Rascoala lui Spartacus

Rascoala lui Spartacus (73 – 71 i.Hr.), numita si A Treia Rascoala a Sclavilor sau Razboiul Gladiatorilor, a fost ultima dintr-o serie de revolte fara succes ale sclavilor din Republica Romana, numite la modul general Rascoalele sclavilor din Roma antica.

A treia rascoala a sclavilor a fost singura care a amenintat in mod direct Italia, vatra Republicii Romane, si a inspaimantat poporul roman datorita numeroaselor succese pe care grupul de sclavi rebeli, al carui numar a crescut cu rapiditate, le-a obtinut impotriva armatei romane, intre 73 si 71 I.Hr.

Vezi si Spartacus, de la istorie la arta
Pana la urma, rebeliunea a fost zdrobita prin concentrarea masiva de trupe de catre comandantul unic Marcus Licinius Crassus, desi revolta sclavilor a continuat sa produca efecte indirecte asupra politicilor romane si in anii care au urmat.

Intre anii 73 si 71 I.Hr., un grup de sclavi fugari, initial in jur de 78 de gladiatori, in special traci, gali si germanici, al caror numar a depasit ulterior 120.000 de barbati, femei si copii, a marsaluit si luptat de-a lungul Italiei cu relativa impunitate, sub indrumarea catorva comandanti, incluzandu-l pe faimosul general-gladiator Spartacus. 

Vezi si Iata care sunt cele 12 tipuri de gladiatori 

Adultii apti de lupta ai acestui grup de sclavi au constituit o forta armata surprinzator de eficienta care a demonstrat in mod repetat ca poate tine piept masinii de razboi romane, fie ca a fost vorba de patrule locale din Campania, de militia romana sau de foarte bine pregatitele Legiuni romane sub comanda unor consuli. Plutarh a descris actiunile sclavilor drept o incercare de a scapa de stapanii lor si de a se refugia in Galia Cisalpina, in timp ce Appian si Florus au infatisat revolta drept un razboi civil in care slavii au pus la cale o campanie militara cu scopul de a captura insusi orasul Roma.