Prima pagină » National » Risc major pentru România dacă nu trece la euro! Vicepreședintele Parlamentului European face dezvăluiri
Risc major pentru România dacă nu trece la euro! Vicepreședintele Parlamentului European face dezvăluiri

Risc major pentru România dacă nu trece la euro! Vicepreședintele Parlamentului European face dezvăluiri

22 feb. 2026, 17:00,
Redacția BZI în National

Potrivit lui Victor Negrescu, aderarea țării noastre la zona euro trebuie să devină un proiect de țară.

Negrescu apreciază că demersul se poate realiza gradual, astfel încât integrarea să fie bine pregătită și fără dificultări.

„Aderarea României la zona euro trebuie să devină noul proiect de țară al apartenenței noastre la Uniunea Europeană, asumat politic, instituțional și public. Acest demers se poate realiza gradual, în așa fel încât integrarea să fie bine pregătită și fără dificultăți.

Euro înseamnă stabilitate pentru oameni, dobânzi mai mici, protecție pentru salarii și pensii, reguli clare pentru economie. Într-o Europă supusă șocurilor economice, moneda comună este un scut real”, a explicat Victor Negrescu.

„Plătim costurile neapartenenței fără să fim la masa unde se iau deciziile”

Vicepreședintele PE consideră că România deja profund conectată la zona euro, însă „fără drept de decizie”.

„România este deja profund conectată la zona euro, dar fără drept de decizie. Plătim costurile neapartenenței fără să fim la masa unde se iau deciziile.

Țările din regiune care au adoptat moneda euro se finanțează mai ieftin, iar acest avantaj ajunge la populație. În România, dobânzile mai ridicate înseamnă credite mai scumpe, presiune pe buget și investiții amânate. Croația și Bulgaria au demonstrat că acest pas este posibil atunci când există voință politică și onestitate față de cetățeni”, a menționat Negrescu.

Risc major pentru România, dacă rămâne în afara zonei euro
Victor Negrescu susține că, dacă rămânem în afara zonei euro, „riscăm să fim excluși din deciziile esențiale privind viitoarele fonduri, regulile fiscale sau marile proiecte strategice”.

„Mai există un risc major: o Europă cu mai multe viteze. Zona euro își dezvoltă propriile mecanisme de finanțare și investiții, de la instrumente de stabilizare la capacități bugetare dedicate. Dacă rămânem în afara acestui nucleu, riscăm să fim excluși din deciziile esențiale privind viitoarele fonduri, regulile fiscale sau marile proiecte strategice.

Între timp, Banca Centrală Europeană își consolidează rolul internațional, iar euro devine tot mai puternic în arhitectura financiară globală. Din ianuarie, odată cu aderarea Bulgariei, moneda unică este utilizată în 21 dintre cele 27 de state membre.

Aderarea la euro ar înseamna o Românie care nu stă la periferie. Înseamnă influență, stabilitate și costuri mai mici pentru cetățeni și economie. Este momentul să facem pașii decisivi. De aceea, împreună cu colegii din PES Activists România, vom lansa o campanie publică de informare și vom continua dialogul cu toți actorii relevanți pentru identificarea celor mai bune soluții.

România trebuie să fie în nucleul deciziilor europene, nu la marginea lor”, a subliniat Victor Negrescu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 februarie 2026
21 februarie 2026