Anul 2021 este anul autostrăzilor din Moldova. A8 este o investiție de o importanță strategică pentru România. Dezvoltarea zonei Moldovei, integrată cu restul regiunilor țării, este o prioritate pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și pentru CNAIR.
”În ceea ce privește proiectarea sectorului Târgu Mureș – Târgu Neamț, există o incapacitate constatată, de-a lungul timpului, la firma de proiectare. Din acest motiv am luat decizia să monitorizăm permanent acest prestator de servicii. Astfel, în fiecare zi de luni, la sediul ministerului analizăm stadiul evoluției serviciilor de proiectare pe acest proiect.
În cadrul acestui grup de lucru interinstituțional participă autoritățile publice centrale care concură la realizarea investiției (mediu, arheologie, avize, Apele Române etc.) cu scopul de a simplifica și fluidiza procesul de implementare a proiectului. Acest lucru îl realizăm tocmai pentru ca documentația să corespundă, încă de la faza de inițiere, cu cerințele avizatorilor importanți în procesul de implementare.
De asemenea, a fost atenționat proiectantul INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL SA, printr-o adresă transmisă la sediul central din Madrid, solicitându-i o alocare de forță de muncă suplimentară, necesară și corespunzătoare dezvoltării proiectului. Respectiv, am solicitat personal și utilaje pentru finalizarea studiilor geo în zona montană, astfel încât să se recupereze timpul pierdut și să se intre în grafic.
În ceea ce privește sectorul Tg Neamț – Iași – Ungheni, aceasta se află în procedură de achiziție publică, având trei ofertanți.
Până în acest moment a fost finalizată partea de DUAE, dar și evaluarea tehnică. În prezent, se așteaptă avizul ANAP. După primirea avizului, va urma evaluarea financiară. Estimăm că finalizarea procesului de evaluare va avea loc în prima jumătate a lunii februarie. Astfel, în cazul în care nu vor exista contestații, la începutul lunii martie, se poate semna contractul. Evident, acest fapt este condiționat de corectitudinea ofertantului desemnat câștigător, care are obligația, conform legislației în vigoare, să aducă toate documentele solicitate”, a declarat Mariana Ioniță, director general CNAIR SA.