Prima pagină » National » Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna aprilie. Ce trebuie să știe pensionarii

Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna aprilie. Ce trebuie să știe pensionarii

17 mart. 2026, 23:10,
Redacția BZI în National

Pensiile sunt oferite în fiecare lună la aceeași dată stabilită. Cu toate acestea, în luna aprilie, ziua în care oamenii își vor primi pensiile se va schimba. De această dată, ei vor încasa banii mai devreme și asta datorită Paștelui.

Pensionarii au o dată fixă pentru primirea banilor. Totuși, luna aprilie vine cu o mică schimbare. Aceștia nu vor primi banii în aceeași zi la fel ca în lunile precedente, ci mai devreme. Nu doar cei care beneficiază de bani prin poștă resimt această modificare, dar și cei care încasează pensia pe card. Pe lângă schimbarea datei, luna aprilie mai vine cu un motiv de bucurie pentru pensionari. Ei vor obține în această lună și ajutoarele la pensii.

Când vor primi pensionarii banii

În acest an, Paștele ortodox va pica pe data de 12 aprilie. În aceeași dată, pensiile care se pun pe card trebuiau acordate. Din acest motiv, pensiile vor fi livrate mai devreme decât data obișnuită. Astfel, banii vor intra în cont fie vineri pe 10 aprilie, fie joi, pe 9 aprilie. Vinerea Mare este pe data de 10 aprilie. Tot atunci, pensionarii se vor bucura mai mult pentru că poștașii intenționează să livreze la această dată toate pensiile românilor.

Un alt prilej de fericire vor avea pensionarii în luna aprilie. În acea perioadă va fi trimisă prima tranșă din ajutorul de pensie. Guvernul a luat hotărârea ca acest ajutor să fie acordat în două tranșe. Cei care au o pensie mai mică de 2.000 de lei vor primi suma de 400 de lei. Suma totală a acestui sprijin financiar este de 800 de lei. De asemenea, dacă bugetul statului va permite ajutorul de pensie va putea crește în viitor și se va acorda astfel:

a) Ajutor la pensie de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;

b) Ajutor la pensie de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv;

c) Ajutor la pensie de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv.

Decizia cu privire le creșterea ajutorului de pensie va fi luată în calcul și discutată joi, atunci când va avea loc ședința de stabilire a bugetului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026