Prima pagină » Titlurile zilei » Reacția revoltătoare a lui Costel Alexe, după ce o ambulanță a rămas blocată în glodul de pe DJ 282E: „Am ales să nu facem pietruiri pe anumite sectoare de drumuri”

Reacția revoltătoare a lui Costel Alexe, după ce o ambulanță a rămas blocată în glodul de pe DJ 282E: „Am ales să nu facem pietruiri pe anumite sectoare de drumuri”

26 feb. 2026, 02:00, 13 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Președintele CJ, Costel Alexe, a avut o reacție revoltătoare după ce, recent, o ambulanță a rămas blocată în mocirla de pe DJ 282E și nu a mai ajuns la timp la pacientul care, ulterior, a decedat. Acesta a dat vina pe lipsa de fonduri de la Guvern – Guvern condus de șeful său, Ilie Bolojan – atunci când a fost întrebat când nu vor mai exista drumuri de pământ în județul Iași pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple. Ulterior, președintele CJ, Costel „Tablă” Alexe, a ținut o prelegere despre cât de implicat este în proiectele de infrastructură.

Reacția revoltătoare a lui Costel Alexe, după ce, recent, o ambulanță a rămas blocată în mocirlă pe drumul județean DJ 282E

Miercuri, 25 februarie 2026, în cadrul ședinței de plen de la Consiliul Județean Iași, Costel Alexe a avut o reacție cel puțin revoltătoare în ceea ce privește situația de pe DJ 282E, unde, pe teritoriul comunei Mădârjac, o ambulanță a rămas blocată în noroi. Aceasta trebuia să ajungă la un pacient în vârstă de 53 de ani, care, între timp, a decedat. Penibil este că, în loc să recunoască incapabilitatea de a rezolva problema drumurilor de pământ, Costel Alexe a ținut o prelegere despre evoluția numărului de kilometri de drumuri pe care CJ le-a luat în administrare.

„Trebuie să fim cât se poate de sinceri și să recunoaștem că pierderea de vieți omenești – fie că este pe un drum sătesc, comunal, județean sau autostradă –, din păcate, este o tragedie sau o pierdere. Nu a fost un accident care să fi survenit pe un drum public din România. Condițiile în momentul de față sunt aproape la fel în toată țara și, evident, fiecare comunitate din județul nostru, cu specificul său. Suntem în mandat, cel puțin eu cu dumneavoastră (n.r. – referitor la consilierii județeni), fie de 2 ani, de 4 ani sau de 6 ani. Domnul Ciprian Ciucan poate să prezinte plenului CJ și o evoluție a numărului de kilometri pe care îi are DJADP în administrație în ultimii 10 ani, 20 de ani sau 30 de ani. O dată la două, trei luni, cred că Consiliul Județean Iași preia sectoare de drum de la comune”, a spus Costel Alexe, președintele CJ.

Totodată, președintele CJ Iași a dat vina inclusiv pe Guvern, adică pe șeful său, Ilie Bolojan, pentru lipsa banilor cu care ar putea realiza proiectele de infrastructură.

„Practic, când le preluăm, nu le preluăm la nivel de autostradă. Ele, de cele mai multe ori, sunt drumuri care au nevoie de intervenții. Toate drumurile din județul nostru sunt incluse în Masterplan. Prioritizarea se face de către colegii de la DJADP și în funcție de resursele financiare pe care le avem. Din păcate, o spun cu regret, banii pe care îi primesc consiliile județene de la bugetul de stat nu ne acoperă nici măcar 2 din cele 4 acorduri-cadru pe care le avem: acorduri-cadru pentru deszăpezire, pentru plombare, pentru întreținere și pentru pietruire”, a mai spus Costel Alexe.

Alexe recunoaște că a decis să nu facă pietruiri pe drumurile județene

Costel „Tablă” Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, aflat la al doilea mandat, a recunoscut, printre altele, și faptul că a ales să nu facă pietruiri pe anumite sectoare. Drept dovadă, din cauză că el „a ales”, o ambulanță a rămas, recent, blocată în mocirlă pe un drum județean.

