Iese la iveală modul în care Guvernul PSD-PNL-UDMR cu susținerea USR ales să se comporte cu românii, cu votanții în ceea ce privește transparența instituțională. În CSAT este o secretomanie specifică țărilor în care democrația nu există. În ultima ședință din Camera Deputaților a apărut spre vot un tratat semnat de România cu Marea Britanie. Însă nimeni nu știe ce înseamnă tratatul PL-x nr. 62/2025 care are denumirea pompoasă de ”Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra la 13 noiembrie 2024”
Interesant este faptul că de când au preluat guvernarea, PSD-PNL-UDMR se comportă ca pe propria moșie. Votanții nu mai contează atunci când interesele par a fi altele.
Secretomanie în CSAT! Românii trebuie să știe conținutul tratatului semnat cu Marea Britanie
Au fost două proiecte de lege care au apărut în ședința din Camera Deputaților. Primul face referire la PL-x 25/2025 intitulat ”Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice” și care la punctul 2 face referire la faptul că investițiile solicitate trebuie să fie în în conformitate cu prevederile legii 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României.
Al doilea PL-x este extrem de ambiguu pentru că prevede semnarea unui tratat cu Marea Britanie după o decizie a CSAT luată în perioada în care Klaus Iohannis încă mai era președinte. Vorbim despre PL-x nr. 62/2025 care se numește ”Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra la 13 noiembrie 2024”
A fost semnat la Londra 13/11/2024 și încep să iasă la iveală documente pe site-ul Camerei Deputaților semnate de Klaus Iohannis. Haideți să sperăm că CSAT-ul când se va prezenta în Parlament cu raportul de activitate pe anul trecut va avea la dosar și stenogramele ședințelor mult așteptate. Parlamentarul Cosmin Corendea s-a arătat mirat de faptul că acordul a fost semnat înainte să fie ratificat de Parlamentul României:
Ei bine, doar ratificăm după ce am semnat acordul. Acordul este în principiu bun dacă se respectă regulile Alianței Nord Atlantice al cărei membru suntem. Să nu se mai audă în spațiul public că AUR are ceva cu vreo afiliere Europeană și Euro-Atlantică, însă ce aș vrea să precizez aici este că data când a fost semnat acest acord coincide foarte mult cu data când domnul Klaus Iohannis a avut o ședință CSAT. Încă așteptăm foarte curioși, atât noi cât și toată opinia publică publicarea acelor decizii CSAT din 2024 așa cum au promis. Sper doar nu de campanie electorală ci real la prima ședință CSAT din 2025. Să vedem și noi întradevăr care este conținutul. a explicat parlamentarul Cosmin Corendea.
Această secretomanie nu ar trebui să existe într-un stat democratic pentru că românii au dreptul să afle ce acorduri semnează România cu diverse țări.
România, vândută la bucată: Guvernul Ciolacu face afaceri pe întuneric, fără rușine și fără frică
De la instalarea la putere, alianța toxică PSD-PNL-UDMR, sprijinită convenabil de USR, a confiscat statul român ca pe o moștenire de familie. Instituțiile au devenit simple decoruri pentru un spectacol în care deciziile sunt luate în spatele ușilor închise, iar cetățenii nu mai sunt nici măcar consultați, ci pur și simplu ignorați. Într-un moment în care România are nevoie disperată de măsuri coerente și transparente, Guvernul actual guvernează după bunul plac, sfidând legea, bunul-simț și interesele naționale.
Marcel Ciolacu conduce Executivul ca pe propria-i tarla. Iar în urma lui, miniștrii din guvern par să fi învățat aceeași lecție: „Facem ce vrem, cum vrem și nu dăm socoteală nimănui.” Premierul – cunoscut deja drept „covrigarul de la Buzău” – a aruncat în aer noțiunea de responsabilitate bugetară, cheltuind arbitrar 65 de miliarde de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului, un fond special destinat doar intervențiilor în cazuri extreme precum cutremure, inundații sau alte catastrofe. A transformat acel fond într-un portofel personal, fără transparență, fără control, fără nicio jenă.
Iar haosul nu se oprește aici. Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a trecut la nivelul următor în trădarea intereselor României. Într-un mod scandalos, gazele naturale ale țării au fost „pasate” către Germania, prin compania Uniper, fără licitație, fără informare, fără ca cineva să întrebe poporul român dacă e de acord să fie vândut pe sub masă. Practic, resursele Mării Negre au fost puse la dispoziția altora, iar românii au aflat abia din presă că bunurile statului au fost tranzacționate în culise, departe de ochii publicului.
Investigația Reuters, bazată pe surse credibile, a confirmat că OMV Petrom – companie în care statul român are un cuvânt de spus – va livra o parte din gazele extrase din perimetrul Neptun Deep către nemții de la Uniper. Asta, în timp ce Guvernul tace complice, iar Ministerul Energiei a avut nevoie de aproape o zi întreagă pentru a scuză această trădare cu o declarație seacă, numind acest gest „un pas firesc” într-un proiect „strategic pentru România și Europa”.
Nu, domnilor din Guvern, nu este un pas firesc să vă bateți joc de țara asta. Nu este firesc să luați decizii fără să consultați Parlamentul. Secretomania din CSAT trebuie să înceteze și să înțeleagă toată puterea că ce fac ei nu reprezintă o democrație. Nu este normal să guvernați în tăcere, în întuneric, ca niște stăpâni feudali care nu mai dau doi bani pe poporul care v-a pus acolo.
„…specifica tarilor in care democratia nu exista”. Vi se pare ca la noi exista?