Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, s-a vaccinează luni, 11 ianuarie, începând cu ora 12.00. Personalului din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență i se va administra vaccinul împotriva COVID-19.
UPDATE: „Astăzi ne-a venit rândul să ne vaccinăm. Este un gest de normalitate. Abia am așteptat să mă pot vaccina! Am vrut să arăt că ceea ce recomandăm facem și noi. Aceasta este calea pe care dacă o urmează cât mai mulți reușim cât mai repede să revenim cât mai aproape de normalitate. Îndemnul meu este ca lumea să nu asculte știrile nefondate despre vaccin, ci pe cele argumentate științific. Mai avem o doză de făcut la data de 1 februarie, doza de rapel. Pentru mine a fost foarte ușor, nicio diferență față de doza de vaccin antigripal“, a declarat Raed Arafat după ce s-a vaccinat.
„Nimeni nu este obligat să se vaccineze. Poate că unii vor să mai aștepte, unii au crezut alte părere. Unii încă mai caută informații legate de vaccin. Eu cred că este normal să ne protejăm, iar când avem un număr mare de persoane vaccinate putem reduce impactul acestui virus. Eu cred că această campanie de vaccinare funcționează bine în România. În următoarele zile, se vor plăti medicii de familie pentru a participa la vaccinare. România este destul de OK ca număr de persoane vaccinate“, a adăugat Raed Arafat.
Știrea inițială
Secretarul de stat Raed Arafat și angajații DSU se vor vaccina la Centrul de Vaccinare din cadrul Spitalului de Urgență „Prof. dr. Dimitrie Gerota” București.
„Luni, 11 ianuarie 2021, începând cu ora 12.00, personalului din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, inclusiv șefului structurii – secretar de stat dr. Raed Arafat, i se va administra vaccinul împotriva COVID-19, la Centrul de Vaccinarea din cadrul Spitalului de Urgență „Prof. dr. Dimitrie Gerota” București”, transmite Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Au fost aduse încă 150.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în România
În România a sosit a patra tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, constând în 150.150 doze, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Aceste doze sunt dedicate personalului medical și vor fi distribuite către centrele regionale din țară.
„Transportul este asigurat de firma producătoare, inclusiv în momentul transportului la sol. Vaccinurile sunttransportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 150.150 doze, după cum urmează:
– Centrul Regional de Distribuție București: 39.975 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Brașov: 24.375 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Cluj: 21.450 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Constanța: 18.525 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Craiova: 13.650 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Iași: 20.475 doze;
– Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 11.700 doze.
Din cele 3 tranșe anterioare de vaccinuri, sosite în România până la data de 06 ianuarie 2021 (de 300.300doze), s-au distribuit 131.370 doze, din care, numai astăzi, 11 ianuarie, 17.130 doze, către direcțiile de sănătate publică județene și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, după cum urmează:DSPM București, DSP Arad, DSP Argeș, DSP Brașov, DSP Caraș-Severin, DSP Călărași, DSP Constanța, DSP Covasna, DSP Dâmbovița, DSP Dolj, DSP Hunedoara, DSP Iași, DSP Ilfov, DSP Maramureș, DSP Sălaj, DSP Teleorman, DSP Timiș, DSP Vâlcea.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în cea de-a doua tranșă, cât și încea de-a treia tranșă, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și Centrele regionale de depozitare,prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București”, anunță CNCAV.
Lista spațiilor pentru centrele de vaccinare împotriva Covid-19, la Iași
În Municipiul Iași sunt prezente 16 centre de vaccinare împotrivia Covid-19.
Nr. crt. | Denumire locație | Adresa |
1 | CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE – VOVIDENIA | Strada Vovodenia nr.5 |
2 | PT 3 ALEXANDRU CEL BUN | Strada Roman Vodă |
3 | PT 2 MOARA DE FOC | Str. Păcurari nr.135 |
4 | PT 27 TĂTĂRAȘI | Str. Ciornei bloc D4 |
5 | COLEGIUL NAŢIONAL „COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI – SALA DE GIMNEASTICĂ | Str. Toma Cozma nr.4 Iasi |
6 | COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU”, IAŞI | Str. M. Kogalniceanu nr.10 Iasi |
7 | COLEGIUL TEHNIC „IOAN C. ŞTEFĂNESCU”, IAŞI | Str. Socola nr.51-53 Iasi |
8 | LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTRONICĂ ŞI TELECOMUNICAŢII „GHEORGHE MÂRZESCU”, IAŞI | Str. M. Sturdza nr.43 Iasi |
9 | LICEUL TEHNOLOGIC ECONOMIC „VIRGIL MADGEARU”, IAŞI | Str. Plaiesilor nr.9 Iasi |
10 | LICEUL TEORETIC „MIRON COSTIN”, IAŞI | str. Musatini nr.12 Iasi |
11 | LICEUL TEORETIC WALDORF, IAŞI | Calea Chisinaului nr.132 bis Iasi |
12 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „BOGDAN PETRICEICU HAŞDEU”, IAŞI | Str. I .Creanga nr.27 Iasi |
13 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DIMITRIE A. STURDZA”, IAŞI | str. Cetatuia nr.3 Iasi |
14 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GEORGE CĂLINESCU”, IAŞI | str. Amurgului nr.21 Iasi |
15 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ȘTEFAN BÂRSĂNESCU”, IAŞI | str. Zugravi nr.12 A Iasi |
16 | Cabinetul Medical Regina Maria | Str. Grigore Ghica Vodă |