Război în Ucraina, ziua 445: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vine duminică la Berlin, în încercarea de a-şi consolida sprijinul principalilor aliați împotriva invaziei Rusiei.
Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore
- Explozie uriaşă la un depozit de arme din Ucraina
- Forțele ucrainene au interceptat 14 drone de diferite tipuri în cursul zilei de sâmbătă, a anunțat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei
- Grupul celor șapte puteri industriale (G7) și Uniunea Europeană vor interzice importurile de gaze rusești pe rutele pe care Moscova a redus livrările
- Zelenski vizitează duminică Germania în încercarea de a-și consolida sprijinul aliaţilor
- Volodimir Zelenski i-a dăruit Papei Francisc o icoană pictată pe o vestă antiglonț
- Italia reconfirmă sprijinul pentru Ucraina, la întâlnirea lui Zelenski cu oficialii de la Roma
- Două aeronave ruseşti – un elicopter şi un avion – s-au prăbuşit sâmbătă în incidente separate, în regiunea Briansk din Rusia
- Germania va oferi Ucrainei un nou pachet de ajutor militar în valoare de 2,7 miliarde de euro
- Oficialii ucraineni și americani au declarat că forțele ucrainene nu au început contraofensiva planificată.
- Zelenski: „Ocupanţii au pierdut deja acest război în mintea lor”
- Ruşii anunţă că ucrainenii au folosit pentru prima dată rachete cu o rază de acțiune de 150 de kilometri
Război în Ucraina, ziua 445. Zelenski vizitează duminică Germania în încercarea de a-și consolida sprijinul aliaţilor
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost primit duminică la Berlin de omologul său german Frank-Walter Steinmeier, în prima sa vizită în Germania de la începutul războiului.
Liderul de la Kiev urmează să poarte discuţii și cu cancelarul Olaf Scholz.
O explozie uriaşă a avut loc în urmă cu câteva ore la un depozit de arme de la periferia oraşului Hmelnițki. Imagini cu „mingea de foc” rezultată în urma deflagraţiei a apărut imediat pe reţelele de socializare.
Autorităţile de la Kiev nu au oferit informaţii sau detalii despre acest incident. Cu toate astea, e cunoscut faptul că în zonă se află un depozit uriaş de armament al armatei ucrainene, iar imaginile prezentate pe reţele de socializare demonstrează că acolo s-a produs o explozie a muniţiilor.
Întrebarea pe care şi-o pun acum jurnaliştii străini este dacă explozia muniţiilor a fost una controlată, deci a fost pusă la cale şi realizată de armata ucraineană, ţinând cont că la Hmelnițki erau depozitate şi arme din era sovietică sau dacă a fost vorba despre un atac al Rusiei.
Forțele ucrainene au interceptat 14 drone de diferite tipuri în cursul zilei de sâmbătă, a anunțat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, scrie The Kyiv Indepedent.
Potrivit Statului Major General, soldații ucraineni au doborât trei drone Orlan-10, două drone Zala, patru drone Lancet și cinci drone de tip nespecificat.
Forțele aeriene ucrainene au efectuat 10 lovituri asupra concentrării de trupe și echipamente rusești și patru lovituri asupra pozițiilor sistemelor de rachete antiaeriene ale Rusiei.
Forțele ucrainene au lovit patru zone de concentrare a personalului, un sistem de rachete cu lansare multiplă, două sisteme de apărare antiaeriană, două depozite de muniții și două sisteme de război electronic (EW).
În ultimele 24 de ore, Rusia a lansat patru rachete, 79 de lovituri aeriene și 99 de atacuri MLRS împotriva Ucrainei.
Grupul celor șapte puteri industriale (G7) și Uniunea Europeană vor interzice importurile de gaze rusești pe rutele pe care Moscova a redus livrările, a relatat duminică Financial Times, citând oficiali implicați în negocieri, transmite Reuters.
