Prima pagină » Informații utile » Rugăciunea către Sf. Marta care împlinește toate dorințele. Trebuie rostită cu o lumânare aprinsă!

Rugăciunea către Sf. Marta care împlinește toate dorințele. Trebuie rostită cu o lumânare aprinsă!

01 mart. 2025, 15:33,
Redacția BZI în Informații utile

Rugăciunea către Sf. Marta se numără printre cele făcătoare de minuni. Calendarul ortodox o pomenește, pe 4 iulie, pe Sfânta Cuvioasă Marta, mama Sfântului Simeon. Mai puțin cunoscută, aceasta se numără făcătorii de minuni și printre sfinții care împlinesc dorințe.

Atunci când ne confruntăm în viața noastră cu probleme, de multe ori, alegem să ne îndreptăm viața către Dumnezeu. Rugăciunea pentru Sf. Marta va aduce alinare în suflet, iar pentru a obține ceea ce îți dorești cel mai mult, este necesar să urmezi un ritual timp de nouă săptămâni, care implică rostirea unei rugăciuni, dar și alte acțiuni specifice.

Rugăciunea către Sf. Marta care împlinește toate dorințele

Sfânta Cuvioasă Marta s-a născut în Antiohia, într-o familie creștină dedicată, care i-a oferit o educație aleasă. În fiecare zi, părinții ei citeau din Scriptură, o îndemnau spre fapte bune și spre ajutorarea aproapelui. Astfel, Marta a crescut într-un mediu profund religios, care i-a modelat caracterul și credința.

Aceasta este prăznuită pe 4 iulie și se crede că rugăciunea specială îndreptată către ea îndeplinește toate dorințele credincioșilor. Ritualul prin care Sfânta Marta ascultă și împlinește dorințele credincioșilor poartă numele de Novena.

Face înconjorul lumii și este un ritual renumit pentru darul său de a împlini dorința cea mai arzătoare. Rituatul constă în rostirea, nouă zile de marți consecutiv, a rugăciunii către Sfânta Marta, în timp ce se ține în mână o lumânare sfințită aprinsă.

„Sfântă Marta, mă îndrept către tine, plină de încredere, cerându-ți ajutorul. Cred cu tărie că mă vei ajuta și mă vei sprijini la greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog cu umilință să îmi aduci alinare în suferințele și necazurile mele.
În numele negrăitei bucurii care ți-a cuprins inima când i-ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor roagă-te pentru noi și familia mea, ca să-L păstrăm pe Dumnezeu în inimi, astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (în acest moment se rostește dorința). Te implor, ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutate precum ai înfrânt balaurul care zace la picioarele tale!” Se rostesc apoi, de câte trei ori: rugăciunea Tatăl Nostru; Bucură-te Marie cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Iisus; Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre. Amin.

O viață de credință și devotament

Odată ce Sfânta Marta a juns la vârsta potrivită părinții îi propun Martei să se căsătorească cu toate că gândul ei era îndreptat spre viața monohală. Marta a mers la biserica Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul ei, pentru a se ruga și a cere îndrumare divină. În timpul rugăciunii sale, Sfântul Ioan i-a apărut și i-a spus că Dumnezeu are planuri mari pentru ea, dar că trebuie să-și asculte părinții și să se căsătorească.

După căsătoria cu creștinul Susotion, un păstor d eoi, Marta și soțul ei au ales să trăiască în satul Sisan din Capadocia. Acolo s-a născut unicul lor fiu, Simeon, care va deveni cunoscut ca Simeon Stâlpnicul sau Simeon cel Mare, un sfânt al Bisericii noastre. După câțiva ani, Marta a rămas văduvă și și-a crescut fiul în credință creștină, rugându-se mereu Sfântului Ioan Botezătorul ca acesta să aleagă calea monohală.

Viața Martei era simplă și dedicată complet credinței. Avea grijă de turma de oi și nu lipsea niciodată de la Biserică. Ținea toate posturile, mergea regulat la Liturghie și se împărtășea cu atâta evlavie încât fața ei strălucea de lumină, asemenea feței lui Moise după primirea Dumnezeieștilor Taine. În fiecare noapte, aprindea lumânarea și, cu fața scăldată de lacrimi, se ruga intens. Descoperă care au fost cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos.

