Economic Local

Primăriile din Iași au economisit câteva milioane de lei, la facturile de electricitate, după ce au fost investiți banii în parcurile fotovoltaice

Publicat: 05 mart. 2021
Parcuri fotovoltaice construite în județul Iași
În Iași au fost construite 3 parcuri fotovoltaice, în comunele Bălțați și Miroslava, și în orașul Târgu-Frumos, atât cu fonduri europene, cât și cu banii firmelor private străine care au investit în surse regenerabile. Primăriile au economisit la bugetul local câteva milioane de lei prin investițiile făcute în parcurile fotovoltaice

Unitățile administrativ-teritoriale din județ, unde s-au înființat parcuri fotovoltaice, au reușit să economisească sume importante la facturile de energie electrică după ce aceste parcuri au fost puse în funcțiune. Dacă în perioada 2014-2015 au fost construite 3 parcuri fotovoltaice în Iași, de atunci nimeni nu a mai investit în sursele de producere a energiei electrice

În anul 2015 a fost construit parcul fotovoltaic pe o suprafață de 5 hectare, pe malul lacului Ciurbești. Proiectul „Centrala fotovoltaică de producere a energiei electrice din conversia energiei solare” are o valoare totală de 26.573.831 lei, fonduri europene. Parcul asigură producerea a un megawat/oră și asigură electricitatea pentru instituțiile publice din comună. Economiile pe care le va face anual administrația din Miroslava sunt de ordinul milioanelor. Potrivit primarului comunei Miroslava, Dan Niță, datorită parcului fotovoltaic s-au făcut economii la factura la energia electrică.

„Dacă ar fi să calculăm cât am amortizat din cheltuieli, în 5 ani am economisit 1,5 milioane de lei din factura la iluminatul public și instituțiile publice. Până acum nu am primit certificate verzi pentru că eram pe proiect european, dar de acum vom încerca să obținem aceste certificate”, susține primarul Dan Niță.

Primăriile din Iași unde au fost construite parcuri fotovoltaice au adus la bugetul local, prin investițiile făcute, câteva milioane de lei

Primarul comunei Bălțați, unde a fost construit un parc fotovoltaic de către o firmă italiană, susține că banii obținuți cu ajutorul acestei investiții sunt folosiți pentru dezvoltarea comunei.

„La noi totul e privat, e investiția unei firme italiene. Pe data de 5 ale lunii din trezoreria statului se virează în bugetul comunei 5 la sută din profitul firmei, aproximativ jumătate de milion de lei, pe an. Banii îi învestim în dezvoltarea comunei. Avem proiecte europene în derulare. Vrem să facem drumuri, rețeaua de canalizare, terenuri sportive, centrul civic. Avem ce face cu banii”, susține Vasile Aștefanei, primarul comunei Bălțați.

Primăria orașului Târgu Frumos a atras la bugetul comunei, prin intermediul acestei investiții, fonduri în valoare de 1,5 milioane de lei. Potrivit primarului Ionel Vatamanu, pentru ca investiția să se concretizeze a avut loc un schimb de terenuri.

„Pentru ca firma să facă parcul fotovoltaic pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați am făcut schimb de teren. Am schimbat terenul de la capătul orașului cu unul din interiorul orașului pentru cei care vor să-și construiască locuințe. Mai întâi profitul se duce la firma din Grecia, iar apoi și noi avem beneficii de pe urma acestui contract”, spune Ionel Vatamanu, primarul orașului Târgu Frumos.

Primul parc fotovoltaic construit în Iași a fost în orașul Târgu Frumos, fiind construit în anul 2013

Investiția în valoare de 5 milioane de euro a fost realizată de societatea grecească Montana Energy pe o suprafață de 2 hectare, în anul 2013, cu o valoare a investiției de 1,6 milioane de euro. Investițiile în energie regenerabilă s-au redus drastic în ultimii ani. Din numărul foarte mare de proiecte promise a fi realizate într-o perioadă foarte scurtă, doar 3 dintre acestea s-au concretizat. Astfel, în Iași au fost construite trei parcuri fotovoltaice, iar noi investiții nu s-au mai făcut în ultimii 6 ani, deși acestea erau prezentate ca fiind extrem de profitabile atât pentru companiile private, cât și pentru unitățile administrativ- teritoriale. La Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași nu s-au depus proiecte de investiții în surse regenerabile, pentru a fi autorizate în ceea ce privește legislația de mediu.

Este interzisă arderea resturilor vegetale fără aviz de la APM Iași

O nouă lege ce a intrat în vigoare în luna februarie 2021 obligă ieșenii care vor să ardă resturile vegetale sau frunzele, pentru curățarea terenurilor, să solicite aviz de la APM Iași. În caz contrar, ieșenii riscă să fie amendați de Garda de Mediu Iași. Persoanele care nu se supun Legii compostului riscă amenzi de până la 20.000 de lei. Astfel, comisarii de mediu aplică amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei, pentru persoanele fizice, și 10.000 până la 20.000 de lei, pentru persoanele juridice. Odată cu intrarea legii în vigoare, arderea frunzelor este interzisă din acest an, iar cei care încalcă legislația sunt drastic sancționați. Nerespectarea prevederilor din actele de reglementare emise pentru proiecte sau activități au fost sancționate de Garda de Mediu prin aplicarea a 211 sancțiuni contravenționale principale, în valoare totală de 1.363.000 de lei.





Adauga un comentariu