaţiei elvețiene „Die Weltwoche” relatează Rador.În opinia șefului guvernului ungar, președintele Rusiei, Vladimir Putin, „nu își conduce țara spre suferință”. „Următorii doi sau trei ani pot fi grei pentru Rusia, dar apoi lucrurile se vor schimba din nou în bine” – a spus Orbán. Potrivit afirmaţiilor politicianului, rușii „sunt capabili să învețe și să se adapteze chiar și la cele mai nefavorabile condiții”. „Ei nu ar trebui niciodată subestimaţi” – a spus premierul ungar. Viktor Orbán a răspuns și la o întrebare referitoare la președintele rus.

Astfel, premierul Ungariei a declarat că, în cei peste zece ani de când îl cunoaşte pe Putin, „a trebuit întotdeauna să lupte pentru poziția maghiară”, totuși „se puteau găsi soluții rezonabile”, iar dacă „ne-am pus de acord în privinţa unui lucru”, atunci liderul rus „respecta acest lucru”.

Orban îi face un laudatio lui Putin: „E un om de cuvânt”

Orbán a mai subliniat că, în timpul ultimei întâlniri de la începutul lunii februarie 2022, Vladimir Putin i-a spus că problema este în „bazele americane de rachete stabilite deja în România și Polonia, precum și în posibila extindere a NATO în Ucraina și Georgia pentru a desfășura arme acolo”. În plus, liderul rus a amintit că Statele Unite „au anulat importante tratate de dezarmare”.

„De aceea Putin nu mai putea să doarmă noaptea liniștit” – a continuat șeful guvernului ungar. Orbán a recunoscut, de asemenea, că politicianul german din Partidul Liber Democrat (FDP), Otto Graf Lambsdorf, a fost mentorul său de politică externă. „Mi-a atras atenția asupra diferenței dintre înțelegere și acceptare. Aşa că înțeleg ce a spus Putin, dar nu accept ceea ce a făcut” – a adăugat premierul Ungariei. Anterior, Viktor Orbán a declarat că guvernul ungar nu crede că Rusia amenință securitatea țării sale și a întregii Europe.

„Ei vor să forțeze Ungaria să intre în război și nu sunt selectivi în ceea ce privește mijloacele lor”, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orbán, pentru săptămânalul elveţian Weltwoche, care a mai subliniat: „Conducerea politică a Ungariei este suficient de puternică pentru a ţine ţara noastră departe de război”.

În interviul publicat în ediţia de joi a săptămânalului amintit, premierul a afirmat, răspunzând la întrebarea cum face faţă Ungaria războiului din Ucraina: „Sancţiunile UE împotriva Rusiei ne afectează cel mai mult”, care au dus la creşterea preţurilor la ţiţei şi la gaze naturale. În ultima perioadă, Ungaria a făcut progrese uriaşe în domeniul industriei, însă pentru industrie energia necesară trebuie importată, a subliniat Orbán, care a menţionat că în anul 2021 energia a costat 7 miliarde de euro pentru Ungaria, iar în anul 2022 deja a ajuns la 17 miliarde de euro.

Premierul a afirmat că războiul „ne împovărează sufletele, psihicul nostru”. „Ucraina este o ţară vecină, unde trăiesc şi maghiari. Maghiarii sunt chemaţi la arme şi mor cu sutele pe front”, a adăugat premierul Ungariei, care a mai subliniat că acest război „se desfăşoară nu departe de noi”, motiv pentru care toată lumea din Ungaria doreşte pace.

„Ne rugăm şi avem încredere în Bunul Dumnezeu că va conduce părţile beligerante la raţiune. Ne aflăm sub o presiune permanentă. Vor să ne forţeze să intrăm în război şi nu-i interesează prin ce mijloace. Până acum, am reuşit să rezistăm. Asta îmi dă speranţă. Conducerea politică a Ungariei este suficient de puternică pentru a ne feri ţara de război. Spun acest lucru cu umilinţa cuvenită, dar, în acelaşi timp, cu încredere”, a declarat Viktor Orbán, care a mai adăugat că învăţătura creştină o consideră valabilă şi în politică.

„Azi, Europa s-a retras din dezbatere” – aceasta este cea mai importantă constatare, a răspuns premierul la întrebarea legată de războiul din Ucraina. „În deciziile luate la Bruxelles recunosc mai des interesele americane decât cele europene”, a spus pemierul, care a mai precizat că în războiul care se desfăşoară în Europa, „azi, americanii au ultimul cuvânt”.

