Prima pagină » Cultural » Previziuni explozive despre viitorul politic al lui Ilie Bolojan în 2026. Carmen Harra anunță schimbări majore la vârful puterii

Previziuni explozive despre viitorul politic al lui Ilie Bolojan în 2026. Carmen Harra anunță schimbări majore la vârful puterii

18 dec. 2025, 11:49,
Redacția BZI în Cultural

Carmen Harra face previziuni surprinzătoare despre Ilie Bolojan și anul politic 2026. Clarvăzătoarea vorbește despre o posibilă schimbare majoră la nivelul conducerii României.

Anul 2026 ar putea aduce transformări majore pe scena politică din România, iar numele premierului Ilie Bolojan este în centrul unor previziuni care au stârnit deja numeroase reacții. Carmen Harra, cunoscută clarvăzătoare, psiholog și numerolog, a vorbit recent despre viitorul politic al lui Ilie Bolojan, susținând că acesta s-ar confrunta cu o perioadă extrem de dificilă și că poziția sa de prim-ministru ar putea fi pierdută mai devreme decât se așteaptă mulți. Declarațiile au fost făcute într-un context în care așteptările publice sunt ridicate, iar anul 2026 este privit ca unul decisiv pentru România.

Previziuni explozive făcute de Carmen Harra  despre viitorul politic al lui Ilie Bolojan în 2026

Carmen Harra este una dintre cele mai cunoscute figuri din zona numerologiei și a previziunilor karmice din România. Activă constant în mediul online, aceasta publică frecvent mesaje, analize și videoclipuri în care abordează subiecte sensibile, de la destin personal până la evenimente politice de amploare.

De această dată, atenția sa s-a îndreptat asupra lui Ilie Bolojan, actualul prim-ministru al României, despre care afirmă că ar putea traversa o perioadă de instabilitate majoră odată cu intrarea în anul 2026. Potrivit clarvăzătoarei, dinamica politică a noului an ar putea duce la schimbări neașteptate în fruntea guvernului.

Invitată recent prin transmisiune video în cadrul emisiunii „Online Story, by Camelia Ionescu”, difuzată pe canalul de YouTube WOWnews, Carmen Harra a detaliat ce ar urma să se întâmple, din punctul ei de vedere, pe scena politică românească.

Aceasta susține că prima mare schimbare politică din România ar putea fi chiar plecarea lui Ilie Bolojan din funcția de prim-ministru, fiind înlocuit de o altă persoană, cu o viziune diferită.

„Prima chestie care se întâmplă politic în România, cred că este căderea lui Bolojan. Poate că greșesc, eu nu sunt politician, dar văd asta, nu știu de ce, că ar veni altcineva și că ar veni cu gânduri mai bune, cu intenții mai bune. Aici se poate face o schimbare mare.(…)”, a declarat Carmen Harra.

În analiza sa, Carmen Harra a vorbit și despre semnificația numerologică a anului 2026 pentru România. Potrivit acesteia, anul viitor ar avea o vibrație specială, care ar favoriza începuturile, dar nu neapărat continuitatea liderilor aflați deja la putere.

„2026 înseamnă cifra 1 pentru România, deci cifra 1 deschide drumul spre România.”, a explicat clarvăzătoarea, sugerând că acest context energetic ar putea favoriza apariția unor noi lideri și direcții politice.

Ilie Bolojan 2026 și influența numerologică a anului

Totodată, Carmen Harra a subliniat importanța anilor personali ai liderilor politici, menționându-i atât pe Ilie Bolojan, cât și pe Nicușor Dan, pe care îi consideră „pioni centrali” ai politicii românești.

Fără a cunoaște inițial data nașterii lui Ilie Bolojan, Carmen Harra a afirmat că percepe o perioadă extrem de complicată pentru acesta. Ulterior, după ce a fost menționată data de 17 martie, clarvăzătoarea a continuat analiza numerologică, ajungând la concluzia că anul personal al premierului nu îl favorizează.

„Eu, fără să știu data lui Bolojan, eu cred că se confruntă cu o situație foarte dificilă.(…) Ok, deci 17 martie, 17 este 8 martie este 3. El se găsește exact ca și Donald Trump în anul doi, până în martie, deci el în anul doi n-are cum să supraviețuiască, teoretic, după calculele lumii fizice, el n-ar avea cum să rămână la conducere.(…)”, a mai spus Carmen Harra.

Clarvăzătoarea a mers și mai departe cu previziunile sale, afirmând că Ilie Bolojan ar putea părăsi funcția chiar înainte de luna martie 2026, din cauza unui an personal nefavorabil și a unor dificultăți acumulate în ultimele luni.

„Deci el, înainte de martie, poate să se întâmple și mai devreme, eu zic că el iese din poziția pe care o are. Aici este clar datorită anului lui personal care nu-l favorizează în niciun caz, pentru că este un an în care, el de fapt de luni de zile, nu este într-o situație bună și iese din poziția pe care o are acum și o să aveți pe altcineva.”, a declarat Carmen Harra, la WOWnews.

Deși previziunile lui Carmen Harra nu au un caracter oficial, ele adaugă un plus de tensiune și interes în jurul anului politic 2026. Rămâne de văzut dacă aceste scenarii se vor confirma, însă declarațiile clarvăzătoarei conturează un an plin de provocări, în care Ilie Bolojan 2026 ar putea deveni sinonim cu schimbarea majoră la nivelul conducerii României.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 decembrie 2025
18 decembrie 2025