PSD a lansat un apel către toate partidele parlamentare pentru învestirea de urgență a unui Guvern cu puteri depline, avertizând că actualul blocaj politic riscă să împiedice accesul României la fondurile europene din programul SAFE (Security Action for Europe), destinat consolidării capacităților de apărare ale statelor membre.
Potrivit social-democraților, doar un Executiv cu atribuții depline poate iniția proiectul de lege necesar aprobării acordului de împrumut aferent programului SAFE, întrucât această competență aparține exclusiv Guvernului, în baza prevederilor OUG nr. 64/2007 privind datoria publică.
În comunicatul transmis, PSD solicită tuturor formațiunilor politice, în special celor care se declară pro-europene, să înceteze disputele și să susțină formarea rapidă a unui nou Executiv. Reprezentanții partidului susțin că prelungirea crizei politice poate compromite definitiv șansele României de a beneficia de finanțările disponibile prin instrumentul european SAFE.
Social-democrații mai afirmă că Guvernul interimar nu poate promova actele normative necesare pentru accesarea acestor fonduri, motiv pentru care consideră că învestirea unui nou cabinet reprezintă singura soluție pentru evitarea întârzierii sau pierderii finanțărilor europene destinate apărării.
Apelul PSD vine într-un context de tensiuni politice privind formarea noului Guvern, în timp ce accesarea fondurilor SAFE este considerată o prioritate pentru modernizarea capacităților de apărare ale României și pentru respectarea calendarului stabilit la nivel european.
PSD a ajuns o grupare de speriați ,condusă de un măscărici prost!Alegeri anticipate!!!!
TOVARASUL GRINDEANU A DAT ORDIN LA MIN TRANSPORT, CNAIR SI UMB CA NICI UN CENTIMETRU DE AUTOSTRADA NU SE DA IN FUNCTIUNE ATATA TIMP CAT NU ESTE PESEDan LA GUVERNARE INDIFERENT DE CE BANI SE PIERD DIN PNNR.
Corect. De ce urli?