Reformă vrem și noi, dar să știm!

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Stau uneori și mă crucesc cu o uimire amară la tot ce se derulează pe scena vieții politice din România contemporană. Parcă privim cu toții un teatru al absurdului regizat fără pic de viziune, un spectacol ieftin în care actorii își schimbă măștile de la o zi la alta, însă fondul problemei rămâne exact același: o lipsă cronică de responsabilitate, o absență totală a strategiei economice pe termen lung și un interes meschin orientat exclusiv către profitul electoral și financiar de conjunctură.

Am fugit, la un moment dat, de spectrul unui extremism gălăgios și agresiv, alegând să ne punem nădejdea într-un presupus intelectual. Un om educat, un tehnocrat sau un spirit elevat, cum ne plăcea să credem – deși, fie vorba între noi, stimabilul domn se pare că întâmpină dificultăți majore în a identifica covorul roșu la ceremoniile oficiale. Ba chiar îndrăznesc să cred că tocmai acesta este motivul real pentru care nu mai participă de o bună bucată de timp la evenimentele militare de stat: e greu să pășești cu demnitate când te încurci în protocolul elementar. Dar treacă meargă, am zis că acesta ar fi un lucru laudabil sau măcar un detaliu minor pe care îl putem trece cu vederea, sperând că sub această fațadă de sobrietate se ascunde o minte briliantă și un gospodar desăvârșit.

Între timp, ai noștri politicieni au meșteșugit o largă și nefirească coaliție de guvernare, întinsă de la stânga la dreapta eșichierului politic, de a ajuns bietul cetățean să nu mai aibă absolut niciun habar despre doctrine economice sau ideologii politice. Totul s-a transformat într-o veritabilă „varză de Bruxelles”, o tocăniță ideologică indigestă în care principiile liberale s-au amestecat cu pomenile electorale de stânga, iar responsabilitatea fiscală s-a dizolvat complet în promisiuni deșarte. Iar ca cireașă de pe luminoasa pupăză a politichiei românești, băieții deștepți au scos din joben o veritabilă „pasăre furioasă” adusă de prin părțile Bihorului.

Bineînțeles, din perspectiva unor genii neînțelese din fauna politică de pe Dâmbovița, a administra un orășel de provincie sau un județ cu câteva sute de mii de locuitori este exact același lucru cu a guverna o țară întreagă, o națiune complexă de peste 18 milioane de suflete, aflată la granița unui conflict geopolitic major și traversată de crize structurale profunde. Pentru acești mari strategi ai neamului, scara nu contează; ei aplică aceleași rețete simpliste și păguboase peste tot, convinși fiind că au descoperit piatra filosofală a administrației publice.
Dar să lăsăm deoparte aceste disensiuni politice și să trecem direct la subiectul nostru de fond, pentru că cifrele și realitatea din teren nu mint niciodată, oricât de pricepuți ar fi comunicatorii de la partid la cosmetizarea realității.

Eu, la Facultatea de Zootehnie – unde, apropo, am intrat pe vremuri prin examen sever, pe concurență serioasă, fiind vreo patru candidați pe un singur loc, nu pe bază de dosare sau diplome obținute la apelul bocancilor – am făcut în anii IV și V discipline grele și temeinice: Economie generală, Management, Contabilitate și Marketing. Cu alte cuvinte, am învățat să citesc un bilanț, să înțeleg ce înseamnă un flux de numerar, cum se formează costurile de producție, ce reprezintă amortizarea și cum se construiește un buget echilibrat. Nu spun sub nicio formă că aș fi vreun expert de talie mondială sau vreun guru al finanțelor internaționale, dar totuși mai înțeleg și eu niște lucruri elementare de logică economică. Știu să fac o diferență clară între o investiție productivă și o risipă bugetară, între o cheltuială de funcționare justificată și o devalizare mascată a banului public.

Așadar, a apărut pe scenă noua noastră „Pasăre Furioasă” de la Palatul Victoria și ne-a băgat direct în spaime și frisoane: vine urgia peste economia românească! De parcă în ultimii cinci ani la cârma țării ar fi guvernat bunica, nu tot ei, prin celebra rotativă guvernamentală, sprijiniți de diverse personaje ilustre care abia acum învață primele noțiuni ale limbii române administrative. Și care au fost primele „mărețe măsuri” anunțate cu surle și trâmbițe pentru redresarea grabnică a economiei naționale? Evident, placa uzată pe care o auzim de trei decenii încoace: reducerea drastică a cheltuielilor cu funcționarea statului și tăierea din rădăcină a anvelopei salariale.

