Prima pagină » Local » Primăria Iași a anunțat când vor fi finalizate lucrările de modernizare a bulevardului Poitiers! Care este stadiul proiectului

Primăria Iași a anunțat când vor fi finalizate lucrările de modernizare a bulevardului Poitiers! Care este stadiul proiectului

20 iun. 2025, 02:00, 6 ,
Paula IANUȘ în Local

Lucrările de pe bulevardul Poitiers, de pe tronsonul de la Selgros până la podul de la Bucium, sunt în plină desfășurare. Autoritățile locale au transmis că finalizarea lucrărilor este preconizată în luna septembrie 2025, dar acest lucru poate fi influențat și de condițiile meteorologice.

Se efectuează lucrări pe bulevardul Poitiers

Bulevardul Poitiers, pe tronsonul de la Selgros până la podul de la Bucium, devine în timpul zilei un coșmar pentru ieșenii care tranzitează zona. Câteva sute de metri, la orele de vârf, se parcurg chiar și în 2 ore. Ieșenii așteaptă cu nerăbdare finalizarea proiectului de modernizare de pe Poitiers.

Reporterii BZI au contactat reprezentanții primăriei, iar aceștia au transmis că, în următoarea perioadă, se va începe turnarea stratului de binder.

„Stadiul fizic al lucrărilor este de 68% pentru stratul de asfalt turnat, iar în perioada următoare se va începe turnarea stratului de binder. Facem tot posibilul ca această operațiune să se desfășoare pe timpul nopții, pentru a nu perturba și mai mult circulația, dacă vremea va fi favorabilă. În paralel, se lucrează la reabilitarea trotuarelor și a canalelor tehnice pentru utilități. Preconizăm finalizarea lucrărilor în luna septembrie 2025, funcție de condițiile meteorologice”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.

Amintim faptul că, după ce primăria a finalizat lucrările la podul Vămășoaia, echipele Del Gaz Grid au spart asfaltul pentru lucrări de subtraversare. Este cunoscut faptul că traficul de pe șoseaua Bucium este unul infernal, iar din cauza lipsei infrastructurii adaptate la noile cartiere rezidențiale construite în zonă, oamenii își petrec timpul cu orele în aglomerație.

Proiectul de modernizare a șoselei Poitiers prevede și reabilitarea trotuarelor

În cadrul proiectului „Modernizare străzi în municipiul Iași – bulevardul Poitiers”, se execută lucrări atât de amenajare a drumului, trotuarelor cu pavaj ornamental, stațiilor de călători, spațiilor verzi, cât și de montarea mobilierului urban. În ceea ce privește pasajul, sunt efectuate lucrări de înlocuire a hidroizolației pe toată lățimea sa, iar trotuarele vor fi refăcute.

În luna aprilie 2025, segmentul de drum de pe pod, pe sensul de mers dinspre cartierul CUG spre cartierul Frumoasa, a fost închis pentru lucrări. Menționăm că drumul care face legătura între cartierele Bucium și CUG este tranzitat de mii de mașini, fiind una dintre cele mai intens circulate artere din Iași. Cu toate acestea, starea sa era precară, strada era plină de denivelări și gropi, iar reabilitarea sa a fost promisă, de peste 10 ani, de Primăria Municipiului Iași. Bulevardul Poitiers este o arteră vitală pentru oraș, deoarece leagă două cartiere mari și asigură accesul la spitalele, universitățile și centrele comerciale din zonă.

Lucrările de pe bulevardul Poitiers, din tronsonul de la Selgros până la podul de la Bucium, sunt în plină desfășurare. Stadiul fizic al lucrărilor este de 68%, iar autoritățile locale fac tot posibilul ca muncitorii să lucreze pe timpul nopții.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Un rahat durează de o veșnicie…trebuia să se lucreze noaptea și lucrarea trebuia finalizată in maxim 2 luni…zici că fac acolo lucrări de anvergură mare…dar ei practic o lălăie cu grație…

  • Dacă Mișu „pleacă” în CO vreo câțiva ani, constructorul trage la „gard”…

  • După ce termina Tolea blocurile .Atunci termina și ei de asfaltat.Tineti minte ce am scris aici

  • O sosea ușor de făcut, care nu ajuta mare lucru. Blocurile construite de combinatorii lui Chirica au sufocat orașul de automobile,pe aceleași străzi făcute de Ceaușescu, Acest primar nu a construit nicio stradă, nicio parcare subterana, sa mai spunem de metrou??, Sa mai spunem de stadion? NICIODATĂ . SUNTEM ÎN URMĂ, ÎN EPOCĂ DE PROSTIT IEȘEANUL.

  • sunt foarte curios ce universitate și ce spital este pe Poitiers… ești mahmur, ai băut cam mult la înmormântarea patronului tău???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 decembrie 2025
06 decembrie 2025