Prima pagină » Local » Restaurantul „Mister Chef” de la Egros a fost redeschis, după controlul ANPC! Comisarii au răscolit bucătăria și au suspendat activitatea – FOTO

Restaurantul „Mister Chef” de la Egros a fost redeschis, după controlul ANPC! Comisarii au răscolit bucătăria și au suspendat activitatea – FOTO

19 mai 2022, 02:00,
Ciprian Boaru în Local

În urmă cu o săptămână, comisarii ANPC au răscolit afacerile din centrul comercial Egros din Iași. Restaurantul „Mister Chef” a fost închis după ce a fost descoperită o cantitate importantă de carne expirată. La începutul săptămânii, activitatea a fost reluată după remedierea deficienților

Un control efectuat de comisari de la Protecția Consumatorilor s-a lăsat cu mai multe afaceri închise în complexul Egros, din Iași, de pe Calea Chișinăului. Acțiunea de pe data de 12.05.2022 a fost organizată în prezența lui Horia Alexandrescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), dar și Paul Anghel, director general ANPC. În cursul dimineții din ziua respectivă au fost controlate produsele comercializate în zona de food-court a complexului comercial. Nereguli au fost identificate la restaurantul „Mister Chef”.

Comisarii au retras numai puțin de 200 kilograme de carne expirată. Gabriela Lăcrămioara Negura, patroana localului, a explicat că intervenția comisarilor a fost destul de brutală și că produsele nu erau expirate. Era vorba de carne refrigerată ce ulterior a fost congelată. Chiar și așa, comisarii au aplicat o amendă de 15.000  de lei și au dispus suspendarea activității. ANPC a mai avut acțiuni de control în toată țara și în luna februarie 2022.

Restaurantul „Mister Chef” de la Egros a fost deschis după remedierea deficienților

După câteva zile de la control, restaurantul a fost redeschis la începutul acestei săptămâni după ce patroana a rezolvat problemele identificate în urma acțiunii. La un moment dat, s-a arătat că preparatele expuse în galantare erau ținute la +40 de grade Celsius în loc de +60 de grade. În timpul controlului, patroana restaurantului a declarat că era dispusă să închidă firma dacă se dovedea prin analize că sunt probleme cu preparatele vândute consumatorilor. Contactați de reporterii BZI pentru a oferi detalii despre redeschiderea localului, reprezentanții restaurantului au apelat la injurii ce nu pot fi reproduse. În edițiile trecute a fost prezentat și cazul restaurantului „Ospățul Zeilor”. Un client a acuzat că a făcut toxiinfecție alimentară după ce a consumat din preparatele localului.

Au fost efectuate controale și la standurile de la Egros

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au controlat și comercianții de haine, pantofi, jucării sau alte articole. S-au observat etichetări necorespunzătoare, dar și copieri de marcă. Zeci de agenți economici au aflat de control și au tras obloanele de la standuri sperând că cei de la ANPC vor pleca. Însă, s-a dispus sigilarea standurilor, urmând ca proprietarii micilor afaceri să pună la dispoziție documentele justificative ale mărfurilor în termen de 45 de zile. Președintele ANPC a atras atenția că ruperea sigiliilor reprezintă infracțiune. În perioada următoare va fi raportat și cuantumul amenzilor aplicate.

La Egros au fost amenajate nu mai puțin de 1.000 de standuri. Restaurantul „Mister Chef” de la Egros a fost redeschis, dar nu înseamnă că nu vor mai fi efectuate controale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 martie 2026
21 martie 2026