Șapte firme au depus ofertele financiare și vor să semneze contractul de peste 4 milioane de lei cu Primăria Dagâța. Acesta are ca obiect reabilitarea și extinderea Școlii Gimnaziale Mănăstirea, corp B. Procedura de licitație a fost lansată pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) încă din luna mai 2026.
Procedura de licitație a atras șapte oferte financiare. Până pe data de 2 noiembrie 2026, aceasta se află în stadiul de evaluare tehnică și de calificare.
Șapte firme au depus ofertele financiare și vor să semneze contractul de peste 4 milioane de lei cu Primăria Dagâța
Administrația Publică Locală din comuna Dagâța, județul Iași, a lansat, încă de la finalul lunii mai 2026, procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul are ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul: Reabilitare și extindere Școala Gimnazială Mănăstirea, corp B, comuna Dagâța, județul Iași”. Acesta este estimat la suma de 4.036.603 lei, fără TVA. La data limită de depunere au fost trimise șapte oferte financiare.
Prima ofertă a fost depusă de firma Prauco AMV Craft SRL, administrată de Cosmin Prisacariu. Cea de-a doua ofertă a fost depusă de firma DH-Invest SRL, administrată de Elena Ursu. Cea de-a treia ofertă financiară a fost depusă în cadrul procedurii de licitație mai sus menționate de către firma Trust AVB SRL, administrată de Vasile Abalașei. Cea de-a patra ofertă a fost trimisă de firma Cartezian Proiect SRL, administrată de Ștefan Anti. A cincea ofertă a fost trimisă de firma Milar Construct SRL. Aceasta este administrată de Iosif Mihoc.
În ceea ce privește cea de-a șasea ofertă, aceasta a fost depusă de o asociere de firme. Este vorba despre Vertical Build Construct SRL – lider, administrată de Mircea Mihăilescu, alături de Pavelescu Sebastian Construct SRL, administrată de Florin Sebastian Pavelescu. Iar cea de-a șaptea ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de licitație de asocierea de firme General Instalații SRL, administrată de Mihai Ignat, alături de Energo Construcții Civile și Industriale SRL, administrată de Daniel Olaru.
Proiectul urmărește îmbunătățirea furnizării serviciilor publice
Obiectivul este reabilitarea și modernizarea clădirilor publice, contribuind astfel la îmbunătățirea furnizării de servicii publice la nivel local. Reabilitarea va conduce la o reducere cu 30% a necesarului de energie primară, demonstrată prin studiul de audit energetic, elaborat în faza de proiectare, și certificatul de performanță energetică, realizat la finalizarea investiției. Proiectul urmărește reabilitarea clădirilor publice, în scopul reducerii semnificative a consumului de energie pentru încălzirea spațiilor interioare, precum și a emisiilor de CO2.
„Obiectivul avut în vedere reprezintă o investiție utilă pentru uzul didactic și pentru organizarea unor activități profesionale care ajută la dezvoltarea diverselor abilități ale elevilor. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt reprezentați de școlarii actuali și viitori. Indirect, va beneficia de proiect întreaga comunitate a comunei. Prezentul proiect investițional se încadrează în Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea P6 Nord-Est – «O regiune educată». Investiția va consta în «Reabilitare și extindere Școala Gimnazială Mănăstirea, corp B, comuna Dagâța, județul Iași» și va fi însoțită de măsuri de promovare specifice”, este specificat în documentele de pe SEAP.
Astfel, șapte firme au depus ofertele financiare și vor să semneze contractul de peste 4 milioane de lei cu Primăria Dagâța.