Prima pagină » Economic Local » Protest masiv! Fermierii români vor ieși în stradă pe 7 aprilie: „Apelăm la ultima opțiune rămasă pentru a ne salva fermele de falimentul iminent”
Protest masiv! Fermierii români vor ieși în stradă pe 7 aprilie: „Apelăm la ultima opțiune rămasă pentru a ne salva fermele de falimentul iminent”

Protest masiv! Fermierii români vor ieși în stradă pe 7 aprilie: „Apelăm la ultima opțiune rămasă pentru a ne salva fermele de falimentul iminent”

30 mart. 2023, 10:02,
în Economic Local

Protest MASIV al fermierilor în data 7 aprilie 2023! „Apelăm la ultima opțiune rămasă pentru a ne salva fermele de la falimentul iminent: în data de 7 aprilie 2023 fermierii români din toată țara vor ieși în stradă pentru a-și striga, la propriu, nemulţumirea colectivă”, anunță Forumul Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR).

Anunțul Forumului APPR vine după cel făcut de fermierii de Iași care vor ieși cu tractoarele în stradă pe 7 aprilie 2023.

„Forumul APPR a preluat nemulțumirile și dificultățile pe care fermierii din România le-au traversat. Am transmis aceste mesaje, în mod constant către autoritățile naționale și cele europene. Am conlucrat cu celelalte organizații profesionale pentru ca vocea membrilor noștri să fie și mai puternică.

Forumul APPR este adeptul abordării diplomatice, al consultărilor și al negocierii, considerând protestul ca fiind ultima opțiune.
Prin urmare, apelăm la ultima opțiune rămasă pentru a ne salva fermele de la falimentul iminent: în data de 7 aprilie 2023 fermierii români din toată țara vor ieși în stradă pentru a-și striga, la propriu, nemulţumirea colectivă.

Vă rugăm să vă alăturați demersului nostru, care se dorește a fi unul pașnic, democratic și în acord cu valorile europene, ale solidarității și respectului.

Vom milita, împreună, pentru asumarea de către autoritățile europene, dar și cele naționale, a incapacității lor de a gestiona situațiile create de propriile decizii, ale căror circumstanțe atârnă și acum pe umerii fermierilor români. Vom solicita soluții clare și asumate pentru ca piața românească de cereale și activitatea agricolă să redevină competitivă pentru producătorii autohtoni.
Manifestul nostru pentru stabilitate se adresează TUTUROR celor afectați de concurența neloială cruntă generată de fluxurile de cereale și produse agricole din Ucraina.

Vă invităm pe fiecare dintre Dumneavoastră să vă adresați, fără întârziere, persoanelor cheie din județele de care aparțineți, pentru a vă îndruma în organizarea centrelor locale de protest din zona vămilor/ prefecturilor sau altor locații cu simbolistică pentru demers.
SOLICITAȚI SPRIJIN ÎN ZONA DE APARTENENȚĂ ȘI AFILIAȚI-VĂ, ÎN CEL MAI SCURT TIMP, UNUI PUNCT AL PROTESTULUI NAȚIONAL!” Este mesajul Forumului APPR.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 martie 2026
06 martie 2026