Prima pagină » International » Președintele Biden a vorbit despre trupe ucrainene care se antrenează în Polonia. Care este adevărul de fapt

Președintele Biden a vorbit despre trupe ucrainene care se antrenează în Polonia. Care este adevărul de fapt

29 mart. 2022, 14:31,
în International

Într-un discurs recent, președintele Biden a dat de înțeles că există trupe ucrainene care se antrenează în Polonia, sub comanda NATO. Cu toate acestea, mai mulți oficiali americani, în frunte cu Jake Sullivan, au negat în dese rânduri că americanii ar antrena soldați ucraineni. Așadar, ori a fost vorba de o eroare de comunicare a lui Joe Biden, ori liderul SUA s-a dat de gol fără să vrea.

Trupe ucrainene care se antrenează în Polonia?

Președintele Joe Biden a părut să dezvăluie că SUA antrenează forțele ucrainene în Polonia. Iar acest lucru se traduce prin faptul că trupele americane îi învață activ pe ucraineni să lupte și să omoare militari ruși, scrie publicația americană Politico. În discursul său, președintele american a părut să dezvăluie că SUA antrenează forțele ucrainene în Polonia pentru a face față invaziei ruse.

După cum se știe, Statele Unite au oferit miliarde de dolari în arme și alte asistențe Ucrainei, o mare parte din acest ajutor trecând prin Polonia. Totodată, președintele și-a petrecut o parte a săptămânii trecute în această țară, întâlnindu-se cu trupele americane staționate în sud-est și rostind un discurs despre unitatea Occidentului în fața agresiunii ruse.

Cu toate acestea, până în prezent, administrația Biden a susținut cu rigurozitate că ăsta e punctul maxim la care vor merge în ajutorarea Ucrainei. Pe 22 martie, Jake Sullivan a negat că americanii antrenează „în prezent” ucraineni.

„Desigur, avem trupe americane care apără teritoriul NATO”, a continuat el.

Eroare de exprimare sau o scăpare

Nu asta a spus însă președintele Biden luni. După ce a făcut observații despre noua solicitare de buget a Casei Albe, Biden a răspuns la întrebarea unui reporter despre comentariile pe care le-a făcut atunci când a întâlnit cel de-al 82-lea batalion Airborne în Polonia, în care a sugerat că forțele americane vor merge în Ucraina. Biden a negat că asta a vrut să spună, adăugând:

„Vorbim despre a ajuta la antrenarea trupelor ucrainene care se află în Polonia”. Presat din nou, Biden a spus: „Mă refeream la a fi cu trupele ucrainene care se află în Polonia și a vorbi cu acestea”.

Este posibil ca Biden să fi vrut să spună „american” atunci când a spus „ucrainean” în replica a doua sau a exagerat în ce măsură soldații americani sfătuiesc forțele ucrainene cu privire la modul de utilizare a asistenței de securitate oferite de administrație. Solicitați pentru un punct de vedere, nici Pentagonul, dar nici reprezentanții guvernului ucrainean nu au răspuns cu priovire la acest lucru. De asemena, informația nu a fost confirmată de oficialii polonezi, în sensul că ar exista vreo interacțiune între americani și trupele ucrainene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 decembrie 2024
14 decembrie 2024