Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, refuză să meargă la întâlnirea programată de ministrul Justiției pentru joi, 4 septembrie, la care au fost invitații șefii a opt instituții din domeniul justiției. Ea acuză „un exercițiu de imagine”. Ministrul Radu Marinescu a explicat pentru HotNews că invitația a fost lansată șefilor a opt instituții din justiție în luna iulie, înainte de a începe criza generată de modificarea pensiilor speciale, iar scopul este de găsi soluții concrete privind eficientizarea sistemului judiciar. Pe lângă șefa ICCJ, a declinat invitația și președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache.
„ICCJ nu va participa la o întâlnire organizată într-un moment extrem de dificil pe care justiția îl traversează. Prin felul în care a fost concepută și mediatizată pare mai degrabă un exercițiu de imagine decât un dialog real. Reunirea în acest cadru a opt instituții cu roluri și competențe fundamentale, dar cu totul diferite, riscă să relativizeze specificul fiecăreia și să deturneze discuția de la problemele reale și concrete al justiției”, se arată în adresa transmisă miercuri de Lia Savonea ministrului Justiției.
„Alimentează percepția falsă a unor privilegii”
Președinta instanței supreme subliniază că, „în locul unui dialog onest și al unor soluții reale, justiția se confruntă astăzi cu un discurs public ce relativizează independența judecătorilor, reduce statutul magistraturii la simple costuri bugetare și alimentează percepția falsă a unor privilegii”.
„Această desconsiderare a rolului magistraturii afectează nu doar corpul profesional, ci și încrederea cetățeanului în statul de drept. Într-un asemenea climat, participarea formală la exerciții de imagine ar echivala cu validarea acestor derapaje. ICCJ reafirmă că este deschisă dialogului instituțional dar numai în măsura în care acesta urmărește soluții concrete pentru a întări statutul magistratului, a proteja independența instanțelor și a garanta accesul cetățeanului la o justiție credibilă și eficientă”, se menționează în răspunsul comunicat Ministerului Justiției.
Și președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, a transmis că nu va participa la întâlnirea de joi convocată lasediul Ministerului Justiției. Până în prezent, au anunțat că nu se vor prezenta șefa ICCJ și a CSM, iar reprezentanții celorlalte instituții nu au transmis niciun răspuns, a precizat ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Radu Marinescu a subliniat că dialogul cu șefii celor opt instituții juridice nu privea chestiunea salariilor
Radu Marinescu a subliniat că dialogul cu șefii celor opt instituții juridice nu privea chestiunea salariilor și a pensiilor de serviciu.
„Era un dialog care era menit să ajute la găsirea împreună a unor soluții pentru problemele care interesează foarte mult cetățeanul: durata proceselor, calitatea legislației și necesarele modificări legislative pe proceduri, digitalizare și accelerarea procedurilor prin procese la distanță, degrevarea personalului, echilibrarea schemelor de personal, infrastructura instanțelor, optimizarea cheltuielilor. Chestiuni asupra cărora fiecare poate avea o perspectivă. Încercarea noastră era să uniformizăm un pic perspectivele, să dialogăm să facem un tipar de lucru în viitor, poate un forum de discuții, o intenție de bună credință și constructivă pentru a identifica soluții”, a adăugat ministrul.
Printre temele interes aflate pe agenda întâlnirii de joi, pe lângă digitalizarea actului de justiție se mai află: „actualizarea taxelor judiciare de timbru și stabilirea acestora ca venit suport pentru investițiile în infrastructura judiciară, identificarea unor metode pentru eficientizarea punerii în aplicare a procedurii administrării probelor de către avocați sau consilieri juridici, identificarea unor sancțiuni, inclusiv procesuale, eficiente și disuasive în cazul celor care formulează plângeri contravenționale cu rea-credință ori vădit neîntemeiate și identificarea unor soluții alternative, toate acestea în scopul degrevării activității instanțelor judecătorești”.
Vor fi supuse dezbaterilor, a anunțat ministrul, și promovarea unor instrumente alternative de soluționare a proceselor în instanță, introducerea unor proceduri adecvate de filtrare a sesizării instanțelor, apte să conducă la reducerea inflației de cauze care nu necesită o soluționare judiciară, respectiv revizuirea cadrului legislativ, în special a normelor de procedură.
Modificarea sistemului de pensii speciale în magistratură s-a aflat între cele cinci proiecte din pachetul 2 de măsuri fiscale pentru care Guvernul Bolojan și-a asmat luni răspunderea în Parlament. Proiectul a fost criticat dur de către CSM și a generat proteste în instanțele și parchetele din România, prin suspendarea activității.
Astia chiar sunt stat in stat ….. nu asculta efectiv de nimeni, asa ceva cred ca nu se intampla nicaieri in lume.
Chiar nimeni nu ii poate pune la punct, fac doar ce vor ei, cand vor ei si doar cum vor ei ….
Cetatenii nu mai au demult incredere in justitia romana, majoritatea judecatorilor sunt …..
Dle.ministru ia nu le mai da deloc salarii la putorile astea!