Actualitate

Răzvan Simion a vorbit despre nunta cu iubita sa. Daliana Răducan și prezentatorul TV sunt împreună de doi ani

Publicat: 18 nov. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Răzvan Simion a vorbit despre nunta cu iubita sa. Daliana Răducan și prezentatorul TV sunt împreună de doi ani
Lui Răzvan Simion îi merge foarte bine atât în plan personal, cât și profesional

Recent, Răzvan Simion a dat unele detalii despre nunta cu iubita sa, Daliana Răducan, cu care are o relație de doi ani. Prezentatorul TV s-a cuplat cu frumoasa arhitectă după despărțirea de Lidia Buble, cu care fusese împreună timp de cinci ani. Din cele spuse de Răzvan Simion, matinalul și iubita sa sunt mai fericiți ca niciodată, iar relația lor pare să se îndrepte către o căsătorie.

Răzvan Simion, în vârstă de 42 de ani, pare că înflorește pe zi ce trece și toate îi merg de minune. Astfel, matinalul de la Antena 1 se bucură de succes atât pe plan profesional, dar și în viața amoroasă. Afacerile îi merg strună, emisiunea are audiență, iar iubita lui, Daliana, este exact ce căuta de la o femeie. În plus, Răzvan Simion a mărturisit recent că și nunta va avea loc în viața lui la fel de firesc ca toate lucrurile care s-au așezat până acum.

Răzvan Simion a vorbit despre nunta cu iubita sa

Răzvan Simion şi Daliana Răducan formează un cuplu de mai bine de doi ani, iar cei doi sunt mai fericiţi ca niciodată. Astfel, prezentatorul TV ia în calcul şi o eventuală căsătorie cu iubita sa, dar nu au stabilit încă momentul în care vor face acest pas.

După cum se știe, prezentatorul TV a divorțat în 2015 de Diana, cu care are doi copii, Ianca, 18 ani, şi Tudor, 14 ani. Apoi a avut o relaţie de cinci ani cu Lidia Buble, pentru ca din vara anului 2020 să trăiască o nouă poveste de dragoste cu Daliana Răducan, arhitectă şi designer de interior.

Aflat la Premiile TV Mania, Răzvan Simion a venit neînsoțit, dar a ținut să precizeze că totul decurge excelent în relaţia sa cu Daliana Răducan.

„Suntem mai bine ca niciodată. Ea este un suport pentru ceea ce fac eu în lumea asta, în media, cum sunt și eu un suport emoțional pentru ea pentru ce urmează să facă zilele astea. Veți vedea, veți afla dacă o să fie o nuntă între noi doi. Totul o să curgă într-un firesc care cu siguranță o să îl aflați și voi”, a declarat Răzvan Simion.

Cum se înțelege Daliana Răducan cu fiica lui Răzvan Simion

Ianca, fiica matinalului de la Antena 1, este foarte apropiată de iubita tatălui său. Fosta arhitectă a emisiunii „Visuri la cheie” și fata lui Răzvan Simion au o legătură specială care a depășit stadiul prieteniei. Iar acest lucru a fost dezvăluit tocmai de către colegul lui Dani Oțil. În altă ordine de idei, matinalul a mai ținut să menționeze că este foarte fericit alături de Daliana Răducan și că nu va ezita să anunțe dacă va fi tată pentru a treia oară.

„Cu Ianca, Daliana se înțelege foarte bine, sunt ca două surori, nu ca două prietene. Se confesează una alteia. E cum nu se poate mai bine. Când vor fi lucruri de anunțat, vom anunța”, a mai spus Răzvan Simion.

Adauga un comentariu