Un nou tip de pensie ar putea deveni o opțiune importantă pentru milioane de români care lucrează în afara țării. Este vorba despre pensia personală paneuropeană, un sistem de economisire pentru pensie disponibil la nivelul întregii Uniuni Europene, care funcționează după principii similare fondurilor de pensii private din România. Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că România va introduce stimulente fiscale pentru acest produs financiar, astfel încât contribuțiile să poată fi deduse din impozitele datorate.
Pensia paneuropeană devine atractivă pentru românii care lucrează în străinătate
Noua schemă de economisire este cunoscută sub denumirea de pensie personală paneuropeană (PEPP) și este reglementată la nivelul Uniunea Europeană. Sistemul permite cetățenilor europeni să contribuie la un fond de pensii personal, chiar dacă își schimbă țara în care locuiesc sau lucrează.
Prin acest mecanism, economiile pentru pensie devin „portabile”, ceea ce înseamnă că pot fi păstrate și transferate între statele membre fără a pierde contribuțiile acumulate.
Inițiativa a fost discutată recent în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană, desfășurată la Bruxelles, în cadrul Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare.
„La ultima reuniune a Consiliului European de Afaceri Economice și Financiare (EcoFin), din 17 februarie a.c., miniștrii de finanțe din statele membre au discutat ultimele propuneri de revizuire ale Comisiei Europene privind cadrul de reglementare al pensiilor personale paneuropene. La mai puțin de 5 ani de la lansarea acestui produs de pensie personală paneuropeană (PEPP), în 2022, Comisia Europeană dorește revizuirea Regulamentului care privește acest tip de pensii pentru a face mai atractiv acest produs care încă nu se bucură de un real succes printre cetățenii europeni”, a explicat analistul economic Ionel Dancă.
Contribuțiile vor fi deductibile din impozit
În cadrul aceleiași reuniuni, ministrul finanțelor din România, Alexandru Nazare, a anunțat că autoritățile române vor introduce un tratament fiscal avantajos pentru acest tip de pensie. Concret, contribuțiile la pensiile paneuropene vor beneficia de deduceri fiscale similare celor existente pentru fondurile private din România.
„România va introduce un tratament fiscal avantajos atât pentru pensiile ocupaționale, cât și pentru cele paneuropene, similar celui oferit în cazul contribuțiilor la fondurile de pensii private naționale”, a anunțat ministrul.
Măsura a fost adoptată recent de Guvern și prevede că aceste contribuții pot fi deduse din impozit în limita a 400 de euro pe an. Facilitatea se aplică începând cu veniturile aferente datei de 1 martie 2026.
Potrivit noilor reglementări, deducerile fiscale vor funcționa similar cu sistemul actual al pensiilor facultative din România. Astfel angajații pot deduce din impozit contribuții de până la 400 de euro pe an și angajatorii pot contribui, la rândul lor, cu încă 400 de euro anual pentru fiecare salariat.
În total, suma deductibilă poate ajunge la 800 de euro pe an pentru o persoană, dacă atât angajatul, cât și angajatorul contribuie la fondul de pensii.
Această facilitate era prevăzută încă dintr-o ordonanță de urgență adoptată în 2024, însă procedurile concrete de aplicare au fost clarificate abia la începutul anului 2026.
Principala diferență dintre pensia paneuropeană și alte produse de economisire pentru pensie este portabilitatea acesteia. Spre deosebire de sistemele naționale, acest tip de pensie permite continuarea contribuțiilor chiar dacă o persoană își schimbă locul de muncă sau țara în care lucrează. Acest lucru este considerat extrem de important pentru românii care lucrează în străinătate și care își schimbă frecvent locul de muncă între statele membre ale Uniunii Europene. Sistemul funcționează pe principiile contributivității și ale investiției activelor în diferite instrumente financiare, similar fondurilor de pensii private din România, precum Pilonul II sau Pilonul III. Prin acest mecanism, banii economisiți sunt investiți pe piețele financiare pentru a genera randamente pe termen lung, care ulterior se transformă în venituri la pensionare.
Deși pensia paneuropeană a fost lansată oficial în 2022, produsul nu s-a bucurat până acum de o popularitate foarte mare în rândul cetățenilor europeni. Din acest motiv, Comisia Europeană analizează revizuirea cadrului legislativ pentru a face sistemul mai atractiv și mai ușor de utilizat.
Pentru românii care lucrează în afara țării, noul sistem ar putea deveni o soluție importantă pentru economisirea pe termen lung, oferind o pensie suplimentară care îi poate însoți indiferent de statul european în care aleg să muncească.