Prima pagină » Eveniment-Social » Săptămână de coșmar pentru mii de familii din Iași. Copiii și bătrânii se confruntă cu o problemă tot mai gravă
Săptămână de coșmar pentru mii de familii din Iași. Copiii și bătrânii se confruntă cu o problemă tot mai gravă

Săptămână de coșmar pentru mii de familii din Iași. Copiii și bătrânii se confruntă cu o problemă tot mai gravă

08 nov. 2019, 04:00,
Vlad Alexa în Eveniment-Social

O mare parte din locuitorii județului Iași sunt puși într-o situație cu adevărat dificilă care durează de o săptămână. Mii de familii, printre care copii și bătrâni bolnavi, nu beneficiază de apă curentă în timpul zilei. Operatorul ApaVital a decis ca aceștia să primească apă după un program strict, doar câteva ore pe zi sau chiar deloc. S-a ajuns în această situație din cauza reducerii sursei de apă care alimentează mai multe localități din județul Iași

De mai bine de o săptămână, locuitorii mai multor comune din județul Iași trec printr-o perioadă extrem de dificilă deoarece primesc apă după un program strict. Se întâmplă în cazul a mii de familii unde operatorul ApaVital a decis să furnizeze apă potabilă doar câteva ore dimineața și noaptea, iar uneori chiar deloc, vreme îndelungată.

„Apa potabilă este întreruptă de mai multe zile în Focuri, chiar dacă ei au spus că se furnizează la anumite ore. Sunt deja șapte zile de cât s-a oprit prima dată furnizarea. Cei de la Consiliul Județean au fost în comună, le-am spus despre situație, dar au ridicat din umeri. Cei de la ApaVital spun că este vorba ori desre o avarie, ori că nu au apă. Sunt mulți copii și bătrâni care nu se pot descurca fără apă”, a spus Mihai Iftimie, ieșean care locuiește în zona Focuri.

Scade nivelul de apă din sursa brută

Măsura de furnizare a apei după program este aplicată în localitățile din comunele Focuri, Coarnele Caprei și Belcești. Conducerea ApaVital explică faptul că a luat această măsură din cauza consumului ridicat care nu mai poate fi acoperit cu resursele actuale.

„Din cauza scăderii nivelului de apă brută în acumularea Tansa, care constituie sursa de alimentare pentru Stația de tratare a apei potabile Belcești, debitul prelucrat este insuficient pentru a asigura o funcționare normală a rețelei de distribuție din zona deservită”, a explicat Răzvan Manolache, purtător de cuvânt ApaVital Iași.

Reprezentanții operatorului susțin că măsura este aplicată în perioada 1 – 15 noiembrie 2019. Demersul este făcut pentru refacera rezervelor de apă în rezervoarele Coarnele Caprei (de 550 mc capacitate), Focuri (de 750 mc capacitate), Satu Nou (de 200 mc și 2.500 mc capacitate), Munteni (de 200 mc capacitate), Liteni (de 200 mc capacitate) și Ulmi (de 100 mc capacitate). Astfel, până la jumătatea lunii noiembrie, se va furniza apă după program, zilnic, doar între orele 06:00 -11:00 și 17:00 – 22:00, către localitățile menționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`