Brava! Parcă am mai trăit o dată exact același film prost, doar că actorul principal din trecut, oricât de contestat a fost, măcar a avut bărbăția să iasă public la televizor și să-și asume deciziile nepopulare. Ce-i drept, și atunci, ca și acum, magia contabilă consta în mutarea banilor din buzunarul salariaților direct în pușculița de furat: bazine și piscine olimpice construite prin sate izolate unde nu există rețea de apă curentă, terenuri de fotbal din iarbă sintetică amplasate în pantă pe versanți de munte, parcuri moderne amenajate în mijlocul mlaștinilor și tot felul de alte rețete fantastice de furtișaguri cu ștampilă oficială.

Însă Pasărea noastră Furioasă a început marea „reformă structurală” prin obișnuitele tăieri de salarii și prin arătatul pisicii pe la ușile primăriilor. Domnia sa, având în CV-ul personal o îndelungată experiență de mers pe bicicletă până să ajungă mare premier, consideră probabil că stăpânește la perfecție rețeta succesului administrativ și că știe exact cum funcționează lucrurile într-o primărie rurală.

Și ce să vezi? O minune contabilă fără precedent! Chipurile, primarii noștri dragi s-au executat spășiți: au dat afară personal din primării, au disponibilizat bugetari, au micșorat aparatul administrativ local pentru a raporta triumfător la centru că au redus anvelopa salarială. Însă, în spatele cortinei, aceiași primari iscusiți au încheiat imediat contracte de prestări servicii cu firme private de casă – contracte ale căror valori sunt de peste cinci ori mai mari decât suma economisită prin concedierea angajaților personali! Dar, formal, hârtiile sunt curate, raportarea dă bine la București: am redus cheltuielile de personal!

Au tăiat din salariile oamenilor simpli cât au putut, ne-au împins cu puterea de cumpărare înapoi la nivelul anului 2007, dacă nu cumva chiar mai jos. În același timp, inflația a explodat într-un ritm amețitor. Prețul la combustibil și la motorină îl plătim la pompă de parcă motorina ar fi transportată picătură cu picătură, cu gura, de la rafinăriile din Orientul Mijlociu. Iar despre prețurile la energia electrică și gaze naturale nici nu mai are rost să vorbim, că râd și curcile din ograda moldoveanului de noi, cei care am ajuns să plătim cele mai scumpe utilități din Europa de Est având resurse proprii în pământ.

Dar nu doar aici am vrut să ajung cu analiza mea. Ceea ce mă depășește pe mine este următoarea întrebare firească: oare cetățeanul acesta, distinsa Pasăre Furioasă de la cârma guvernului, nu vede absolut nimic din ce se întâmplă în jurul său? Oare nu deschide și domnia sa rețelele de socializare din când în când? Căci dacă le-ar deschide chiar și pentru cinci minute, ar observa cum toate comunele din România, de la cele mai bogate până la cele mai îngropate în datorii și ajutoare sociale, organizează cu un fast de nedescris „Zilele Comunei”.

Primarii noștri dragi aruncă cu banii publici pe toate drumurile: grătare uriașe, tarafuri, muzicanți de treabă, artificii spectaculoase și scene scumpe închiriate pe sume exorbitante. Și eu stau așa și mă întreb, ca un prost care a învățat economie la facultate: unde sunt, domnilor, reducerile de cheltuieli de care ne vorbiți la televizor? Ori nu cumva asistăm la o simplă mutare de bani dintr-un buzunar în altul? Că doar din salariul fix al unui amărât de funcționar sau referent de la starea civilă nu se poate fura mare lucru, dar dacă muți banii la rubrica de „investiții” și „evenimente culturale”, de acolo iese imediat comisionul potrivit!

Și ca să fie tabloul complet, să vă mai dau o bombonică amară din realitatea cotidiană a administrației românești. Tocmai mă uitam zilele trecute pe la știri și ce să vezi: o localitate întreagă era în prag de revoltă din cauză că oamenii erau somați și executați silit să plătească servicii de canalizare, deși mulți dintre ei nici măcar nu consumaseră vreun litru de apă din rețeaua centralizată a comunei!
Dar stați pe fază și fiți extrem de atenți la modul în care este concepută această schemă genială prin care dragii noștri primari vă jecmănesc fără milă, pentru ca mai apoi să arate cu degetul spre furnizorii de apă și canalizare! Iar Pasărea Furioasă tace mâlc, pentru că a făcut exact aceeași școală de politică și administrație și știe că sistemul convenabil aduce bani la bugetul local fără efort.

