Lucrările pentru amenajarea parcărilor din campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” au intrat în linie dreaptă. În luna noiembrie 2023 ar urma ca acestea să fie recepționate. Costul investiției este de 500.000 de euro
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași urmează să exploateze parcarea din campusul universitar „Tudor Vladimirescu” în cursul lunii noiembrie. Firma care a câștigat licitația lucrează, în acest moment, la rețeaua subterană de cabluri ce va fi conectată la bariere.
Echipamentele urmează să fie montate de la data de 1 octombrie 2023. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 31.07.2023. Conform contractului, zonele de parcare vor fi delimitate cu bariere în perimetrul format de aleile Prof. Dr. Vasile Petrescu, Prof. Dr. Gheorghe Alexa și Prof. Dr. Dimitrie Atanasiu. Universitatea Tehnică a organizat proceduri și pentru furnizarea mai multor loturi de alimente pentru cantina studențească.
O firmă din București a câștigat contractul cu universitatea
Contractul de lucrări a fost semnat cu societatea Info Service & Computers SRL, din București, după organizarea unei licitații. Costurile lucrărilor sunt de 2.799.973 de lei, fără TVA, aproape 500.000 de euro. În 2022, cifra de afaceri a firmei a fost de 18,1 milioane de lei, profit de 7,8 milioane de lei, datorii de 7,5 milioane de lei, cu un număr de 17 angajați. Universitatea are în plan să taxeze și studenții care parchează în campus, dar după o negociere prealabilă privind nivelul tarifului.
Societățile interesate vor plăti un abonament lunar, prețul lansat fiind de 500 de lei pe lună pentru un loc. Campusul are o capacitate de 457 de locuri de parcare, în condițiile în care studenții au declarat la cazare un număr de 1.564 de autoturisme. Vehiculele care tranzitează zona mai puțin de 30 de minute (taxi, curieri, livratori etc.) nu vor plăti taxa de 3 lei/oră.
Va fi montat un sistem automat de plată
În edițiile trecute ale BZI, patronii afacerilor din campus au precizat că nu sunt de acord cu inițiativa universității. Aceștia au arătat că sunt proprietăți private în zonă, iar accesul spre ele va fi blocat de inițiativa universității.
„Sistemul este prevăzut cu bariere rapide pentru accesul în parcare, accesul se va realiza pe bază de tichet emis prin intermediul terminalului de intrare sau a camerei LPR de recunoaștere și identificare a numerelor auto, a cititoarelor de carduri, precum și prin buclele de detecție și siguranță din componenta acestuia.
Pentru ieșirea din parcare, sistemul este prevăzut cu automate de plată de tip numerar și card, care facilitează validarea si după caz achitarea parcării, determinat de perioada de gratuitate si perioada de staționare cu plata, urmând ca la părăsirea parcării, camera LPR sau sistemul de citire tichete din terminalul de ieșire să valideze recunoașterea numărului de la mașină sau codul unic de pe tichet, ca fiind validat și/sau achitat”, se arată în proiectul universității.
Poate asa mai descurajează toți giugiumeții fără pic de bun simț și educație rutieră de pe la Vaslui și Botoșani care ne sufocă orașul pe aici cu rablele lor. Or fi ei studenți, da asta nu înseamnă că trebuie să ne sufoce și sa ne polueze orașul.
Nu înțeleg de ce le trebuie studenților mașină ! Învață în mașină , dorm în mașină ? Cei din Tudor Vladimirescu au facultățile la doi pași de campus. Poate că sunt eu dezorientat și nu mai sunt la curent cu scopul pentru care un tânăr vine și se înscrie la facultate .
Drumurile din campus sunt ale lui Budeanu și Cascaval?
Da da, fix giugiumetii de Botoșani și Vaslui, doar ei sunt vinovați mereu (nu ca nu ar fi), dar ăștia măcar sunt prosti grămadă, pe când cei de NEAMȚ sunt cei mai impertinenti în trafic, iar ciucevenii sunt și rai și prosti
Dacă faci un drum Iași – Tg mișto TOȚI, dar absolut toți cei de NEAMȚ te vor agresa, flashuri, la doi trei metri peste tine, eu nu am văzut șofer de Neamț civilizat
In vest, in campus nu intra decat masinile de aprovizionare. Toata lumea, inclusiv profii, toti merg pe jos sau pe bicicleta.
Sunt de acord cu anonimul de la 7.38 : la ce-i trebuie masina studentului de la T17 (de exemplu), cand facultatile sunt la maxim 10 minute de mers pe jos? Raspunsul este simplu : din snobism.
In zona Oxford nu intra nici o masina!
Si sunt fii de miliardari din toata lumea care studiaza acolo!
Autocarul cu care am calatorit in Anglia a fost parcat la cativa kilometri de Universitate!
Prof.univ.dr.ing. de la Univ.Tehnica Iasi.
In zona Oxford nu intra nici o masina!
Si sunt fii de miliardari din toata lumea care studiaza acolo!
Autocarul cu care am calatorit in Anglia a fost parcat la cativa kilometri de Universitate!
Prof.univ.dr.ing. de la Univ.Tehnica Iasi.
Locuiesc in campusul universitar, Tudor Vladimirescu,sunt propietar de apartament, cum sunt procedurile pentru a parca mașina personală?
@Riveran, n-ai cum sa locuiesti in campus. Ala e proprietatea Politehnicii. Faptul ca Politehnica nu si-a ingradit terenul (halal conducere !!!) nu inseamna ca poti parca pe terenul ei. Dar tu cand ai cumparat apartamentul nu te-ai interesat de parcare?