Prima pagină » Local » Scene șocante la Iași! Un bărbat fost la un pas să-și omoare mama și fratele: „Nu te băga, lasă-i să ardă ca șobolanii că eu am pus foc”
Scene șocante la Iași! Un bărbat fost la un pas să-și omoare mama și fratele: „Nu te băga, lasă-i să ardă ca șobolanii că eu am pus foc”

Scene șocante la Iași! Un bărbat fost la un pas să-și omoare mama și fratele: „Nu te băga, lasă-i să ardă ca șobolanii că eu am pus foc”

29 iun. 2023, 02:00,
Lucian SAVA/ Cosmina PUIU în Local

Scene șocante la Iași. Un bărbat din județul Iași a băgat frica întru-un sat întreg după ce a făcut ca o butelie să explodeze chiar în propria casă. Pentru gestul său a primit o pedeapsă aspră

Scene de groază într-o comună din Iași. Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost condamnat zilele trecute la o pedeapsă de aproape 8 ani de închisoare după ce a fost la un pas de a nenoroci mai multe familii. Totul avea să se petreacă în toamna anului trecut, când Ștefan Lateș a dat foc la casă.

„În seara zilei de 25.09.2022, în jurul orei 21:00, în timp ce inculpatul se afla la locuință, cunoscând că în anexa locuinţei se aflau mama sa şi fratele său, pe fondul unor neînţelegeri cu cei din urmă, după ce a demontat butelia de la aragaz şi a transportat-o în locuinţă, a dat drumul la gaz, apoi, folosindu-se de o brichetă, a dat foc intenţionat unor materiale textile, fapt ce a determinat explozia buteliei, declanşându-se un incendiu care s-a propagat pe întreaga suprafaţă a locuinţei care a ars aproape în totalitate, incendiul fiind de natură să pună în pericol celelalte bunuri – anexa locuinţei, precum şi pe persoanele vătămate care dormeau în anexa locuinţei, inculpatul prevăzând şi acceptând suprimarea vieţii mamei sale şi a fratelui său, rezultat ce nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa“, au precizat procurorii ieșeni.

Scene șocante la Iași, terminate cu o condamnare

Zilele trecute, Ștefan Lateș a fost condamnat la închisoare.

„În baza art. 38 alin. (2) Cod penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni de închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 1 an şi 4 luni de închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, o pedeapsă rezultantă de 8 ani şi 10 luni de închisoare, în regim de detenţie”, au decis judecătorii. Cert este că, în ziua în care Lateș a pus foc, i-a spus unui vecin să nu intervină pentru că el a aprins totul intenționat. „Nu te băga, lasă-i să ardă ca şobolanii că eu am pus foc”, a afirmat Lateș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`