Local

Premii atrăgătoare pentru ieșeni! Campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice

Publicat: 20 sept. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Premii atrăgătoare pentru ieșeni Campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice
Reprezentanții societății SALUBRIS S.A organizează în perioada 14 septembrie – 14 octombrie 2022, o nouă campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice care va avea loc în Iași

Reprezentanții societății Salubris S.A organizează, până pe 14 octombrie 2022, o nouă campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice care va avea loc în Iași. Această campanie se va desfășura cu prilejul Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice oferind premii atrăgătoare pentru cetățenii orașului Iași. Reprezentanții societății SALUBRIS S.A. au pus la bătaie premii atrăgătoare pentru ieșeni

Prin aceste campanii, autoritățile doresc să stimuleze preocuparea ieșenilor pentru protejarea mediului înconjurător. Reprezentanții societătii Salubris S.A., se implică foarte mult în dezvoltarea orașului și în înfrumusețarea acestuia. În data de 5 iunie 2022, a mai avut loc o campanie, de Ziua Mediului, în Iași. Ieșenii pot preda în această perioadă, în mod conștiincios și gratuit deșeurile, participând în același timp și la tombola cu premii.

Reprezentanții societății îndeamnă toți ieșenii să participe la curățenia de toamnă

Societatea Salubris S.A, împreună cu Primăria Municipiului Iași, Asociația CASUS, ECOarena, Eco Positive, Garda de Mediu Iași, Agenția pentru Protecția Mediului Iași, Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“, Opera Națională Română Iași, Ateneul Național din Iași, Palatul Copiilor Iași, Fabrica de Print, Liceul Tehnologic Petru Poni a sărbătorit pe 14 septembrie 2022 Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice, dând astfel startul curățeniei de toamnă.

Locuitorii Municipiului Iași pot preda în mod conștiincios și gratuit deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) participând automat la tombola cu premii.

„Tradiția curățeniei de toamnă continuă în orașul nostru. Invit ieșenii să participe activ la campania de mediu organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice. Sănătatea fiecăruia dintre noi și a întregii comunități este de importanță vitală și fiecare cetățean al orașului nostru poate contribui pentru un mediu mai curat. În campania desfășurată anul acesta, 5 iunie – Ziua Mediului, s-au colectat peste 68.000 kg, ceea ce demonstreză cât de importantă este implicarea comunității și grija față de mediul înconjurător”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.

Premiile sunt multiple și pot fi câștigate de oricine participă și se implică în această acțiune a autorităților.

Curățenia de toamnă va aduce multe premii atrăgătoare pentru ieșeni

Societatea Salubris SA oferă și premii atrăgătoare pentru ieșeni. Premiile oferite sunt următoarele: 20×2 Bilete/câștigător la Ateneul Național din Iași; 10×2 Bilete/câștigător la Opera Națională din Iași, 12 x fier de călcat, 7 x coasă electrică, 5 x mașină de găurit, 2 x uscător de păr, 2 x cafetieră, 2x aspirator cu sac.

Extragerea câștigătorilor la tombolă va avea loc în data de 17 octombrie 2022, ora 12.00, la Centrul Permanent de Colectare DEEE Iași – Strada Pompei, nr. 3 (zona Podul de Piatră).

,,Tot ce se aduce în acest centru de reciclare, începând de la televizoare la mașini de spălat, frigidere, trebuie să știm că 90% din acestea, se reciclează. Toate aceste deșeuri, conțin niște substanțe foarte periculoare, care odată ajunse în mediul necontrolat, pot polua foarte agresiv mediul. Această campanie vine și cu unele premii mai inedite. Sunt bilete la operă, bilete la teatru, avem pentru cei care sunt gospodari în curțile lor, avem motocoase”, a precizat Cătălin Neculau, director Salubris S.A.

De asemenea, în această perioadă, ieșenii pot aduce aparatele electrice stricate sau pe care nu le mai folosesc, la unul dintre punctele de colectare provizorii: Sediul Salubris S.A – Şos. Naţională, nr. 43, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00, Centrul Permanent de Colectare DEEE Iași – Strada Pompei, nr. 3 (zona Podul de Piatră), deschis luni, miercuri între orele 09.00-18.00, marți, joi, vineri între orele 09.00-17.00 și sâmbăta între orele 09.00 – 13.00.

Alte centre unde pot fi aduse aparatele electrice stricate sau pe care nu le mai folosiți sunt: Centrul de cartier Tătărași – str. Vasile Lupu, nr. 8, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00; Centrul de cartier Alexandru cel Bun – str. Tabacului, nr. 1B, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00, Centrul de cartier Nicolina – str. Petre Țuțea, nr. 2, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00, Centrul de cartier Păcurari – șos. Păcurari, nr. 34, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00, Centrul de cartier Frumoasa – bld. Poitiers, nr. 20-22, deschis de luni până vineri, între orele 09.00-16.00.

Adauga un comentariu