Local

Regele cocainei rămâne după gratii! Judecătorii Curții de Apel Iași au respins contestația formulată de Florin Vais la prelungirea arestului preventiv în cazul său

Publicat: 21 sept. 2020
Interlopul ieșean Florin Vais rămâne în arest
Interlopul ieșean Florin Vais

Decizie de ultimă oră a Curții de Apel Iași. Luni, 21 septembrie 2020, Regele cocainei a aflat că va rămâne după gratii! Judecătorii Curții au respins contestația formulată de Florin Vais la prelungirea arestului preventiv în cazul său.

Florin Vais a fost anchetat de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Iași. Aceștia au dispus trimiterea în judecată a lui Florin Vais, supranumit „Regele cocainei”, sub acuzația de trafic de droguri. În același dosar, anchetatorii l-au trimis în fața instanței și pe Vasile Avram. Acesta se află acum în arest la domiciliu. Cunoscut ca apropiat al clanului Corduneanu, Florin Vais a fost săltat de oamenii legii în urmă cu câteva luni, după ce aceștia din urmă au efectuat cinci percheziții în Iași și Botoșani.

Cum a ajuns Florin Vais în spatele gratiilor

Totul a pornit de la o acțiune a ofițerilor de la Combaterea Criminalității. Ieșeanul a fost ridicat în momentul în care ar fi luat un colet care venea din străinătate. Astfel, oamenii legii au așteptat ca un autocar ce venea pe ruta Spania – Italia – România să ajungă în Iași. În autocar se afla un colet în care se găseau piese de mașini, iar, în interiorul lor, se afla ascunsă cocaina. Anchetatorii au precizat că, în noaptea de 7 spre 8 decembrie 2019, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unui ieșean bănuit de trafic de droguri de mare risc.

A fost prins în flagrant de procurorii de la DIICOT

Florin Vais, în vârstă de 42 de ani, a fost surprins în flagrant delict în timp ce ar fi primit un colet care ar fi conținut droguri de mare risc. „În vederea documentării activității infracționale a acestuia, pe data de 8 decembrie, polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare, pe raza județelor Iași și Botoșani. Cinci persoane au fost duse la audieri, iar față de bărbatul de 42 de ani, cercetat pentru introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, procurorii din cadrul DIICOT Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore”, au menționat la vremea respectivă procurorii DIICOT Iași.

Florin Vais a declarat că printre cei care au consumat substanțele interzise se regăsește și un patron de firmă de videochat

Vais a declarat în fața procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Iași cum a primit substanțele și cui i le-a dat. Printre cei menționați la audiere se regăsește și numele unui cunoscut patron de firmă de videochat din Iași, Costin Bodea.

„Cu ocazia cumetriei organizate de numitul U.M., i-am oferit cu titlu de cadou cantitatea de 3 grame de cocaină. (…) Am mai oferit numitului Bodea Costin o cantitate mică, pe care a consumat-o de față cu mine”, a spus Florin Vais în fața anchetatorilor.

Alte probleme în instanță

Florin Vais alias „Regele cocainei” are, mai nou, și alte probleme în instanțele de judecată. Recent, acesta a fost acționat în judecată de către soția sa. Femeia le cere magistraților din cadrul Judecătoriei Iași să admită cererea de divorț formulată de ea. Cei doi au împreună un copil în vârstă de 12 ani.

 





Comentarii
  • De ce nu li se confisca averea, tot! Case, masini SA DOVEDEASCA CA AU PLATIT LEGAL PENTRU ELE! Astfel „smecherii” dispar! Politia nunisi face treaba, ANAF tremura de frica lor, , iar DIICOT si DNA nu le pasa, fac jocul altor persoane. Nu am auzit macar la UN interlop sau LA TRAFICANT sa le confiste averea. Sa ii scoata in strada, sa ii lase cu NIMIC daca nu demonstreaza ca e au legal!!! ASTA INSEAMBA JUSTITIE si LEGE

Adauga un comentariu