Prima pagină » International » Scandal uriaș în Guvern! „Gigolo-ul din politică”, prins cu amanta în avionul Armatei! Unde a dus-o?
Scandal uriaș în Guvern! „Gigolo-ul din politică”, prins cu amanta în avionul Armatei! Unde a dus-o?

Scandal uriaș în Guvern! „Gigolo-ul din politică”, prins cu amanta în avionul Armatei! Unde a dus-o?

16 iul. 2025, 22:00,
Redacția BZI în International

Corupția la nivel înalt atinge noi cote în Rusia, unde ministrul Apărării, Andrei Belousov, și-ar fi trimis amanta la programarea pentru manichiură cu un avion militar. Imaginile care au scandalizat opinia publică o înfățișează pe Maria Șalaeva, în vârstă de 23 de ani, cum postează pe rețelele de socializare fotografii dintr-un transportor militar aerian, marca Iliușin Il-76.

Amanta zboară cu fiul în avionul ministrului!

Este neclar cum i s-a permis femeii să zboare într-un avion cotat la 100 de milioane de dolari, însă este cert că a aterizat pe aeroportul din Rostov‑pe‑Don, după ce anterior s-a îmbarcat cu fiul său în vârstă de trei ani, Tim, din Ekaterinburg. Aeroportul din Rostov este închis tuturor avioanelor, cu excepția celor militare.

„Cine spune că avioanele nu zboară la Rostov? Însă nu pentru toată lumea. Iubitul mi-a făcut o programare la manichiură în oraș. Nu am cum să o ratez. Dragul de el are putere în stat, dar asta este o altă poveste. Fiul meu în vârstă de trei ani, Tim, are parte de primul său zbor într-un avion militar. Am avut o călătorie minunată”, nota Maria Șalaeva, în postările ulterior șterse.

Media rusă l-a indicat pe Andrei Belousov, în vârstă de 66 de ani, drept presupusul iubit al femeii. Considerat a fi un afemeiat notoriu, ministrul Apărării este cunoscut drept unul dintre cei mai apropiați oameni ai președintelui Vladimir Putin.

Kremlinul lămurește misterul. Anchetă lansată!

Autoritățile de la Moscova au început o investigație în cazul bărbatului misterios care a rezervat avionul militar pentru a-și transporta amanta la manichiură. Șalaeva a părăsit aeroportul din Rostov alături de fiul său într-un Maybach, relatează tabloidul The Sun.

„Ministrul Apărării al Federației Ruse își zboară amanta cu un avion militar”, au titrat publicațiile ruse. După dezvăluirile amantei, serviciile secrete au declanșat interogatorii la nivel intern.

Indiferent dacă este vorba de Belousov sau un alt oficial de rang înalt din structurile puterii, dezvăluirea a declanșat furie în rândul populației, deoarece reprezintă o breșă periculoasă de securitate. Mai mult, fonduri publice în valoare de sute de mii de dolari au fost risipite pentru un zbor inutil.

„Într-o fotografie postată de această fată nesăbuită, poți găsi tot felul de indicii pentru a înțelege ce fel de avioane zboară spre Rostov. Serviciile de informații străine pot afla facil toate aceste detalii doar prin monitorizarea rețelelor sociale. Toată lumea responsabilă pentru acest incident va fi găsită și pedepsită”, anunță un reprezentant din cadrul Serviciului Federal de Securitate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2025
12 decembrie 2025