Şeful guvernului de la Budapesta a mai precizat: „nici emoțional și nici intelectual nu cunoaștem o identitate europeană”. În opinia sa, „dacă ne-am fi angajat într-o dezbatere serioasă, fără tabuuri, privind viitorul Europei (…), probabil că la începutul războiului am fi avut deja o atitudine solidă de identitate”. Premierul ungar a mai afirmat că este regretabil faptul că Donald Trump a pierdut alegerile prezidenţiale din SUA, deoarece, dacă fostul preşedinte republican ar fi câştigat alegerile, „nu ar fi fost război”.

Orbán a mai precizat că şi schimbarea de guvern din Germania „a avut efect”. Premierul a fost de acord cu remarca reporterului, potrivit căreia, motivul mai profund al slăbiciunii Europei se găsește în Uniunea Europeană, pentru că „dezintegrează statele naționale fără a pune ceva viabil în locul lor”. Viktor Orbán a declarat: „Şi eu văd lucrurile la fel. UE doreşte o uniune tot mai strânsă. Nu suntem de acord cu scopul, dar suntem de acord cu calea. Aceasta este cauza bolii Europei”.

Referindu-se la rezultatul războiului, premierul a declarat: „Nimeni nu poate câștiga”. „Ucrainenii se confruntă cu o putere nucleară cu 140 de milioane de locuitori, rușii se confruntă cu întreaga NATO. Acesta este ceea ce o face atât de periculoasă. Există un impas care s-ar putea transforma cu ușurință într-un război mondial”, a subliniat,Viktor Orbán, care a amintit: cu două săptămâni înainte de izbucnirea războiului, când s-a întâlnit pentru ultima oară cu Vladimir Putin la Moscova, preşedintele rus a precizat că nu apartenenţa Ungariei la NATO este problema, ci cea a Ucrainei şi Georgiei.

„Problema lui Putin – aşa cum mi-a spus chiar el însuşi – este acea că „în România şi în Polonia sunt amplasate baze americane de rachete, precum şi posibila extindere a NATO în Ucraina şi Georgia pentru a amplasa armament acolo. În plus, americanii au anulat tratate importante de dezarmare. De aceea Putin nu mai poate dormi liniştit noaptea”, a spus Viktor Orbán, care a mai adăugat: „Înțeleg ce a spus Putin, dar nu accept ceea ce a făcut”.

Viktor Orbán a mai afirmat că „Rusia este o altă civilizație” unde normele politice europene nu funcționează. „Nu contează dacă ne place sau nu”, a spus, adăugând: trebuie să găsim o modalitate pentru a convieţui cu o mare putere şi periculoasă, precum este Rusia, ţară aflată în vecinătatea noastră. Viktor Orbán a spus: nu vrea să-și imagineze ce se va întâmpla dacă Rusia pierde războiul.

„Rusia este o putere nucleară. Ar fi un șoc geopolitic, un cutremur potențial devastator la scară globală, mult mai grav decât prăbușirea Iugoslaviei. Simplul fapt că acum astfel de scenarii sunt abordate cu lejeritate în Occident, arată o detaşare îngrijorătoare, chiar înspăimântătoare faţă de realitate, demonstrează lipsa de percepere a riscurilor existente ale propriilor politici”, a subliniat premierul ungar.

Conducerea Ungariei este suficient de puternică pentru a ţine ţara departe de război

Premierul ungar a declarat că Europa trebuie să fie capabilă să se apere. „Soluţia ar fi o NATO europeană. Am propus asta deja în 2012”, a amintit Viktor Orbán. Referitor la instaurarea păcii, premierul a afirmat că „pacea porneşte din inimă, trebuie să ajungă la cap, care apoi dirijează mâna”. Aceasta este ordinea: trebuie să-ți dorești pacea, apoi trebuie să o vrei, apoi trebuie să o creezi. Astăzi, voința lipsește, cel puțin în Occident”, a adăugat Orbán, care a mai menţionat că chinezii, indienii, arabii, turcii și brazilienii vor pace. „Occidentul şi-a pierdut capacitatea de a uni lumea pentru o cauză. Principiile sale filozofice sunt limitate în spaţiu. Acesta este un fenomen nou”, a atras atenţia premierul.