„Noi, împreună, în mandatul trecut, am ales ca, practic, să nu facem pietruiri pe anumite sectoare de drum, care s-au tot pietruit și chiar dacă le pietruiam anumite sectoare de drum în toamnă (n.r. – anul 2025), la cum a arătat iarna și la cum arată vremea astăzi, cu siguranță poate ar fi fost tot într-o stare deplorabilă. Noi suntem, în momentul de față, în situația în care inclusiv acest drum județean (DJ 282E) – care face legătura între două comunități sau poate trece prin fondul forestier, peste deal – este astăzi transmis de către noi la CNI, pe lista de sinteză pentru a interveni. Facem acum eforturi pentru ca, practic, alte sectoare de drum, inclusiv din comunitățile județului nostru, să fie prioritizate de către CNI pentru situații de urgență. Vreau să cred că vom reuși să îmbunătățim infrastructura rutieră”, a mai spus președintele Consiliului Județean Iași.

Precizăm că luni, 23 februarie 2026, o ambulanță a rămas împotmolită în mocirla de pe drumul județean DJ 282E, în comuna Mădârjac, iar pacientul, un bărbat în vârstă de 53 de ani, a decedat. Situația se poate repeta oricând din cauză că drumul nu este asfaltat – este din pământ, iar din cauza precipitațiilor, nici pompierii nu ar putea ajunge în timp util în cazul unui incendiu.

Aceasta este reacția revoltătoare a lui Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, după ce o ambulanță a rămas blocată în mocirla de pe DJ 282E, iar un pacient a decedat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Președintele Nicuşor Dan a vorbit despre desemnarea unui premier PSD-AUR, în condițiile tensiunilor politice dintre PSD și PNL. Șeful statului a transmis că nu desemna unui premier PSD-AUR. Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR Președintele Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile din coaliţia de guvernare. „Este o neîncredere, o lipsă de susținere a PSD […]
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Comentarii
  • Pe lista sinteza sunt obiective de pe timpul lui simirad. Aceasta este de fapt o formă de praf în ochi. Salariile f mari ale angajaților cj, unde sunt mulți directori, ruinează bugetul. Drumurile vor rămâne de pământ mult timp.

  • Bai drumarii lui peste , Tabla si Ciolan , mergeti prin comune sa vedeti drumuri pietruite pe care se circula bine. Daca voi 10 la suta puneti pe drum si restul in buzunare , normal ca nu tine si mor oameni.

  • Ce nu inteleg hauristii e ca Tabla nu poate face nimic fara votul CJ. Daca s-a votat, asa ramane in documentatie. Restul e vorbarie fara rost.

  • Iasi - al-2-lea Vaslui al tarii

    Daca eram intr-o tara civilizata, Costel Tabla Alexe era condamnat la 500 de ani de puscarie si conficare averii lui , si la toate neamurile lui.

  • ti s a infundat tabla e gata cu tine la urmatoarele alegeri nu m ai esti

  • Păi așa se lucrează la labagii misogini (vorba halinuței pe la vila cu lacuri)numai cu lucruri de sinteză și dacă tuciuriu bam bam avea vre-un imperiu prin zonă credeți că era drum de pămînt și acuma–

  • Am ales sa nu facem

    :))))))))))))))))

  • Oameni buni cat timp jegul asta este la conducerea judetului noi suntem condamnati la subdezvoltare.omul este pus numai pe furat(este cel mai mare hot din istoria Romaniei) amintiti-va de microbuzele scolare electrice luate cu de trei ori pretul. Acest jeg penal trebuie sa infunde puscaria si asta urgent.

  • Giani Bobocel

    Înaintea lui a fost Măricel Popa, el de ce nu a făcut acel drum?
    Primarul tot PSD a fost și încă este, Măricel Popa tot PSD. A făcut drumul către Madarjac, să vedeți cum arată acum prin pădure, pe unele locuri se surpă.

  • Băsescu! Tu de ce nu faci pușcărie dacă ești așa tare -n gură! Știi tu adevărul despre ce scrii? Nu.

  • ACOLO ERA APA DE LA APAVISTAL COMBINATA CU TABLA LUATA SPAGA DE LA SIDEX

    • Să vă fie rușine în ce hal ați adus acest județ și Municipiul Iași.Îmi pare nespus de rău că pe unii lideri le-am luat apărarea și i-am lăudat în public.Pe bună dreptate că încep subalternii mei preoți să nu vă mai pomenească la Sfânta Liturghie și la alte slujbe.
      Domnilor Chirica și Alexe dați-vă demisia și Iașiul va fi salvat.

  • Vezi Costele dacă nu l-ai dat afară pe militian?Infiecare zi îți mai face Felicien câte un articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 aprilie 2026
18 aprilie 2026