Într-o noapte, Marta a fost vizitată de cete de îngeri cu lumânări în mână, care i-au vestit că peste un an va trece la viața cea veșnică. După ce i-a povestit fiului său despre vis, Marta a început să se pregătească intens pentru întâlnirea cu Hristos.

Când s-a împlinit anul, așa cum a fost înștiințată, Marta s-a împărtășit la Sfânta Liturghie, și-a luat rămas bun de la fiul său și s-a dus în biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Tivirint.

După câteva zile de rugăciune, în ziua de miercuri, 4 iulie, adusă acasă de ucenicii fiului său, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Rugăciunea către Sf. Marta este cunoscută pentru împlinirea dorințelor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 decembrie 2025
10 decembrie 2025
Articole similare
Câte produse din Iași sunt pe rafturile supermarketurilor? Director: „Toate rețelele marilor magazine sunt interesate să încheie contracte cu producătorii locali”
02:00
Câte produse din Iași sunt pe rafturile supermarketurilor? Director: „Toate rețelele marilor magazine sunt interesate să încheie contracte cu producătorii locali”
Primarul din Iași, amendat cu 100.000 de lei, se revoltă: „Asta e România. I-a speriat ministra că îi schimbă și au plan de amenzi”
02:00
Primarul din Iași, amendat cu 100.000 de lei, se revoltă: „Asta e România. I-a speriat ministra că îi schimbă și au plan de amenzi”
Mesajul unui cunoscut om de afaceri din Iași, după un control de la Antifraudă. „Nu am mai trăit așa ceva în 20 de ani de antreprenoriat”
02:00
Mesajul unui cunoscut om de afaceri din Iași, după un control de la Antifraudă. „Nu am mai trăit așa ceva în 20 de ani de antreprenoriat”
Situație revoltătoare la CTP Iași! O pensionară de 72 de ani, umilită și lăsată fără card după o călătorie cu autobuzul 44. Iată cum s-a întâmplat totul
02:00
FOTO Situație revoltătoare la CTP Iași! O pensionară de 72 de ani, umilită și lăsată fără card după o călătorie cu autobuzul 44. Iată cum s-a întâmplat totul
Mister: bărbatul, spulberat de o femeie la volanul unui Mercedes, la ieșirea din Lețcani, nu a fost nici acum identificat
02:00
FOTOVIDEO Mister: bărbatul, spulberat de o femeie la volanul unui Mercedes, la ieșirea din Lețcani, nu a fost nici acum identificat
O firmă din județul Neamț va furniza microbuzul pentru elevii din comuna Tomești! Investiția depășește 400.000 de lei
02:00
O firmă din județul Neamț va furniza microbuzul pentru elevii din comuna Tomești! Investiția depășește 400.000 de lei
Se râde copios pe faza asta. Și foști colegi și foști profesori
02:00
Se râde copios pe faza asta. Și foști colegi și foști profesori
Asta da scuză: un șofer din Iași, prins beat „turtă” la volan, le-a spus polițiștilor că a fost nevoit să conducă pentru că un vecin de-al său murise, iar copiilor le era teamă să stea singuri
02:00
Asta da scuză: un șofer din Iași, prins beat „turtă” la volan, le-a spus polițiștilor că a fost nevoit să conducă pentru că un vecin de-al său murise, iar copiilor le era teamă să stea singuri
Peste 70% dintre angajatorii din Iași s-au înscris în REGES Online. Termenul expiră pe 31 decembrie 2025, iar amenzile ajung până la 20.000 de lei
02:00
Peste 70% dintre angajatorii din Iași s-au înscris în REGES Online. Termenul expiră pe 31 decembrie 2025, iar amenzile ajung până la 20.000 de lei
Răzvan Timofciuc și Sorin Marcel Colesniuc – ambii candidați pentru postul de manager la Palatul Culturii – au un trecut controversat
02:00
Răzvan Timofciuc și Sorin Marcel Colesniuc – ambii candidați pentru postul de manager la Palatul Culturii – au un trecut controversat