Viktor Orbán a formulat rolul Ungariei în realizarea păcii după cum urmează: Dacă prietenii și aliații noștri vor să renunțe la poziția de război, ei trebuie să identifice o alternativă”. Răspunzând la întrebarea, ce trebuie să se întâmple în Statele Unite şi dacă politica se poate schimba, Viktor Orbán a declarat că experienţa ungară este foarte clară. „Când la Washington democraţii se află la putere, noi ne retragem în adăposturi. Ei vor mereu să ne schimbe, la fel ca politicienii de la Bruxelles. Ei vor să ne impună cum să gestionăm migraţia şi cum să ne educăm copiii. Aceasta este lipsă de respect”, a precizat şeful guvernului de la Budapesta, care a adăugat: „Suntem o ţară de succes şi depunem efoturi şi pentru Europa. Suntem apărătorii cetăţilor de la periferia continentului. Această muncă nu este recunoscută. De aceea, aşteptăm ca prietenii noştri republicani să revină la putere”.

Viktor Orbán a declarat că Donald Trump nu este ultima speranţă din lume pentru pace, „dar El este o speranţă”. În opinia premierului ungar, Donald Trump ar reuşi să facă pace, „probabil în câteva săptămâni”. Răspunzând la afirmaţiile reporterului, potrivit căruia „globalizarea şi comerţul liber au o nouă evanghelie pentru predicatorii care se întâlnesc în fiecare an la Forumul Economic Mondial de la Davos”, Viktor Orbán a spus că „reinstaurarea globalizării „, în care „noi suntem cei buni, iar ei sunt cei răi , reprezintă un pericol pentru Ungaria. „Suntem o ţară orientată spre export. 85% din produsul nostru intern brut provine din exporturi. Avem legături culturale şi economice importante cu Estul.

Reinstaurarea globalizării ar fi dezastruoasă pentru Ungaria. Dar cred că ar fi şi pentru Germania”, a explicat premierul. Referindu-se la Elveţia, oficialul ungar a declarat că această ţară alpină este importantă, „este aşa cum îşi doreşte, dar în acelaşi timp nu este izolată”. „Aşadar, menţinerea propriei identităţi nu duce neapărat la provincialism. Elveţia este un exemplu pozitiv important”, a declarat Viktor Orbán, care a mai adăugat că, dacă Ungaria s-ar afla acolo unde este Elveţia, „am fi şi noi neutri” „Acesta este luxul elveţian. Nouă nu ni se cuvine”, a declarat pemierul. Răspunzând la o întrebare, a declarat că cea mai mare ameninţare pe termen scurt în ceea ce priveşte migraţia necontrolată este deteriorarea securităţii publice, precum şi terorismul. „Pe termen mediu: pierderile economice. Pe termen lung: faptul că omul nu-şi mai recunoaşte propria ţară, că îşi pierde propria ţară”, a mai afirmat Orbán, care a spus că cel mai mare pericol care este reprezentat de ideologia de gen este faptul că copiii cu vârste cuprinse între 14-18 ani „trebuie să se adapteze acestei lumi”.

„În această perioadă, identitatea lor trebuie să fie întărită, nu slăbită şi făcută nesigură, aşa cum fac ideologii de gen. Pentru că în acest fel, ei ne distrug copiii. În mod ireversibil, fără posibilitatea de transformare. Ei nu au dreptul să facă acest lucru”, a subliniat premierul Ungariei. Răspunzând la întrebarea, ce ar face premierul ungar dacă ar fi „dictatorul Uniunii Europene” pentru o zi, precum l-a numit fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Viktor Orbán a răspuns: „Aș face ceea ce domnul Juncker a făcut cu bucurie: m-aș îmbăta. Din fericire, nu există o astfel de posibilitate”. După care a menţionat: există un manual bun, scris de fostul prim-ministru bavarez Edmund Stoiber, în care Stoiber descrie cum ar putea fi reorganizată UE pe bază de subsidiaritate. Nu cunoștințele lipsesc, ci intenția”, a spus Viktor Orbán, care a susținut necesitatea ca „toate competenţele pe care UE și le-a atribuit fără îmnputernicirea statelor membre, să fie returnate statelor membre”

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Cauza morții subite a lui Luca Manolache. Ce arată rezultatul autopsiei, detalii cutremurătoare, nu a avut nicio șansă
observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Comentarii
  • O zi pe saptamana, Orban lasa gol biroul sau. O zi pe saptamana este in biblioteca. Citeste. Si asta se vede. Are o minte clara si vede imediat esenta. Al nostru nu cred ca stie unde este biblioteca, sau daca ea exista.

  • Are o minte atat de clara incat forintul ungar incepe cu 0,1 in comparatie cu leul roamanesc,este aidoma lui putler numai ca la o scara mai mica,o noua asezare a granitelor si a inghit Transilvania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`