Victor Ponta și ministrul Radu Miruță au avut un schimb dur de replici în direct, în emisiunea „News Pass”, de la B1 TV. Discuția a pornit de la achiziția unei corvete din Turcia și de la diferențele de cost dintre ofertele pentru înzestrarea Armatei Române. Cei doi și-au adresat acuzații, iar fostul premier a contestat afirmațiile ministrului despre legăturile unor foști oficiali cu șantierele navale.
View this post on Instagram
Schimb de replici între Victor Ponta și ministrul Radu Miruță. De la achiziția corvetei turcești a pornit conflictul
Disputa are la bază declarațiile făcute anterior de Victor Ponta despre achizițiile de nave militare. Fostul premier a criticat deciziile Guvernului condus de Ilie Bolojan privind cumpărarea unor nave prin programul SAFE și a susținut că România ar fi putut obține nave similare la un preț mai mic.
În centrul discuției s-a aflat corveta ușoară „Contraamiral August Roman”, de tip Hisar, achiziționată din Turcia. Radu Miruță a apărat strategia privind înzestrarea Armatei și posibilitatea ca navele să fie construite în România. Totodată, l-a acuzat pe Ponta că prezintă informații false și că ar avea interese de lobby în acest domeniu.
În timpul emisiunii, ministrul a declarat: „Pentru strategia Armatei Române, care se poate baza pe producerea unor nave în România într-un șantier de care România poate dispune. Iar despre minciunile domnului Ponta, cum că exista posibilitatea să se producă același lucru la un preț mai mic, la Damen Galați, este precum chelul care își pune mâna în cap. Singura asemănare între cele două oferte este că amândouă sunt ude și plutesc.”
Replica lui Victor Ponta a venit imediat: „Ai băut ceva? Eu n-am zis niciodată chestia asta. Te-am ascultat și mi-a venit să vomit ascultându-te.”
Miruță a insistat că fostul premier ar fi afirmat că a fost refuzată o ofertă mai ieftină. Ponta a respins din nou acuzația: „Te ascult, îmi vine să vomit când te ascult, dar n-am zis așa ceva. (…) Ai zis un ministru PSD, despre cine vorbești? (n.r. care ar lucra la Damen Galați).”
Discuții despre un fost ministru și compania Damen
O altă parte a disputei a vizat afirmațiile despre Adrian Spătaru și presupusa sa legătură cu șantierul naval Damen Galați.
„Domnul Spătaru a lucrat la Damen”, a afirmat Radu Miruță.
Victor Ponta l-a contrazis și a răspuns: „Lucrează la GPR, nu la Damen. Ești chiar nebun? Nu știi diferența? O să te dea în judecată, nu mai minți în halul ăsta. (…) Cât mai este acționar statul român din 51%?”
În replică, ministrul l-a acuzat pe fostul premier că nu acceptă să fie contrazis: „Domnule Ponta, (…) dumneavoastră nu puteți trăi și nu vă suportă propriile minciuni. Dumneavoastră ați fost și v-ați bătut joc de oameni.”
Ponta a răspuns, făcând referire la trecutul politic al lui Miruță: „Tu ai fost în PSD și ai făcut bine, e adevărat, eu am făcut rău. Delirează omul, am ascultat, dar omul delirează, nu că minte.”
Ministrul a continuat: „Domnule Ponta, faptul că dumneavoastră sunteți pus în fața adevărului sunteți deranjat. Eu vă înțeleg. La companiile dumneavoastră de lobby puteți să spuneți ce vreți, dar în fața adevărului păreți un pigmeu.”
Ce a spus Victor Ponta despre șantierul naval
La finalul intervenției, fostul premier a revenit asupra situației acționariatului și a procedurii de achiziție. Acesta a susținut că statul român ar urmări să dețină 51% din șantier, dar că în prezent nu mai are participația respectivă. Totodată, a contestat modul în care a fost atribuit contractul și a afirmat că firma câștigătoare nu ar avea fondurile necesare.
„Eu spun aici, nu pentru clovnul ăsta de Miruță, spun pentru români. Statul român vrea 51% din șantier, acum are zero. Banii nu i-a luat statul român, îi ia lichidatorul judiciar, își păstrează comisionul lui și dă la Damen. Licitația n-a câștigat-o Rheinmetall Germania, a câștigat-o un SRL din România, din Mediaș, care nu are bani, pe care îi dă Miruță. Nu lucrează Spătaru la Damen”, a conchis Victor Ponta.
Discuția s-a încheiat fără ca cei doi să ajungă la un punct de vedere comun. În emisiune au rămas în centrul atenției costurile achizițiilor militare, posibilitatea construirii navelor în România și afirmațiile contradictorii despre companiile implicate și persoanele asociate acestora.
zi usr si trage apa
Din stațiuni de lux, între două partide de golf, Victor Viorel Ponta face socoteli politice. Privește spre PSD ca un boa constrictor, gata să-și înghită prada. Are lungimea și grosimea politică potrivită, știe să încolăcească, să sufoce și să digere un paricopitat rănit, hipnotizat încă de legenda reptilei de succes.