Prima pagină » International » Rusia este deschisă la negocieri, cu condiţia să păstreze teritoriile ucrainene ocupate: „Dar aceia care ne-au declarat război nu au nicio propunere semnificativă”
Rusia este deschisă la negocieri, cu condiţia să păstreze teritoriile ucrainene ocupate: „Dar aceia care ne-au declarat război nu au nicio propunere semnificativă”

Rusia este deschisă la negocieri, cu condiţia să păstreze teritoriile ucrainene ocupate: „Dar aceia care ne-au declarat război nu au nicio propunere semnificativă”

14 feb. 2024, 23:00, 1 ,
în International

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat miercuri în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, că Rusia este deschisă negocierilor pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, dar cu condiţia să fie acceptate câştigurile teritoriale obţinute de armata rusă.

„Suntem deschişi unei soluţii politice şi diplomatice bazată pe respectarea intereselor noastre legitime, pe luarea în considerare a realităţilor create de-a lungul multor ani şi care au condus la situaţia actuală”, a indicat Serghei Lavrov, conform agenției de presă EFE, citată de Agerpres.

„Dar aceia care ne-au declarat război nu au nicio propunere semnificativă”

Dar „aceia care ne-au declarat război nu au nicio propunere semnificativă, iar în condiţiile în care nu sunt dispuşi să ţină cont de interesele noastre şi de situaţia de pe teren, sunt puţine şanse să se ajungă la un acord la masa negocierilor. Nu se întrevăd astfel de opţiuni”, a argumentat şeful diplomaţiei ruse. Prin urmare, „a vorbi despre masa negocierilor nu este posibil în acest moment”, a punctat el.

Aceasta pentru că Washingtonul şi aliaţii săi continuă „să viseze la o înfrângere strategică” a Rusiei, cu toată că, după ce a văzut recentele progrese ale trupelor ruse pe câmpul de luptă, „Occidentul deja nu mai vorbeşte despre victoria sa, ci despre cum să evite ca (preşedintele rus Vladimir) Putin să câştige”, a continuat Lavrov.

Mai devreme, atât Kremlinul, cât şi un oficial american neprecizat au susţinut că nu este adevărată o relatare a agenţiei Reuters, care citează trei surse ruseşti ce afirmă că la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an Putin a propus Washingtonului, prin intermediari, o încetare a focului în Ucraina şi îngheţarea conflictului de-a lungul liniei frontului, Rusia păstrând teritoriile ucrainene deja ocupate, dar Washingtonul a respins propunerea, invocând inclusiv argumentul că nu doreşte să discute un armistiţiu fără Ucraina.

Vladimir Putin a spus că Statele Unite controlează guvernul de la Kiev

În interviul acordat săptămâna trecută jurnalistului american Tucker Carlson, Vladimir Putin a spus că Statele Unite controlează guvernul de la Kiev, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ascultă numai de instrucţiunile Washingtonului, care-i indică să nu negocieze, aşadar orice negociere depinde de SUA.

Ultimele negocieri de pace ruso-ucrainene au avut loc în martie-aprilie 2022 la Istanbul, la o lună după lansarea invaziei ruse în Ucraina. Ulterior, Kievul a condiţionat orice tratative cu Moscova de retragerea totală a trupelor ruse din Ucraina (inclusiv din Crimeea) şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional. De partea sa, Rusia cere de atunci Kievului să accepte pierderea Crimeii şi a teritoriilor ucrainene ocupate de armata rusă şi le reproşează responsabililor ucraineni că s-au retras de la negocierile de la Istanbul pentru că aşa le-a cerut Washingtonul.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Nivelul Dunării a ajuns la pragul critic pentru funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Autoritățile avertizează că oprirea reactorului este inevitabilă. Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a devenit critică după ce nivelul Dunării a coborât la pragul prevăzut în procedurile de funcționare. Unitatea 2, singurul reactor aflat în prezent în producție, ar […]
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Comentarii
  • în teritoriile „ocupate” trăiesc majoritar ruși, terorizați militar de mulți ani de către regimul lu’ zdrelenski…
    a nu se uita!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 august 2026
13 august 2026