Rusia solicită un armistițiu imediat în Orientul Mijlociu, într-un moment în care conflictul dintre Statele Unite, Israel și Iran se intensifică, iar riscul extinderii regionale devine tot mai ridicat. Poziția oficială a Moscovei vine pe fondul atacurilor americane și israeliene asupra Iranului și al represaliilor lansate de Teheran în mai multe puncte din regiune.
Kremlinul transmite că este profund preocupat de evoluția rapidă a situației și de posibilitatea ca ostilitățile să atragă noi state în conflict. Într-un context descris drept un „război în spirală”, Rusia avertizează că destabilizarea suplimentară a Orientului Mijlociu poate avea consecințe globale majore.
Rusia cere armistițiu imediat în Orientul Mijlociu
Diplomația condusă de președintele Vladimir Putin a transmis luni, citată de CNN, că este „îngrijorată” de extinderea campaniei militare din regiune, pe care a calificat-o drept „agresiune din partea SUA și Israelului”.
Potrivit poziției oficiale a Moscovei, actualul conflict nu urmărește doar schimbarea regimului de la Teheran, ci și destabilizarea relațiilor dintre Iran și statele arabe vecine. Autoritățile ruse au sugerat că ar exista o tentativă de a provoca „prăbușirea” procesului de normalizare a relațiilor dintre Iran și țările arabe din regiune.
În plus, Moscova a condamnat atacul asupra unei școli de fete din orașul iranian Minab, incident în urma căruia au murit copii, și a reiterat apelul pentru încetarea imediată a ostilităților. Prin această poziționare, Rusia încearcă să se plaseze ca actor diplomatic major în gestionarea crizei și să susțină un armistițiu în Orientul Mijlociu care să oprească escaladarea confruntărilor.
Putin discută cu liderii din Emiratele Arabe Unite și Qatar
În paralel cu apelul public la încetarea focului, Vladimir Putin a purtat discuții separate cu lideri importanți din Golf. Luni, președintele rus a vorbit cu președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al Nahyan, precum și cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani.
Potrivit Kremlinului, Putin i-a transmis liderului Emiratelor Arabe Unite că Moscova a depus eforturi pentru a promova o soluție pașnică în privința programului nuclear al Iranului și pentru a identifica „compromisuri reciproc acceptabile”. Totodată, el a mulțumit autorităților din Emiratele Arabe Unite pentru sprijinul acordat cetățenilor ruși aflați pe teritoriul statului din Golf.
În discuția cu emirul Qatarului, cei doi lideri și-au exprimat îngrijorarea față de extinderea conflictului și riscul implicării unor țări terțe. Kremlinul a transmis că ambii oficiali și-au exprimat speranța pentru o „deescaladare rapidă” a ostilităților.
„Ne așteptăm să înregistrăm pierderi suplimentare”
În timp ce Rusia face apel la încetarea imediată a focului, oficialii militari americani indică faptul că operațiunile împotriva Iranului nu se vor încheia curând. Șeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Dan Caine, a declarat că războiul nu va fi o acțiune rapidă și izolată.
„Aceasta nu este o operațiune singulară, care s-a desfășurat peste noapte. Obiectivele militare cu care au fost însărcinate CENTCOM și Forța Comună vor necesita ceva timp pentru a fi atinse și, în unele cazuri, vor fi dificile și anevoioase. Ne așteptăm să înregistrăm pierderi suplimentare și, ca întotdeauna, vom lucra pentru a minimiza pierderile SUA”, a declarat Caine luni la Pentagon.
Confruntările dintre Statele Unite, Israel și Iran au generat deja reacții în lanț în mai multe state din Orientul Mijlociu. Atacurile și contraatacurile au afectat infrastructură strategică și au amplificat temerile privind un conflict regional de amploare.
Apelul Moscovei la un armistițiu în Orientul Mijlociu evidențiază preocuparea marilor puteri față de o posibilă extindere a războiului dincolo de granițele actuale. În timp ce Rusia încearcă să promoveze o soluție diplomatică, Washingtonul transmite că obiectivele militare vor continua până la îndeplinirea lor.
Eu as propune sa faca pace in Ucraina,care este tot o tara suverana agresat de mujici!