Decizia, care urmează să fie finalizată de liderii G7 la summitul de la Hiroshima care începe vineri, va împiedica reluarea exporturilor de gaze rusești prin conducte pe rutele către țări precum Polonia și Germania, unde Moscova a întrerupt livrările anul trecut, a mai scris FT.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns duminică în Germania, unde încearcă să consolideze sprijinul din partea principalilor aliați împotriva invaziei Rusiei.
„Deja la Berlin”, a scris Zelenski pe Twitter duminică dimineața, potrivit Reuters.
Liderul ucrainean a vizitat ultima dată Germania pentru Consiliul de Securitate de la Munchen în februarie anul trecut, chiar înainte de izbucnirea războiului.
Germania, care este cea mai mare economie a Europei, s-a confruntat cu critici la începutul războiului pentru ceea ce unii au numit un răspuns ezitant, dar a devenit unul dintre cei mai mari furnizori de asistență financiară și militară pentru Ucraina, înaintea altor puteri europene precum Franța.
Germania a anunțat sâmbătă un ajutor militar de 2,7 miliarde de euro pentru Ucraina, cel mai mare pachet de acest tip de până acum de la invazia rusă, și a promis sprijin suplimentar pentru Kiev atât timp cât va fi necesar.
Volodimir Zelenski, vizită în Germania
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi primit duminică la Berlin, au declarat sâmbătă surse guvernamentale germane pentru Reuters, în timp ce liderul încearcă să consolideze sprijinul principalilor aliați împotriva invaziei Rusiei.
Zelenski a fost sâmbătă în Italia, unde s-a întâlnit cu oficiali italieni și cu Papa Francisc.
Liderul ucrainean a vizitat ultima dată Germania pentru Consiliul de Securitate de la Munchen în februarie anul trecut, chiar înainte de izbucnirea războiului.
Germania, care este cea mai mare economie a Europei, s-a confruntat cu critici la începutul războiului pentru ceea ce unii au numit un răspuns ezitant, dar a devenit unul dintre cei mai mari furnizori de asistență financiară și militară pentru Ucraina, înaintea altor puteri europene precum Franța.
Germania a anunțat sâmbătă un ajutor militar de 2,7 miliarde de euro pentru Ucraina, cel mai mare pachet de acest tip de până acum de la invazia rusă, și a promis sprijin suplimentar pentru Kiev atât timp cât va fi necesar.
De asemenea, țara a primit aproximativ un milion de refugiați ucraineni.
Zelenski va dori probabil să afle direct de la cancelarul Olaf Scholz cum vede el sfârșitul războiului, a declarat Christian Moelling, director adjunct la Consiliul German pentru Relații Externe.
„Vrea Germania o victorie ucraineană sau este suficient ca războiul să se încheie?”, a spus el. „Va fi important pentru Zelenski să audă direct de la cancelar cum gândește acesta”.
Ucraina este, de asemenea, probabil conștientă de necesitatea de a consolida sprijinul aliaților care o susțin financiar, în timp ce aceștia se confruntă cu o criză a costului vieții acasă, a spus Moelling.
„Ucraina are nevoie de asistență financiară pentru a-și plăti datoria, astfel încât să nu dea faliment, iar Germania joacă un rol important în acest sens”, a spus el. „Iar Ucraina vede că în Germania alte subiecte încep să treacă în prim-plan”.
Un sondaj Ipsos din ianuarie a arătat că ponderea germanilor care consideră că țara nu își poate permite să acorde sprijin financiar Ucrainei din cauza crizei economice actuale a crescut cu 9 puncte procentuale, ajungând la 56%.
Acel sondaj a arătat, de asemenea, o scădere a sprijinului german pentru acceptarea de noi refugiați din Ucraina și pentru acordarea de asistență militară.
Zelica este fericit. E din nou pe prafuri, are o provizie babana, iar Scholz i-a promis o pereche de izmene albe, cum au soldatii, si-o sabie din plastic. Poate si o toba.