Tânărul care şi-a înjunghiat marţi tatăl, în Bucureşti, apoi a atacat şi poliţiştii, nu a fost imobilizat uşor. Intervenţia haotică este subiectul unei anchete interne în Poliţie. Întrebarea este dacă s-a pierdut sau nu pistolul. În imaginile filmate de martori, se vede cum unul dintre agenţi scapă arma din dotare. Superiorii acestuia nu recunosc, spun că era vorba de fapt despre spray-ul lacrimogen.
În ultimul comunicat, reprezentanţii Poliției Capitalei au revenit asupra informațiilor transmise inițial în cazul consumatorului de substanțe interzise care și-ar fi atacat tatăl și care era încă înarmat la sosirea agenților. În primul comunicat, poliția a transmis că armele de serviciu s-au aflat permanent sub controlul polițiștilor și că obiectul observat pe asfalt ar fi fost fie cuțitul agresorului, fie spray-ul lacrimogen din dotare.
După ce agresorul aruncă cuțitul și un polițist cade la pământ, alți doi agenți intervin pentru imobilizare. Unul dintre polițiști îl lovește accidental peste mână pe colegul său, iar pistolul acestuia cade pe asfalt în timp ce cuțitul este îndepărtat din zona de conflict.
După reanalizarea acestor detalii, au început verificările interne pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul și dacă au fost respectate procedurile de intervenție. Se aşteaptă rezultatul anchetei.
Ce s-a întâmplat între agenți și tânărul agresiv
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au încercat să-l oprească pe bărbat, care era înarmat cu un cuţit. Acesta nu s-a conformat, iar poliţiştii au folosit armele, trăgând mai multe focuri.
În imagini se observă cum bărbatul încearcă să fugă, moment în care unul dintre cei 5 poliţişti prezenţi se impiedică şi cade pe spate, în timp ce unul pare că îşi pierde pistolul.
Poliţia a transmis iniţial că nu era arma agentului, ci sprayul lacrimogen, apoi a revenit şi a transmis că face anchetă.
În cele din urmă, poliţiştii l-au prins şi l-au imobilizat.
Conform autorităţilor, bărbatul, în vârstă de 22 de ani, era agitat şi necooperant, continuând să adreseze ameninţări şi să reprezinte un pericol pentru persoanele din jur, inclusiv pentru poliţişti. Tatăl agresorului a primit îngrijiri medicale la faţa locului, fiind transportat ulterior la spital.
Prima reacție a Poliției: „În legătură cu informațiile vehiculate în spațiul public, potrivit cărora doi polițiști și-ar fi scăpat armele de serviciu în timpul intervenției din această dimineață, facem următoarele precizări: Imaginile surprind o intervenție desfășurată într-un context operativ extrem de dinamic și cu un grad ridicat de risc, în care un bărbat înarmat cu două obiecte tăietoare-înțepătoare manifesta un comportament violent și se îndrepta amenințător către polițiști, ignorând în mod repetat somațiile și solicitările acestora de a renunța la armele albe pe care le avea asupra sa. Precizăm faptul că armele de serviciu s-au aflat permanent sub controlul polițiștilor, neexistând niciun moment în care acestea să fie pierdute, abandonate sau să ajungă în afara posesiei acestora.
În una dintre secvențele video poate fi observat unul dintre obiectele tăietoare-înțepătoare folosite de agresor a căzut pe sol. Pentru a evita ca agresorul să intre în posesia acestuia și pentru eliminarea oricărui risc la adresa persoanelor aflate în zonă, polițistul a îndepărtat cuțitul, iar ulterior își introduce arma în port-armă. Astfel, obiectul observat pe sol este cuțitul agresorului și nu arma de serviciu a polițistului. De asemenea, într-o altă secvență, în dinamica intervenției, unui polițist îi cade sprayul iritant-lacrimogen din dotare, acesta fiind ridicat imediat. Arma de serviciu a acestuia este însă vizibilă și se află permanent asupra sa.
Subliniem faptul că intervenția s-a desfășurat într-o situație cu risc ridicat, generată de comportamentul violent al agresorului, care reprezenta o amenințare reală atât pentru persoanele aflate în zonă, cât și pentru polițiști.
Acțiunile acestora au urmărit în permanență protejarea vieții și integrității persoanelor implicate, precum și înlăturarea stării de pericol. Reiterăm faptul că polițiștii Capitalei au intervenit rapid, ferm și profesionist, reușind să salveze victima, să imobilizeze agresorul și să gestioneze eficient o situație care putea avea consecințe deosebit de grave.
Intervenția polițiștilor s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale și a procedurilor specifice, iar informațiile potrivit cărora aceștia și-ar fi scăpat armele de serviciu nu corespund realității și sunt infirmate de imaginile apărute în spațiul public”, a transmis Poliţia.