Părintele Arsenie Boca, cunoscut drept „Sfântul Ardealului”, rămâne una dintre cele mai fascinante și controversate figuri ale spiritualității românești. Cuvintele și profețiile sale, rostite în predici și consemnate de ucenici, continuă să fie interpretate și astăzi ca avertismente despre vremuri tulburi și încercări pentru omenire. Se spune că una dintre revelațiile sale provenea dintr-un manuscris adus de la Muntele Athos, în care se vorbea despre o „hidră cu respirație otrăvitoare” ce va încerca să sufoce lumina și voința divină.
„Va trebui să înfruntați cu înțelepciune această primejdie, iar Dumnezeu vă va da mintea și puterea necesară pentru a birui răul”, ar fi spus părintele, potrivit celor care i-au consemnat cuvintele. El avertiza că oamenii vor vedea răul răspândindu-se pretutindeni – în instituții, în afaceri, în conducerea țării, dar și, dureros, chiar în sânul Bisericii. În acele vremuri, spunea el, „mulți își vor pierde speranța, dar cei care își vor păstra credința curată vor fi ocrotiți de Dumnezeu”.
Profețiile despre România și destinul său
Printre cele mai cunoscute predicții ale lui Arsenie Boca se numără cea legată de exodul românilor. Duhovnicul vorbea, încă din anii ’80, despre o perioadă în care foarte mulți oameni vor pleca din țară, iar doar o mică parte se vor mai întoarce. „Va veni o vreme când ar dori să se întoarcă, dar nu vor mai putea, pentru că România va fi înconjurată de flăcări”, ar fi spus părintele. Mulți cred că această imagine profetică s-a împlinit, având în vedere valurile de emigrare și crizele care au afectat țara în ultimele decenii.
El avertiza, de asemenea, asupra vremurilor grele care urmau să vină, vorbind despre suferință, lipsuri și poveri impuse oamenilor simpli: „Vor pune taxe și impozite, vor lua totul. Chiar și cei aleși vor cădea.” Cu toate acestea, părintele sublinia că încercările sunt îngăduite de Dumnezeu, care nu părăsește pe nimeni în drumul său prin viață.
Una dintre profețiile care a stârnit cel mai mare ecou a fost cea referitoare la Nicolae și Elena Ceaușescu. Nepoata duhovnicului, Zoe Daian, povestea că în anii ’80, Arsenie Boca ar fi fost adus în fața cuplului prezidențial, iar dictatorul l-ar fi întrebat ce vede în viitorul său. Răspunsul părintelui a fost tranșant: „Într-o zi de mare sărbătoare veți fi uciși amândoi.” Previziunea s-a adeverit în decembrie 1989, când execuția celor doi a avut loc chiar de Crăciun.
Căderea comunismului și avertismentul despre „steaua cu șase colțuri”
În alte mărturii, părintele vorbea despre prăbușirea regimului comunist și despre schimbările care vor urma. Spunea că simbolurile comunismului – seceră, ciocanul și steaua roșie – vor dispărea, dar în locul lor va veni o altă epocă de dezordine și haos. „Va apărea steaua cu șase colțuri, semn al anarhiei, și va fi vai de lume”, ar fi spus el.
Tot el ar fi profețit că după o aparentă „victorie” a libertății, va veni o perioadă în care mulți drepți vor cădea și doar o mână de oameni își vor păstra credința. „După această bucurie deșartă, puțini vor mai rămâne în picioare”, ar fi spus părintele într-o discuție consemnată de Vasile Șerbu în cartea Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca. Mai multe mărturii publicate după moartea duhovnicului amintesc faptul că acesta ar fi prevăzut izbucnirea revoltei din decembrie 1989. „Nu va trece mult de la plecarea mea și în România va fi vărsare de sânge”, i-ar fi spus unei rude cu doar câteva săptămâni înainte de moarte. Trei săptămâni mai târziu, țara era zguduită de Revoluție, iar mii de tineri și-au pierdut viața.
Una dintre cele mai înspăimântătoare profeții ale sale se referă la Capitală. Martore la o conversație între Arsenie Boca și o femeie venită din București susțin că duhovnicul ar fi spus: „Peste București s-a ouat de două ori, dar când se va oua a treia oară, orașul va fi șters de pe fața pământului, căci păcatele lui s-au înmulțit.” Mulți cred că această metaforă se referă la bombardamentele și catastrofele care ar putea lovi orașul în viitor. Chiar și după trecerea la cele veșnice, cuvintele părintelui Arsenie Boca continuă să inspire și să tulbure, fiind privite de unii ca avertismente divine, iar de alții ca reflecții profunde despre natura umană și despre încercările prin care trece o națiune în căutarea credinței și a sensului.