Prima pagină » Eveniment-Social » Senatul TUIASI a decis: studenții de la licență vor face toate orele față în față, iar la masterat și doctorat o parte din activitate va putea fi desfășurată online
Senatul TUIASI a decis: studenții de la licență vor face toate orele față în față, iar la masterat și doctorat o parte din activitate va putea fi desfășurată online

Senatul TUIASI a decis: studenții de la licență vor face toate orele față în față, iar la masterat și doctorat o parte din activitate va putea fi desfășurată online

14 sept. 2022, 13:12,
în Eveniment-Social

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a validat propunerea Consiliului de Administrație cu privire la începerea noului an universitar: activitățile didactice în ciclul de licență se vor desfășura integral față în față, la masterat și doctorat fiind posibil ca o parte dintre activități să fie și online.

Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a actualizat criteriile de acreditare pentru domeniile de studiu de la toate universitățile din țară, permițând, într-un anumit procent, ca activitățile să se desfășoare și în mediul online, conform normelor interne aprobate de Senatele instituțiilor de învățământ superior. La TUIASI, pe lângă decizia de a continua integral, față în față, la ciclul de licență, Senatul a aprobat desfășurarea unor activități online la masterat și la doctorat, în funcție de necesități. În mod concret, la masterat, activitățile de predare se vor desfășura față în față, cu prezența studenților și a cadrelor didactice în universitate, în proporție de minimum 40%, în timp ce peste 65% dintre activitățile aplicative și de cercetare vor fi efectuate în același format. La doctorat, procentele sunt de 35%, respectiv 65%.

„Coroborând standardele ARACIS cu specificul universității noastre, care este tehnică, am propus Senatului ca activitățile didactice incluse în ciclul de licență să se desfășoare integral în sistem față în față. Pentru ciclurile de masterat și de doctorat vor putea exista activități online, în limitele stabilite de ARACIS”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI

În mod concret, acesta a explicat că vor fi și unele excepții: profesorii din străinătate sau din țară vor putea ține cursuri online pentru diferite grupuri de studenți, în cadrul activității didactice. Sau cadrele didactice care sunt în concediu medical, nu se pot deplasa la universitate, dar vor și pot să își susțină cursurile online, vor avea această oportunitate. Însă la nivel de licență cursurile se vor desfășura, de principiu, față în față, respectând normele de protecție sanitară și recomandările Ministerului Sănătății pentru prevenirea răspândirii bolilor infectocontagioase

„În toate situațiile, vom «exploata» ceea ce a adus «bun» sistemul online, în sensul că vom putea invita profesori de la alte universități să țină prelegeri, fără să fie prezenți fizic în universitatea noastră; colegii care sunt plecați oficial în mobilități interne sau internaționale vor putea să își desfășoare activitățile didactice online și, de asemenea, colegii care sunt în concediu medical, dacă afecțiunea respectivă le permite și ei doresc continuarea acestor activități pe perioada concediului. Însă toate aceste cazuri vor fi propuse de conducerile facultăților spre aprobare de către conducerea universității, cu respectarea strictă a ponderilor maxime specifice de activități online conform normativelor ARACIS”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval

Indiferent de ciclul de studiu, activitățile de laborator care includ utilizarea de echipamente experimentale se va realiza doar față în față, în timp ce profesorii pot oferi consultanțe în sistem online. Conform metodologiei aprobate de Senatul TUIASI, activitățile de evaluare continuă, pe parcursul anului, dar și cele de tip examen scris se vor realiza exclusiv față în față.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 august 2026
04 august 2026
Articole similare
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
02:00
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
02:00
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
I-a trebuit să se posteze pe rețele
02:00
I-a trebuit să se posteze pe rețele
„Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
02:00
FOTO „Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
02:00
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
02:00
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
02:00
FOTO Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
02:00
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
02:00
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”
02:00
FOTO Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”