Dacă străzile Iașului ar putea vorbi, Râpa Galbenă ar avea, cu siguranță, una dintre cele mai fascinante povești
Acest loc pitoresc ascunde secole de istorie, povești cu boieri, comercianți și ziduri care au rezistat trecerii timpului. Rămasă o veritabilă poartă a trecutului, Râpa Galbenă din Iași ne oferă astăzi nu doar o panoramă impresionantă asupra orașului, ci și un ecou al veacurilor de demult.
Râpa Galbenă din Iași – de la ruină, la simbol arhitectural
Cu sute de ani în urmă, acest loc nu era decât o râpă adâncă, un teren accidentat care oprea expansiunea orașului spre nord. Cunoscută în documentele istorice drept „Râpa Mare” sau „Râpa Muntenimii”, aceasta era o provocare pentru negustorii și călătorii ce se aventurau prin Iași. Ulițele vechi ale orașului, precum Ulița Târgului de Sus sau Ulița Sârbească, se sfârșeau chiar la marginea acestui teren accidentat, iar drumurile care se formau în jurul acestei râpe deveneau adevărate labirinturi pentru trecători.
Se spune că, aici, în vremuri îndepărtate, se adunau tâlhari care prădau negustorii ce veneau de la munte sau dinspre Siret. Asemenea legende au alimentat frica ieșenilor față de acest loc, făcându-l un spațiu plin de enigme.
Puțini știu că această zonă a fost, de-a lungul secolelor, menționată sub diverse denumiri: Râpa cea Mare, Râpa Muntenimii sau, pur și simplu, Marea Râpă, un simbol clar al obstacolului natural care a limitat extinderea orașului spre nord. Documentele de arhivă vorbesc despre ulițe care se sfârșeau brusc la marginea râpei: Ulița Târgului de Sus și Ulița Sârbească (actuala stradă Lăpușneanu). Probabil că această formațiune geografică a făcut parte din linia naturală de demarcație dintre mahalalele vechiului Iași, Muntenimea de Sus și Muntenimea de Mijloc.
Cercetările istorice ne arată că, de-a lungul râpei, existau numeroase proprietăți ce purtau amprenta negustorilor și micilor boieri ai vremii. Unul dintre cele mai vechi documente menționează vânzarea unui loc de casă de către frații Ștefan și Ilie Șchiopul către Gheorghe Tălpălar, la 2 ianuarie 1742, pentru suma de 9 lei și jumătate. Trei ani mai târziu, același loc era revândut pentru 120 de lei, indicând o creștere rapidă a valorii terenurilor din zonă.
La 6 martie 1774, preotul Neculai de la Biserica Vulpe, fiul preotului Ion, a vândut un loc de casă în Mahalaua Sârbească, cu o amplasare fascinantă: din față se hotărnicea cu ulița, iar din spate, cu ruptura Râpii celei Mari. La acea vreme, locuitorii cunoșteau bine riscurile alunecărilor de teren, în special pe vreme de ploi torențiale.
Un alt personaj istoric ce și-a pus amprenta asupra locului a fost Ioniță Grămătic de la Vamă, care, din cauza datoriilor, a fost nevoit să-și vândă proprietatea situată exact „la capul Râpii”. Evaluată la 50 de lei, casa era considerată de valoare: avea o cameră mare, o tindă, grajd și o curte generoasă.
Pe lângă toate aceste tranzacții imobiliare, Râpa Galbenă din Iași a fost și un punct strategic important. Documentele arată că, încă din secolul al XVIII-lea, sub marginea râpei exista un post de strajă, numit Straja Marginii. Acesta avea rolul de a monitoriza drumurile principale ce intrau în oraș, drumul Păcurarilor și drumul Siret-Neamț. Domnitorul Grigore al III-lea Ghica, în 1776, a înmânat o dispoziție clară pentru organizarea acestor posturi de supraveghere, astfel încât niciun om suspect să nu poată intra în oraș fără a fi observat.
Interesant este că, la 1790, o acuarelă semnată de Mihail Mateievici Ivanov prezintă exact zona Râpei Galbene, cu un punct de observație îngrădit rudimentar, cel mai probabil parte a străjii menționate în documente.
Legenda zidului necunoscut
O altă descoperire istorică legată de Râpa Galbenă din Iași este zidul misterios despre care s-a crezut mult timp că ar fi aparținut unei fortificații ce marca limita orașului. Cu toate acestea, cercetările sugerează că acesta ar fi putut fi parte a unui apeduct sau a unei structuri de susținere a malurilor abrupte, o idee confirmată de lucrările de amenajare realizate la 1896. De fapt, această intervenție urbanistică din secolul XIX a fost una dintre cele mai spectaculoase: malurile nisipoase ale râpei au fost consolidate cu piatră, iar apele freatice au fost drenate pentru a preveni prăbușiri.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, Râpa Galbenă rămăsese o regiune periculoasă, instabilă și greu accesibilă. Dar viziunea primarului Nicolae Gane a schimbat radical peisajul urban. În anul 1896, Râpa Galbenă a fost transformată într-un spațiu public elegant, cunoscut sub numele de „Esplanada Râpa Galbenă” sau „Regina Elisabeta”. Malurile nisipoase au fost consolidate, terenul a fost drenat, iar scări monumentale din piatră au fost construite pentru a facilita accesul călătorilor ce sosesc dinspre Gara Mare către inima orașului.
Cu timpul, Râpa Galbenă a devenit un punct de reper în Iași. Eleganța scărilor sale, zidurile de piatră masive și vederea spectaculoasă spre oraș au transformat acest loc într-un simbol al orașului. Îndrăgostiții veneau aici să își șoptească jurăminte de dragoste, fotografiile vremii surprind domni și doamne plimbându-se pe aleile sale, iar studenții își găseau liniștea printre treptele pietruite.
Astăzi, Râpa Galbenă este un loc simbolic pentru Iași, un punct de trecere dinspre Gara Mare către inima orașului, dar și un martor mut al transformărilor urbanistice care au modelat capitala Moldovei. Un loc care a fost, cândva, o barieră naturală, s-a transformat într-o veritabilă punte de legătură între trecut și viitor.
Privind astăzi zidurile sale impunătoare, puțini dintre noi ne imaginăm că sub picioarele noastre zac straturi întregi de istorie, povești de viață și de moarte, freamătul unui oraș ce a crescut, s-a prăbușit și a renăscut, într-o eternă luptă cu timpul.
Documentarea pentru acest reportaj a fost realizată cu ajutorul studiului istoric „Piața Mihai Eminescu din Iași”, de Sorin Iftimi.
Iașul, acest oraș plin de farmec și mister, ascunde locuri cu povești nebănuite, încărcate de istorie și emoție. Un astfel de loc este Râpa Galbenă, un spațiu aproape mitic al vechiului târg, care și-a câștigat un renume aparte de-a lungul secolelor. Aici, pământul, clădirile și amintirile se împletesc într-un tablou fascinant, marcat de evenimente care au schimbat chipul orașului.
Ca sa o mai indulceasca, iesenii isi alinta orasul: in loc de rape, ei le spun „coline” 🙂 Doar ca acum s-au dat de gol…