National

PSD propune un program guvernamental de industrializare pe bază de licenţă, pentru producerea Remdesivir în România

Publicat: 14 oct. 2020

Miercuri, 14 octombrie 2020, preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a propus ca România să adopte un program guvernamental de industrializare pe bază de licenţă cu ajutorul căruia medicamentul Remdesivir, folosit împotriva noului coronavirus, să fie produs în țara noastră, fără a mai aștepta să fie adus din alte state.

„Guvernul actual a eşuat în gestionarea pandemiei. Nu are răspunsuri. Nu are soluţii pentru problemele de azi. Cu siguranţă nu va avea soluţii pentru problemele de mâine. E nevoie de un Guvern nou care să vină cu soluţii curajoase. PSD a început să prezinte soluţiile pentru o nouă guvernare. Există răspunsuri rapide la problemele pandemiei. Iată una dintre ele: PSD propune un program guvernamental de industrializare pe bază de licenţă. Cum ne poate ajuta acest program în pandemie? De exemplu, în loc să cumpărăm medicamentul anti-COVID Remdesivir, am putea să cumpărăm licenţa şi să îl producem noi, aici în România. L-am produce mai ieftin, am crea locuri de muncă şi am creşte industria naţională de medicamente. Ungaria şi Bulgaria au făcut deja acest lucru. Ar putea şi România”, a spus Cazanciuc, într-un mesaj video pe Facebook.

De asemenea, acesta a completat că ceea ce PSD propune va ajuta România să devină producător de kituri de testare şi de tratamente complete anti-COVID.

„Avem soluţii! Este nevoie de o nouă guvernare care să ştie să le aplice”, a arătat acesta.

Motivul din cauza căruia România nu poate produce Remdesivir

Săptămâna viitoare, în România vor intra 200 de mii de doze de Remdesivir, tratamentul folosit împotriva noului coronavirus. Această informație a fost adusă la cunoștința publicului duminică, 11 octombrie, de către Virgil Guran, consilier al premierului.

„E puţin Remdesivir pe stoc dar vom primi 200.000 de mii de doze. Săptămâna viitoare, din SUA, din cota comandată anul acesta”, a spus Guran.

De asemenea, el a menționat și motivul din cauza căruia țara noastră nu poate produce Remdesivir.

„Am discutat cu cei de la Antibiotice Iaşi. Ar dura cinci ani până s-ar ajunge la producţiei, iar noi avem nevoie acum”, a explicat consilierul premierului, potrivit cărui statele care produc Remdesivir au luat măsuri în acest sens cu mult timp înainte de debutul pandemiei.

Ungaria s-a săturat să aștepte! A început să producă Remdesivir pe plan intern

Remdesivir, medicamentul folosit în tratarea COVID-19, a început să fie produs pe plan intern în Ungaria. Vineri, 9 octombrie, ministrul ungar al inovaţiei şi tehnologiei, Jozsef Bodis, a declarat că Richter, compania farmaceutică ungară, a produs până acum  în etapa iniţială doze suficiente pentru circa 250 de pacienţi.

Conform spuselor ministrului, vor fi produse doze pentru mai mult de 800 de pacienți, până la finalul lunii octombrie. Producția acestui medicament este finanțată de Guvernul de la Budapesta, care a oferit 400 de milioane de forinţi (1,1 milioane de euro).

De asemenea, Ungaria se mai ocupă și de producția antiviralului Favipiravir. Aceasta se află în curs.

Remdesivir nu este singurul medicament pe care medicii îl administrează

Conform declaraţiilor ministrului Sănătății, Remdesivir nu este singurul medicament pe care medicii îl administrează în tratarea pacienţilor care au fost infectaţi cu coronavirus. Dacă de la începutul lunii iulie, până acum, medicii au folosit aproximativ 11.000 de doze, în momentul de faţă, în România mai există doar 4.000 de doze, susţine Tătaru.





Adauga un comentariu