Deoarece tinde spre o viață cât mai sănătoasă, Roxana Muscalu Haidău și-a deschis o afacere cu dulciuri raw vegane. Deserturile sănătoase și dorința de a găsi alternative nutritive la nivelul dulciurilor clasice, au determinat-o pe ieșencă să-și deschidă propria afacere.
Roxana Muscalu Haidău este cea care a pus bazele afacerii Lifespot, iar succesul acesteia se poate observa din numărul de vânzări. Cu peste 10.000 de prăjituri vândute, afacerea a devenit apreciată pe piața deserturilor raw vegane.
Roxana Muscalu Haidău și-a deschis propria afacere de dulciuri raw vegane
Din plăcerea și dorința de a mânca dulciuri non-stop, antreprenoarea Roxana Muscalu Haidău a găsit soluția pentru a-și satisface plăcerea. Afacerea cu deserturi raw vegane Lifespot a fost gândită astfel încât oricine să poată consuma dulciuri care sunt mult mai sănătoase decât cele din comerț și pot fi consumate chiar și în cantități mai mari.
“Prăjiturile noastre sunt pentru toată lumea, nu doar pentru o categorie de persoane care au anumite resticții alimentare. Prăjiturile pot fi consumate de absolut toate persoanele care vor să mănănce sănătos sau vor o alternativă a dulciurilor care se găsesc acum în comerț”, a declarat Roxana Muscalu Haidău.
Dulciurile raw vegane sunt deserturi preparate exclusiv din ingrediente de origine vegetală, neprocesate termic și fără produse de origine animală, iar Roxana Muscalu Haidău își alege cu atenție toate ingredientele pe care le folosește.
“Deserturile sunt realizate fără făină, fără lapte, lactoză, ouă, fără zagăr, cel puțin noi nu utilizăm deloc zahăr rafinat. Acestea nu sunt procesate termic la temperaturi înalte, forma pe care acestea le au este pentru că noi le punem la congelator. Dulciurile clasice se pun la cuptor, iar noi dulciurile raw vegane le punem la congelator. Acestea sunt realizate doar din ingrediente naturale, nu le ajutăm cu absolut nimic, până și culorile pe care acestea le au sunt date de ingrediente naturale”, a susținut antreprenoarea.
Pentru a afla mai multe despre afacerea cu dulciuri raw vegane pe care o deține Roxana Muscalu Haidău, vizionează integral podcastul AICI.
Cum a luat viață afacerea cu dulciuri raw vegane a Roxanei Muscalu Haidău
Din dorința de a scăpa de dependența de zahăr, antreprenoarea a luat decizia de a se alătura stilului raw vegan, realizând dulciuri mult mai sănătoase.
“Practic Lifespot-ul m-a găsit pe mine. Eu fiind amatoare foarte mare de dulciuri, adică nu exista zi în care eu să mănânc ceva dulce. Aveam și câteva kilograme în plus, dar se vedea mai mult la ten pentru că aveam un ten iritat. De asemenea, aveam senzația tot timpul de lipsă de energie, plus că aveam dependența de dulciuri și îmi venea tot timpul să mănânc. Din păcate dulciurile noastre nu dau zona asta de dependență. Ele sunt foarted hrănitoare și foarte sățioase”, a mărturisit Roxanei Muscalu Haidău.
Părinții au început să cumpere tot mai des produse raw vegane pentru copii lor, din dorința de a-i feri pe aceștia de zahărul adăugat în dulciurile din comerț sau alte ingrediente dăunătoare.
“Foarte mulți părinți cumpără dulciuri de la noi pentru grădiniță. Deoarece produsele noastre nu conțin zahăr, nu mai dau doza aceea de energie, iar atunci îi mențin într-o limită normală a energiei. Produsele nu au conservanți, nici coloranți, iar cei mici pot să consume fără absolut nicio problemă”, a menționat Roxanei Muscalu Haidău.
Astfel, Roxana Muscalu Haidău și-a deschis propria afacere de dulciuri raw vegane din dorința de a avea și promova un stil de viață mai sănătos.