Haideți să vă explic pe îndelete cum funcționează matematic această afacere de succes.

Să considerăm, de dragul calculului simplu, că prețul unui metru cub de apă potabilă furnizat populației este de 10 lei. Din acești 10 lei încasați de la cetățean, o sumă fixă de aproximativ 3 lei reprezintă redevența directă care intră automat în contul primăriei. Așadar, prin simpla existență a rețelei, primăria își rotunjește veniturile proprii fără să miște vreun deget.

Mai rămân din tarif 7 lei. Din acești 7 lei rămași, suma de 2 lei pleacă automat pentru returnarea creditului bancar contractat pentru acoperirea părții de cofinanțare a proiectului european sau național. Dar primarii noștri șmecheri ce au făcut? Nu au contractat ei creditele pe primărie, ca să nu le greveze gradul de îndatorare! Au lăsat întreaga responsabilitate financiară pe umerii societății operatorului regional de apă și canalizare. Operatorul este cel care s-a împrumutat la bănci și acoperă partea de cofinanțare.

Așadar, ce primește primăria? Primăria primește practic cadou o rețea modernă de apă și canalizare în valoare de milioane de euro, fără să facă nici cel mai mic efort financiar! Doar semnează niște hârtii administrative și pune la dispoziție terenul aferent pentru construcție.

Decizie măreață! Conducătorii noștri locali împușcă astfel doi iepuri dintr-un singur foc:

1. Prostesc populația și alegătorii la alegeri că le-au creat condiții de viață de nivel european (deși ei nu au mișcat un pai și nu au investit niciun leu din veniturile proprii).

2. Încasează lună de lună bani siguri la bugetul local sub formă de redevență, fără să aibă vreo responsabilitate privind întreținerea tehnică a rețelei.

Așa da afaceriști pe spinarea populației! Însă schema nu este nici pe departe completă, dragii mei.

În fiecare lună, specialiștii de la stațiile meteorologice transmit către societatea de apă-canal date exacte privind cantitatea de precipitații căzută pe metrul pătrat în zona respectivă. Iar Legea Apelor din România prevede în mod clar că apele pluviale (apa de ploaie care se scurge de pe acoperișuri și din curți) trebuie obligatoriu colectate și trecute prin sistemul public de canalizare și prin stațiile de epurare. Prin urmare, această cantitate de apă pluvială se calculează și se facturează către populație în funcție de suprafața în metri pătrați a curții și de cantitatea de ploaie înregistrată într-o lună! Adică plătești pentru apa pe care a trimis-o Dumnezeu din cer pe terenul tău privat!
Biiiine! Dar nici asta nu este tot din această tragicomedie financiară!

Din cei aproximativ 5 lei care mai rămân efectiv la societatea de apă-canal după ce se scad redevența primăriei și rata creditului, societatea este obligată de lege să plătească către Compania Națională „Apele Române” de două ori pentru același volum de apă! Adică:

• Plătește o dată atunci când extrage apa brută din captări, pânza freatică sau râuri;

• Plătește a doua oară atunci când deversează apa epurată înapoi în emisarul natural!

Iar în final, după toate aceste prelevări de la stat și de la autoritățile locale, societății de apă și canalizare îi mai rămân efectiv undeva la 3 lei pe metru cub pentru operare, salarii de tehnicieni, energie electrică pentru pompe, substanțe chimice de tratare, reparații și avarii. Dar cetățeanul de rând nu știe această defalcare; cetățeanul vede doar factura uriașă și înjură operatorul, în timp ce primarul și guvernul încasează grosul banilor în tăcere.

Dragi concetățeni, concluzia amară a întregii acestei povești este una singură și vă rog să o țineți minte: fiți ferm convinși că absolut orice vă oferă guvernanții noștri așa-zis „gratuit” sau la preț de favoare vă va costa ulterior înzecit prin taxe ascunse, redevențe, accize și tarife umflate artificial!

Iar pentru cei tineri care nu mai au bătrâni pe acasă pe care să-i întrebe cum stăteau lucrurile în trecut, vă aduc eu aminte ce făceau „băieții deștepți” din administrație în perioada interbelică: inventaseră taxa pe fumul care ieșea pe coș, taxa pe numărul de geamuri ale casei, taxa pe drum și câte și mai câte grozăvii fiscale menite să stoarcă ultimul bănuț de la țăranul român.

Așadar, trăim din nou vremuri în care avem parte de o reformă de dragul reformei, o reformă pe hârtie care jecmănesc cetățeanul cinstit și protejează rețelele de interese politice!

Autor: Dr. ing. Leonard Constantin Stafie